„Să fim recunoscători faţă de toate persoanele care au contribuit la dezvoltarea spiritualităţii şi culturii poporului roman”, a indemnat Patriarhul Romaniei de Ziua Culturii Naţionale.
Patriarhul Daniel a precizat, in cuvantul rostit in Paraclisul Sf. Gheorghe din Reşedinţa Patriarhală, că Biserica a cultivat virtutea recunoştinţei faţă de Dumnezeu, faţă de sfinţi, dar această cultură a recunoştinţei se poate observa şi in cultul eroilor.
„Este bine să reamintim faptul că Biserica a cultivat, de‑a lungul istoriei, această virtute a recunoștinței, in primul rand față de Dumnezeu, prin Sfanta Euharistie, dar și față de mulțimea sfinților care s‑au rugat in această țară și au sfințit viața poporului prin rugăciunile, faptele şi virtuţile lor”.
„De aceea, cultura recunoștinței se vede in Euharistie mulţumind Preasfintei Treimi, dar și in cultul sfinţilor pe care ii pomenim in fiecare zi, şi, de asemenea, ii pomenim la Duminica Tuturor Sfinţilor”.
„Apoi, cultura recunoştinţei se vede şi in cultul eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului roman”.
„Cultura recunoștinței se vede și in cinstirea generațiilor trecute și a marilor personalități care, de‑a lungul veacurilor, au fost invățători și luminători ai spiritualităţii şi culturii romanești”.
Cultura recunoştinţei a fost adesea insoţită de o cultură a generozităţii, a subliniat Preafericirea Sa.
„De aceea, in această zi a culturii, trebuie să ne gandim şi la mulţimea binefăcătorilor, a celor care au zidit biserici, instituţii de cultură, de ştiinţă, de promovare a demnităţii romaneşti in lume”.
„De asemenea, ne amintim de toţi cei care au fost harnici şi darnici, pentru că această cultură a generozităţii se bazează şi pe cultura hărniciei a celor care au fost harnici şi au dăruit din munca lor şi celor care aveau nevoie să fie ajutaţi la timpul oportun”.
„Această cultură a recunoştinţei şi a dărniciei sunt dominante in viaţa poporului roman şi sunt izvorate din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos”, a punctat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Vezi şi: Patriarhul Daniel: Iisus Hristos ne arată că este drept şi demn ca omul să mulţumească pentru binefacerile primite
Foto credit: Basilica.ro
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 185
Id: 77692
Data: Jan 16, 2023
Imagine:
Ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu a fost stabilită drept Zi a Culturii Naționale in anul 2010, şi sărbătorită incepand cu anul 2011, informează Agerpres.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea .....
Data: Jan 16, 2023
.....
Data: Jan 18, 2023
Asociația Studenți pentru viață (SPV) București și-a ales săptămana trecută noul Consiliu Director.
In funcția de președinte a fost aleasă Teodora Diana Paul, studentă in anul I la Facultatea de .....
Data: Jan 18, 2023
Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat marți cea de a treia sesiune științifică in domeniul medical din cadrul proiectului „Academia de Ingrijiri Paliative”.
La Centrul de formare continuă .....
Data: Jan 18, 2023
Intr-un parc din apropierea centrului municipiului Tulcea a fost ridicat un bust al poetului Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Romeo Protopopescu, informează Agerpres.
Aceasta este prima lucrare de acest gen din judeţul Tulcea.
Bustul a fost .....
Data: Jan 18, 2023
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud și Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei au slujit duminică la Biserica „Sfanta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei romanilor basarabeni din Madrid.
Slujba a fost oficiată cu ocazia .....
Data: Jan 18, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).