Patriarhul Daniel a fost colindat în prima zi de Crăciun, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Membrii Coralei au fost primiţi de Patriarhul României în Reşedinţa Patriarhală, unde au interpretat colinde tradiţionale.
Părintele Patriarh le-a mulţumit „pentru toată lucrarea misionară” desfăşurată până în prezent, dar şi pentru colindele cântate, subliniind mesajul acestora.
„Noi transmitem prin frumoasele cântări bisericești credința ortodoxă, dar și ajutăm pe oameni să primească în suflet pace și bucurie divină, să se umanizeze, să devină mai sensibili și mai milostivi și în același timp să se bucure cu bucuria pe care au avut-o păstorii la Betleem și magii când au fost în apropierea Pruncului Iisus”.
„Prin muzica bisericească noi lăudăm pe Dumnezeu, dar și creăm, cultivăm și întărim comuniunea între oameni”.
„Muzica este creatoare de comuniune cu Dumnezeu susținând rugăciunea Bisericii, dar și creatoare de bucurie și comuniune între oameni”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul Daniel a fost colindat în luna decembrie de mai multe grupuri corale din ţară.
Slujitorii Catedralei Patriarhale au fost cei care au încheiat seria colindelor interpretate până în Sărbătoarea Naşterii Domnului.
Cu o vechime de peste 200 de ani, Corala Patriarhiei Române reprezintă pentru modernitate mărturia evoluţiei muzicale polifonice în ţara noastră.
Pupitrul corului a găzduit de-a lungul vremii nume de excepţie în dirijat şi compoziţie. Aceşti artişti au adus constant noi forme şi direcţii în evoluţia muzicii corale româneşti şi au pus mai presus de orice dragostea pentru muzică, religie şi societate.
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului, a acceptat să ne vorbească despre câteva dintre tradiţiile de Naşterea Domnului din Maramureş – „Țara Crăciunului”.
„Dacă există un loc anume în care bucuria Crăciunului să fie simțită, trăită și .....
Data: Dec 26, 2019
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a liturghisit în a doua zi de Crăciun la Mănăstirea Antim din Capitală. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Ionuţ Marinescu pe seama Parohiei Scorţeni din Prahova.
Noul hirotonit în treapta preoţiei .....
Data: Dec 26, 2019
Arhiepiscopul Anastasie a primit miercuri vizita preşedintelui Ilir Meta la Centrul eclezial de la Catedrala Învierea Domnului din Tirana.
Preafericirea Sa i-a oferit în dar oficialului albanez albumul Culorile Ortodoxiei, volum ilustrat care promovează .....
Data: Dec 26, 2019
„Rămâneți în iubirea Pruncului dumnezeiesc! Deschideți-vă sufletele și lăsați-L să prindă chip tot mai mult în voi! Bucurați-vă, în această zi de sfântă prăznuire, asemenea păstorilor și magilor de la Răsărit și nu vă tulburați cu gânduri egoiste, ca Irod cel cumplit!”, le-a spus .....
Data: Dec 26, 2019
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie de Soborul Maicii Domnului la Biserica „Maica Precista” din Ploieşti.
În timpul slujbei, ierarhul le-a adresat credincioşilor un cuvânt în care a .....
Data: Dec 26, 2019
Mitropolitul Pantelimon de Congo-Brazzaville și Gabon (Patriarhia Alexandriei) a botezat marţi, în ajun de Crăciun, 52 de persoane. Slujba a avut loc în baptisteriul din apropierea Catedralei Sf. Dimitrie din Pointe-Noire, Congo, se menţionează pe
Data: Dec 26, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).