Patriarhul Romaniei a implinit 70 de ani

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit joi 70 de ani. 22 iulie este ziua de naştere a Preafericirii Sale.

Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.

După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Dan-Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A intrat în viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.

După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La Iași a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. Acolo, a făcut demersuri pentru consolidarea şi restaurarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa. În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.

Din septembrie 2007 este Patriarhul României

În această demnitate, încă de la începutul misiunii sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a asigurat continuarea proiectelor aflate în desfăşurare la acea vreme şi iniţierea unor noi proiecte fără a despărţi Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie sau opera socială de viața duhovnicească.

Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa tuturor.

Cea mai cunoscută dintre realizările actualului Conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi deziderat al românilor: Catedrala Națională care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.

Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi peste 30 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica. Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, fapt pentru care la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât în anul 2009 adoptarea unei zile dedicate migranţilor români.

Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de instituţii cu profil filantropic.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată aici.

Cum aniversează Patriarhul ziua de naștere

În ziua de joi, 22 iulie 2021, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni.

La finalul acestei slujbe se va citi Actul Aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

După aceste momente liturgice se va desfășura, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei, un Moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice. În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar.

Foto credit: Basilica.ro

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 300

Id: 74217

Data: Jul 22, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).