In predica rostită duminică la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat faptul că „fără iubire milostivă nimeni nu se poate mantui”.
Preafericirea Sa a explicat textul evanghelic despre Infricoșătoarea Judecată, și a subliniat că scopul acesteia este „evaluarea libertății omului și popoarelor in istorie”.
Taina libertății: iubirea
„Toate popoarele și toate generațiile de la inceputul istoriei pană la sfarșit vor fi judecate după un criteriu unic, și anume al iubirii smerite și milostive”.
Mantuitorul Iisus Hristos surprinde prin ceea ce spune, remarcă Patriarhul Romaniei, „pe de o parte El vine cu Slavă și cu putere multă insoțit de sfinții ingeri, iar pe de altă parte, spune celor drepți că a fost flămand, a fost insetat, a fost gol sau sărac, a fost in temniță a fost bolnav, și l-au cercetat drept”.
„Domnul Slavei, Impăratul Slavei, in timpul istoriei era tainic prezent, ascuns in mulțimea săracilor, mulțimea celor flămanzi și insetați, in mulțimea robilor din temnițe, mulțimea bolnavilor, era El tainic prezent și aștepta iubire milostivă și smerită din partea semenilor din jur”.
„Pentru oamenii milostivi, Dumnezeu a pregătit, de la intemeierea lumii, Impărăția Lui, adică Impărăția iubirii smerite și milostive a Preasfintei Treimi, pentru că in Iubirea Milostivă a Preasfintei treimi nu pot intra decat oameni care �in timpul vieții lor pe pămant au fost milostivi față de semenii aflați in nevoi, in lipsuri, in necazuri, in singurătate și in suferință”, a explicat Patriarhul Romaniei.
„Nu e suficient să spui că n-ai furat, n-ai ucis, n-ai mințit, ci trebuie să arăți că ai avut milă de cel flămand, de cel insetat, de cel sărac, de cel aflat in temniță, de cel bolnav”.
„Dumnezeu va judeca pe oameni nu doar pentru faptele rele săvarșite, ci și pentru binele pe care ar fi putut să-l facă și nu l-a făcut prin omisiune. In această privință niciodată noi nu putem spune că am făcut tot ceea ce trebuia și să recunoaștem cu smerenie că puteam face și mai mult bine decat am făcut”.
„Binele, săvarșit din iubire smerită și milostivă, ne permite să ne apropiem de Impărăția Preasfintei Treimi, a sfinților ingeri și a sfinților milostivi, care au avut prin rugăciune in sufletul lor obținută iubirea milostivă a lui Hristos”.
Există două tipuri de milostenie
„Milostenia poate fi de două feluri, milostenie materială și milostenie spirituală. Milostenia materială inseamnă să oferim mancare celui flămand, să oferim o haină celui gol sau sărac și să oferim adăpost celui care nu are un loc pentru a se odihni sau pentru a se adăposti”.
„Insă milostenia spirituală poate să o practice orice om și cel care este sărac din punct de vedere material, nu are de oferit nici mancare multă, nici bani ,nici haine celor săraci. Milostenia spirituală este mai intai rugăciunea pentru cel bolnav, pentru cel lipsit, pentru cel aflat in temniță”.
„Biserica a invățat din această Evanghelie să organizeze permanente cantine pentru săraci, case pentru oaspeți, case pentru bolnavi, pentru bătrani și pentru copii”.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 130
Id: 80508
Data: Mar 11, 2024
Imagine:
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului și a vorbit despre dreapta judecată a ..... Data: Mar 11, 2024 |
„Să caștigăm prietenia și apropierea de Dreptul Judecător, este singura prieteni care contează”, a spus duminică Preasfințitul ..... Data: Mar 11, 2024 |
..... Data: Mar 12, 2024 |
„A iubi, in conformitate cu textul Evangheliei, coincide cu a vedea chipul lui Dumnezeu in cel de langă noi, a-L vedea pe Hristos in aproapele care este sărman, ..... Data: Mar 12, 2024 |
Autoguvernarea de Naționalitate Romană din orașul Gyula, Ungaria, a organizat vineri, la Liceul Romanesc „Nicolae Bălcescu” din localitate, o serbare ..... Data: Mar 12, 2024 |
In prima săptămană din martie, Centrul de zi pentru copii „Sfanta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat un ..... Data: Mar 12, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).