În după-amiaza zilei de luni, 4 iunie 2012, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de pr. Damian Mihai, protopopul Protopopiatului Ceahlău, de pr. paroh Mihai Ursache şi de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfinţire a locului pentru noua biserică a parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Poiana Largului - Lunca care a trecut prin grele încercări anul trecut, când vechea biserică şi obiectele aflate în patrimoniu au ars în incendiu, momentan slujbele săvârşindu-se în casa socială parohială. În cuvântul adresat credincioşilor, IPS Teofan a vorbit despre greutăţile, dar şi bucuriile duhovniceşti ce vin odată cu zidirea unei biserici. „E o zi mare pentru parohia dumneavoastră pentru că mare v-a fost durerea, pentru că mare va fi noua biserică, iar Dumnezeu cel Mare vă va ajuta să treceţi peste toate greutăţile construcţiei. Cu vrednicia preotului şi a dumneavoastră, zidurile se vor ridica, dar să aveţi grijă să zidiţi noua biserică nu numai cu materiale de construcţie, ci şi cu inimile şi rugăciunile voastre, pentru ca atunci când va fi gata, să puteţi spune că aveţi biserică zidită din carnea şi din sufletul vostru“, a spus IPS Teofan.
Tot luni, IPS Teofan a săvârşit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi slujba de binecuvântare a temeliei şi a lucrărilor efectuate la Biserica „Sfântul Nectarie“ a centrului de bătrâni din Paşcani, lucrări demarate la iniţiativa pr. Costel Olariu, paroh la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Paşcani. Înaintea slujbei de sfinţire a fost oficiată slujba Vecerniei de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. Preotul Costel Olariu s-a ocupat de proiectul noii biserici, obţinând fonduri europene, investitor fiind Fundaţia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - Lumina şi Speranţa Creştinilor“. Alături de biserică este construit şi un centru pentru bătrâni, care are 120 de locuri şi unde vor lucra 200 de persoane.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 834
Id: 22441
Data: Jun 5, 2012
Imagine:
Duminică, 3 iunie 2012, IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie .....
Data: Jun 5, 2012
Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Mircea Diaconu, a fost prezent, ieri, la Iaşi, unde a participat la recepţia lucrărilor de restaurare şi consolidare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“.
Cu ocazia prezenţei la Iaşi, ministrul .....
Data: Jun 5, 2012
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent luni, de praznicul Sfintei Treimi, în mijlocul credincioşilor din parohia Boboteni - Hangu, Protopopiatul Ceahlău, unde a resfinţit vechiul lăcaş de cult .....
Data: Jun 5, 2012
Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a găzduit ieri conferinţa semestrială de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1. Ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Teofan, înconjurat de un .....
Data: Jun 5, 2012
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a târnosit luni, 4 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Biserica „Sfântul Nicolae“ din filia Tomşa a parohiei Hoceni, Protopopiatului Huşi. După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, .....
Data: Jun 5, 2012
La Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a aparut o noua editie a Mineiului pe luna iunie.Diortosirea textului prin indepartarea arhaismelor devenite greu accesibile intelegerii obisnuite, actualizarea datelor istorice si a numelor cuprinse in Sinaxare ofera acestei editii un mai .....
Data: Jun 6, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Tanarul crai
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Nunta din Cana Galileii
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Gazde mari, nu mai dormiti
Corul Seminarului Teologic Fagaras - In locasul lui craciun
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Marire-ntru cele inalte
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Buna dimineata la Mos Ajun
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).