Patriarhul Romaniei a rostit un cuvant cu ocazia lansării cărţii „Istoria Bibliotecii Academiei Romane 1886-1918” (volumul II, in trei părţi). Evenimentul a avut loc miercuri in Aula Academiei Romane.
„Realizarea acestui proiect editorial privind Istoria Bibliotecii Academiei Romane reprezintă o necesitate care reflectă in cuvinte şi imagini istoria culturii, științei şi spiritualității poporului roman”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Textul integral:
„Istoria Bibliotecii Academiei Romane: 1886-1918” (volumul II, in trei părţi)
– scurtă prezentare –
Apărută la inițiativa şi sub coordonarea Domnului Profesor Nicolae Noica, Directorul General al Bibliotecii Academiei Romane şi Membru de onoare al Academiei Romane, lucrarea intitulată „Istoria Bibliotecii Academiei Romane: 1886-1918” reprezintă incununarea celei de a doua etape a proiectului lansat in anul 2022, odată cu apariția �primului volum, intitulat „Istoria Bibliotecii Academiei Romane: 1867-1885”, care s-a ocupat de epoca de pionierat a fondării, organizării şi funcționării acestui prestigios for de cultură al poporului roman.
Actuala lucrare, volumul II, care cuprinde trei părţi, ce insumează aproximativ 2000 de pagini, pune in lumină atat bogatul patrimoniu de spiritualitate, cultură, istorie şi artă romanească tezaurizat de către Biblioteca Academiei Romane, cat şi eforturile considerabile depuse in decursul acestei etape, de la 1886 la 1918, de către ostenitorii Bibliotecii, sub indrumarea harnicului şi devotatului director Ioan Bianu (1856-1935), in slujba nobilului deziderat de a aduna, organiza şi conserva intr-o mare bibliotecă intregul fond național de manuscrise şi tipărituri.
Intrucat perioada 1886-1918 coincide cu ultima etapă de pregătire in vederea edificării marelui proiect național, şi anume organizarea Statului Roman modern, se poate afirma intr-adevăr, așa cum remarcă şi Dl Nicolae Noica, faptul că apariția unei biblioteci moderne in această perioadă, organizată după standardele europene ale momentului, constituie „versiunea condensată a istoriei modernizării Romaniei” (p. 7).
Primul parte, capitolul I, se deschide in chip firesc cu un omagiu adus memoriei academicianului Ioan Bianu, cel care timp de 51 de ani, din 1884 pană in 1935, a condus destinele Bibliotecii, transformand-o cu abilitate dintr-un mic depozit de carte intr-o prestigioasă instituție modernă.
Vocația şi pasiunea lui Ioan Bianu in slujba instituției, impletite cu dăruirea şi tenacitatea lui, au concurat la consacrarea lui ca fondator sau „ctitor al unui miracol”, așa cum este intitulat acest prim capitol dedicat vieții şi activității lui (p. 9-37).
Capitolul al doilea, intitulat “Pagini de istorie referitoare la Colecția de Carte in perioada 1886-1918” (p. 39-287), se concentrează pe creșterea sau imbogățirea fondului bibliografic de carte, care s-a datorat in principal donațiilor atat din partea unor persoane particulare, precum: scriitori, oameni de știință, ierarhi ai Bisericii, diplomați, jurişti, cat şi din partea unor instituții de cultură şi știință, din țară şi din străinătate.
De asemenea, Biblioteca şi-a completat fondul de carte prin schimburile internaționale şi prin achiziții, precum şi prin Legea depozitului legal promulgată in 1885.
Reținem in special aportul considerabil pe care l-au adus acestui fond de carte Bibliotecile lăsate moștenire de Episcopul Dionisie Romano al Buzăului (1806-1873), de Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului (1832-1892), de Episcopul Ghenadie Enăceanu al Ramnicului (†1898), de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei (1818-1902), de Mitropolitul Partenie Clinceni al Moldovei şi Sucevei (†1908), dar şi de alți ierarhi şi preoți ortodocşi.
