Patriarhul: Despre semnificațiile celei mai mari sarbatori a Maicii Domnului

Patriarhul României a vorbit sâmbătă despre cinstirea acordată Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Ortodoxă și despre semnificațiile sărbătorii din 15 august – cea mai mare și cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului.

Patriarhul a amintit că la cererea Bisericii Adormirea Maicii Domnului este sărbătoare legală nelucrătoare în România – Grădina Maicii Domnului.

„Sărbătoarea aceasta este cea mai veche din cele consacrate de Biserică Maicii Domnului și s-a dezvoltat începând cu secolul al cincilea, după Sinodul de la Efes din 431 care a numit-o pe Maica Domnului ‹Născătoare de Dumnezeu›”, a spus Patriarhul Daniel sâmbătă, 15 august în Paraclisul Reședinței patriarhale.

Foto credit: Ziarul Lumina

Preafericirea Sa a enumerat cele zece zile de sărbătoare închinate Maicii Domnului și a subliniat că doar Adormirea este precedată de două săptămâni de postire, un post la fel de aspru ca cel al Sfintelor Paști.

Mai departe, Patriarhul a făcut referire la înțelesurile duhovnicești ale Adormirii Maicii Domnului.

„Adormirea Maicii Domnului este rânduită în ultima lună a anului bisericesc, întrucât această sărbătoare este Icoana Tainei Bisericii care mută sau trece de la viața pământească pe oameni, la viața cerească, veșnică”.

„Este așezată la 9 zile după Schimbarea la Față a Mântuitorului pentru că Maica Domnului este mai presus de cele 9 cete îngerești, ‹mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii›”.

Sărbătoarea se referă la cele din urmă, a adăugat Părintele Patriarh.

„Sărbătoarea se referă la acele momente de la sfârșitul istoriei, când Hristos, care și-a arătat slava Sa pe Muntele Taborului, va veni cu slavă să judece viii și morții; iar în dreapta Lui va sta Maica Domnului, ca rugătoare, și în stânga Sfântul Ioan Botezătorul, ca dascăl al pocăinței”.

Un triptic liturgic la finalul anului

Reprezentarea iconografică a Mântuitorului cu Fecioara Maria și Sfântul Proroc Ioan se numește icoana Deisis, a judecății din urmă, a notat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cele trei sărbători mari din august – Schimbarea la Față, Adormirea Maicii Domnului și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – „formează un triptic liturgic al sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc”.

Noul Testament nu vorbește despre Adormirea Maicii Domnului, însă Sfânta Tradiție – „memoria vie a Bisericii” spune că Maica Domnului a fost înștiințată cu trei zile înainte de adormire că va trece din lumea aceasta.

„Ea a folosit aceste trei zile de pregătire duhovnicească”, a evidențiat Patriarhul Daniel.

„Îndată s-a dus în Muntele Măslinilor, în apropiere de Ierusalim și s-a rugat mulțumind lui Dumnezeu pentru darul vieții, s-a rugat pentru cei apropiați și pentru ocrotirea întregii lumi. Apoi, s-a întors acasă și a adunat pe cei mai apropiați. A spus că Ea va trece la Domnul peste puțin timp, a împărțit hainele și ce mai avea Ea văduvelor și săracilor (…) Apoi s-a așezat pe pat și a adormit în Domnul, și-a dat sufletul în mâinile Fiului Ei, trecând din lumea aceasta la viața cerească”.

Icoana Adormirii Maicii Domnului

În continuare, Patriarhul a făcut referire la icoana Adormirii Maicii Domnului. Preafericirea Sa a pus accent pe faptul că în reprezentare apare Mântuitorul care ține pe braț sufletul Maicii Domnului ca pe un copil înfășat în haine albe.

„Deoarece în timpul vieții pământești, pe brațul stâng al Ei, a purtat adesea pe pruncul Iisus, acum după adormirea Ei, Iisus Mântuitorul poartă pe brațul Lui stâng sufletul Maicii Domnului și-l arată îngerilor, după cum Maica Domnului a purtat pe pruncul Iisus pe brațul stângă – lângă inimă și cu mâna dreaptă Îl arăta lumii întregi”.

„Această icoană arată că și în momentul morții Ea nu era singură, ci Mântuitorul Iisus Hristos a luat la Sine, cum spune sinaxarul, sufletul Ei și peste puțin timp a luat la Sine, în ceruri și trupul Ei”.

”Trupul Ei nu cunoaște stricăciunea

„Astfel, trupul din care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos nu a intrat în stricăciune, în descompunere, ci a fost în mod tainic și minunat schimbat și mutat la ceruri”.

„Maica Domnului, ca orice om, trece prin moarte, însă nu rămâne în moarte. Trupul Ei nu cunoaște stricăciunea, sufletul se separă de trup pentru un timp scurt ca apoi să se întâlnească din nou și trupul Maicii Domnului să fie mutat la ceruri”.

„Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numită și mutarea Ei cu sufletul și apoi cu trupul la ceruri, nu este numită nici înviere, pentru că nimeni nu a văzut trupul Ei înviat, nici înălțare la ceruri, pentru că Ea nu s-a înălțat la ceruri cu forțe proprii, ci a fost mutată, ridicată la cer cu trupul în mod tainic și minunat”, a explicat Patriarhul României.

La final, Părintele Patriarh a spus că Maica Domnului este rugătoarea prin excelenţă. Ea reprezintă icoana vie a Bisericii aflată în rugăciune, care mijloceşte pentru noi.

„Maica Domnului este rugătoare pentru toată lumea, dar în special pentru părinţi şi pentru copii. Ea este mamă duioasă, care a dat naştere lui Iisus Hristos Mântuitorul lumii, ea este mamă care cunoaşte nevoile fiecărei familii. Ea este rugătoare şi pentru toţi slujitorii Bisericii, deoarece Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, este Arhiereul veşnic. Aşadar, ea este ocrotitoare a ierarhilor, a preoţilor, a diaconilor, a călugărilor şi maicilor din mănăstiri. Ea este ocrotitoare a săracilor, a văduvelor şi a celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni (…), este bucuria tuturor celor necăjiţi şi întristaţi”.

Foto: arhiva Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 250

Id: 71003

Data: Aug 15, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).