Episcopul Macarie al Europei de Nord îndeamnă în scrisoarea pastorală de Crăciun 2019 la rugăciune pentru familia Smicală și pentru toţi cei care suferă din cauza separării, a singurătății, „pentru toți care se simt abandonați și care nu se pot împărtăși de bucuriile simple, firești, ale vieții”.
Potrivit ierarhului, a face bunătate înseamnă a-L vedea cu ochii inimii pe Pruncul și pe Răstignitul în aproapele nostru aflat în „nevoie, în necaz, în strâmtorare”.
Înseamnă a avea o inimă bună și sensibilă, pe care să o împărțim ca pe o „pâine dulce și caldă” celui care flămânzește și însetează după dragoste și după înțelegere.
„Doar astfel putem deveni cu adevărat mărturisitori ai nașterii lui Hristos, lucrători ai păcii, ai bunătății și ai bunăvoirii”, spune Părintele Episcop.
Ierarhul readuce în atenţia publicului, şi pe această cale, situaţia Cameliei-Mihaela Smicală, medicul român din Finlanda care stă separată de cei doi copii ai săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra.
„Tot ceea ce vor este să stea împreună și să se întoarcă în țară, însă aceste firești năzuințe nu le sunt îngăduite. Să ne rugăm cu toată osârdia pentru această familie”.
Pastorala poate fi lecturată integral aici.
La catedrala episcopală din Huși, Preasfințitul Părinte Ignatie va oficia vineri de la ora 11:00 o slujbă de pomenire pentru Episcopul Ioachim Mareș, informează
Data: Dec 19, 2019
„Cu insistență vă sfătuim ca în toată casa de creștin să existe Sfânta Scriptură și zilnic să citim măcar un capitol, două, din Sfânta Carte, cu predilecție din Noul Testament”, îndeamnă Mitropolitul Andrei în pastorala de Crăciun.
El reiterează importanţa deosebită .....
Data: Dec 19, 2019
Mitropolitul Petru al Basarabiei, Episcopul Antonie de Bălţi şi Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-au întâlnit marţi cu Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte.
Întâlnirea a avut loc la sediul instituţiei din Sectorul 2 al capitalei, informează .....
Data: Dec 19, 2019
Mitropolitul Irineu al Olteniei atrage atenția în mesajul pastoral de Crăciun că în „vâltoarea lumii” nu mai reușim să-L „întrezărim” pe Hristos și că uităm cele mai profunde nevoi ale noastre: a iubi şi a fi iubit, a găsi pacea și bucuria.
„El este permanent aproape .....
Data: Dec 19, 2019
Cunoscutul preot, teolog, istoric și profesor George Metallinos a trecut joi la Domnul la vârsta de 79 de ani, informează Orthodoxia News Agency.
Părintele Metallinos a .....
Data: Dec 19, 2019
După ce în prima parte a zilei de joi, Patriarhul Daniel a primit colindul tinerelor psalte din Filomelos și al copiilor de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, pe seară la .....
Data: Dec 19, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).