Prima parte se continuă cu alte patru capitole, in care autorii surprind aspecte centrale privind activitatea de organizare a colecțiilor de periodice şi foi volante apărute in perioada 1886-1918 (p. 289-492), activitatea bibliografică a Bibliotecii Academiei in aceeași perioadă (p. 493-617), dar şi activitatea financiar-contabilă a Bibliotecii (p. 645-703), ce oferă, printre altele, o perspectivă inedită privind transformările din societatea romanească a acelor timpuri.
Volumul nu se incheie inainte de a repera cateva dintre personalitățile marcante ale științei şi culturii romanești care au pășit pragul sălilor de lectură ale Bibliotecii Academiei de-a lungul anilor.
A doua parte este consacrată in intregime colecțiilor de manuscrise, documente istorice – carte rară, infățișand fotocopii ale unora dintre cele mai vechi şi mai importante documente ce alcătuiesc tezaurul spiritual şi cultural al neamului romanesc.
Incepand cu sfarșitul secolului al XIX-lea, Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice inițiază strangerea cărților vechi şi a manuscriselor de la vechile așezăminte mănăstirești pentru a le incredința Academiei spre păstrare, organizare şi punere in valoare.
In acest fel, in Biblioteca Academiei ajung numeroase manuscrise de la Mănăstirile Durău, Văratec, Ţigăneşti, Dobrovăţ, Campulung Muscel, Vorona-Botoșani, Slatina şi de la diverse alte lăcașuri de cult.
In ceea ce priveşte partea a treia a lucrării de față, aceasta reliefează succesiv bogata activitate a Cabinetului de stampe (p. 4-107), a Fondului de Fotografii (p. 108-303), a Cabinetului de Hărţi (p. 304-425), a Cabinetului de Muzică (p. 426-463) şi a Cabinetului Numismatic (p. 465-631) ale Bibliotecii Academiei, textele fiind insoțite de imagini prețioase de arhivă.
Realizarea acestui proiect editorial privind Istoria Bibliotecii Academiei Romane reprezintă o necesitate care reflectă in cuvinte şi imagini istoria culturii, științei şi spiritualității poporului roman.
Felicităm pe Domnul prof. ing. Nicolae Noica, Directorul General al Bibliotecii Academiei Romane, pentru această inițiativă, precum şi pe toți membrii comisiei de elaborare a acestor trei părţi ale volumului II.
Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze şi să ajute cu harul Său pe toți cei care au lucrat şi lucrează in această instituție emblematică a culturii, ştiinţei şi civilizaţiei romanești.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 181
Id: 79402
Data: Oct 18, 2023
Imagine:
Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul a binecuvantat miercuri un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu, „Eroina de la Jiu”, care și-a dat viața pe ..... Data: Oct 19, 2023 |
Conferința preoțească de toamnă din Protopopiatele Satu Mare, Carei și Oaș, s-a desfășurat ..... Data: Oct 19, 2023 |
Autoritățile de la Kiev au recunoscut miercuri limba romană drept limba oficială a minorității romane din Ucraina. Anunțul a fost făcut de ..... Data: Oct 19, 2023 |
La Mănăstirea „Piatra Tăieturii” – Panaci din judeţul Suceava a căzut prima zăpadă din acest sezon la jumătatea lunii ..... Data: Oct 19, 2023 |
Vineri, de Ziua Europeană a Statisticii, Institutul Național de Statistică lansează cartea „Eminescu, profesor de statistică” de Tudorel Andrei, ..... Data: Oct 19, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Calistrat Chifan - Cuvant la cununie (2001)
Pr Calistrat Chifan - Despre rusine
24 Pr Calistrat Chifan - Invierea fiicei lui Iair - Duminica a XXIV-a dupa Rusalii (2000)
07 Pr Calistrat Chifan - Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum - Duminica a VII-a dupa Rusalii (2001)
18 Pr Calistrat Chifan - Pescuirea minunata - Duminica a XVIII-a dupa Rusalii (2001)
dP 04 Pr Calistrat Chifan - a slabanogului de la Vitezda - Duminica a IV-a dupa Pasti (2000)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).