In perioada 27-30 iunie 2016, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, un grup de 34 de credinciosi ortodocsi romani din Giula, condusi de Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, efectueaza un pelerinaj la mai multe biserici si manastiri din Bucuresti, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.
Pelerinajul a fost realizat cu sprijinul Fondului de Subventii, din cadrul Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, al Patriarhiei Romane, al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Romanii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe Roman si al Clubului pensionarilor romani din Giula.
Obiectivul principal al acestui pelerinaj l-a constituit comemorarea lui Moise Nicoara (1784-1861), roman originar din Giula, a carui familie se numara printre ctitorii Catedralei Episcopale din orasul sau natal si care a fost, in acelasi timp, o personalitate de seama, jurist, profesor, traducator, scriitor si patriot roman, luptator pentru drepturile si afirmarea romanilor din Banat si Crisana, dar si pentru numirea unui episcop ortodox roman si deschiderea unei scoli teologice la Arad, in secolul trecut, care isi doarme somnul de veci, in asteptarea Invierii, la Bucuresti si unde, incepand din anul 2005, i-a fost ridicat un monument funerar (cenotaf), la biserica din Mavrogheni, cu sprijinul Ministerului Afacerilor de Externe Roman.
Pelerinajul a inceput marti, 28 iunie 2016, printr-o participare extraordinara la o reuniune a Grupului de rugaciune din cadrul Parlamentului Romaniei, pe tema Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si a rolului jucat de acestia in istoria crestinismului, unde oaspetii din Ungaria s-au intalnit cu Domnii Deputati Petru Andea, Dorel Covaci, Florica Chereches, Ion Mihai si Mircea Lubanovici, dar si cu alti participanti, au luat si ei cuvantul, exprimandu-si bucuria pentru aceasta intalnire si atentia acordata si s-au simtit foarte onorati. Insotiti de Domnul Deputat Petru Andea, grupul a vizitat, de asemenea, cladirea Parlamentului Romaniei. In aceeasi zi, pelerinii au fost intampinati cu multa bucurie si caldura sufleteasca, la Paraclisul Patriarhal si Catedrala Mantuirii Neamului, la Catedrala veche Patriarhala si Palatul Patriarhal, dar si la Manastirile Cernica si Pasarea, unde au admirat obiectivele istorice, dar si celelalte realizari si activitati, desfasurate in cadrul Patriarhiei Romane, de Parinti si Maici, Stareti si Starete, de Parinti Consilieri si alti slujitori ai Sfintei Patriarhii, sub indrumarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in timpul caruia misiunea Bisericii Ortodoxe Romane, in general, dar si cea a Arhiepiscopiei Bucurestilor, a cunoscut o dinamica si o dezvoltare deosebita.
Un element inedit, cu valoare emotionala, l-a constituit intalnirea grupului cu Parintele nonagenar Nicolae Bordasiu, slujitor la biserica Sfantul Silvestru din Bucuresti, al carui stramos, Parintele Ioan Bordas, in urma cu aproape doua veacuri si jumatate, a fost primul Preot Paroh al comunitatii romanesti din Micherechi (Ungaria). Parintele Nicolae Bordasiu, desi nascut in Bucuresti, are o legatura sufleteasca speciala cu romanii din Ungaria, a intrat in sufletele si constiintele lor, doreste sa ridice la Micherechi un monument (troita) dedicat stramosilor sai si se intalneste de fiecare data, cu mare bucurie, cu credinciosi ortodocsi romani din Ungaria.
A doua zi a pelerinajului a fost marcata de slujirea Sfintei Liturghii Arhieresti la biserica din Mavrogheni, cu prilejul Sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, de catre Preasfintitul Parinte Episcop Siluan, impreuna cu un numeros de preoti si diaconi, intre care s-au numarat Parintele Arhimandrit Veniamin Goreanu, Parintele Paroh Radu Petre Muresan, Parintele co-slujitor Dumitru Pintea, Parintele Petru Puscas, Paroh la Giula Mica, Parintele Nicolae Bordasiu, de la biserica Sfantul Silvestru , din Bucuresti, Arhidiaconul Claudiu Condurache, de la Catedrala Episcopala din Giula, s.a., urmata de slujba parastasului pentru Moise Nicoara, la monumentul sau funerar, din curtea bisericii, unde au fost depuse, in mod simbolic, pamant adus din Giula, de grupul pelerinilor si mai multe coroane de flori si de o agapa comuna, oferita din partea Parohiei. In aceeasi zi, romanii din Ungaria, insotiti de Ierarhul lor si de Parintele Arhimandrit Veniamin, au efectuat o vizita si la sediul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Romanii de Pretutindeni, unde au fost primiti de Parintele Nicolae Branzea, Director General Adjunct al Institutului, care a sprijinit desfasurarea pelerinajului si impreuna cu acesta, au vizitat si Muzeul Cotroceni.
[gallery link="file" ids="136786,136787,136788,136789,136790,136791,136792,136793,136794,136795,136796,136797,136798,136799,136800"]
The post Pelerinaj al unor credinciosi romani din Giula (Ungaria), la biserici si manastiri din Bucuresti appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1343
Id: 60416
Data: Jun 29, 2016
Imagine:
In ajunul praznuirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Inaltpreasfintitul Parinte .....
Data: Jun 29, 2016
La 29 iunie 2016 Preasfintitul Parinte Corneliu aniverseaza instalarea ca Episcop al .....
Data: Jun 29, 2016
Acesti doi mari Apostoli nu-si au lauda de la .....
Data: Jun 29, 2016
Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat miercuri, 29 iunie 2016, Sfanta .....
Data: Jun 29, 2016
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).