Episcopul Vincențiu semnalează în Pastorala de Crăciun asupra reducerii „tragice” a tainei creștine în conștiința publicului larg.
Potrivit ierarhului, aceasta este atât cauza cât și rezultatul eforturilor venite din partea unor „gânditori rătăciți”, de a redefini persoana lui Iisus, astfel încât El devine „aproape de nerecunoscut”.
„Cel pe Care Evangheliile și Epistolele Sfântului Pavel Îl numesc Domnul, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, este prezentat de către mass-media și de către unii care se consideră specialiști biblici ca un iudeu rătăcitor și marginal sau un revoluționar energic”.
„Cu siguranță că denaturarea chipului evanghelic al lui Iisus Hristos este consecința unei gândiri slabe și secularizate, care încearcă să-L reducă pe Dumnezeu la puterea rațiunii umane, slăbănogite de păcat, de a-L înțelege”, spune Preasfinţia Sa.
În continuare, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor explică:
„Dumnezeu a trebuit să se facă om asemenea nouă, să Își asume atât condiția vieții noastre, cât și a morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui dumnezeiască”.
„El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei Sale veșnice”.
Foto credit: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 281
Id: 68610
Data: Dec 19, 2019
Imagine:
Concertul de colinde de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) va avea loc duminică, 22 decembrie 2019, de la ora 17:00.
Grupul psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Naționale va concerta alături de artiștii populari: Andreea Haisan, Paul Ananie, .....
Data: Dec 20, 2019
Ediția din acest an a Festivalului coral „Zilele muzicii sacre” a fost dedicată memoriei martirilor Timișoarei. Manifestarea s-a desfășurat în perioada 16-18 decembrie 2019 în mai multe biserici timișorene cu semnificație specială pentru zilele din Decembrie 1989, informează
Data: Dec 20, 2019
Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei a vestit Nașterea Domnului persoanelor private de libertate din Penitenciarul Drobeta-Turnu-Severin joi, 20 decembrie 2019.
Concertul de colinde a avut loc în capela penitenciarului din Drobeta-Turnu-Severin, care .....
Data: Dec 20, 2019
Preasfințitul Părinte Ignatie a participat miercuri la programul social filantropic „Dar de Crăciun” ediția a II-a, organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Peste 1600 de copii proveniți din familii fără posibilități materiale ale parohiilor rurale și 100 .....
Data: Dec 20, 2019
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a împlinit vineri, 20 decembrie 2019, zece ani de slujire arhierească.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop vicar patriarhal în 28 octombrie 2009, fiind hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală, pe .....
Data: Dec 20, 2019
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a oferit joi 600 de pachete familiilor aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al eparhiei, precum și rromilor din comunitățile de la Pata Rât și Turda.
Acțiunea social-filantropică a avut .....
Data: Dec 20, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).