„Poți fi un om politicos, dar viclean, ipocrit”, a spus duminică Episcopul Ignatie.
„Te comporți elegant doar de fațadă”, a subliniat Preasfinţia Sa la Sfânta Liturghie oficiată în Parohia Văleni, în Duminica a 17-a după Rusalii, numită şi a Cananeencei.
Episcopul Huşilor a vorbit despre calităţile sufleteşti ale femeii cananeence şi cum ar putea fiecare dintre noi să şi le însuşească într-un mod corect.
Principalele afirmaţii:
Femeia, în dialogul pe care l-a avut cu Mântuitorul, a dat dovadă de curaj, politețe și inteligență sclipitoare.
Un om credincios – conștient de ce crede în Dumnezeu, de ce vine la Biserică – este un om inteligent.
A fi conștient înseamnă să avem capacitatea de a împărtăși celui de lângă noi credința, motivele pentru care noi credem.
O credință teoretică, care nu se fundamentează pe trăire, pe experiența personală, nu va convinge pe nimeni. Nu face parte din adâncul ființei noastre, nu este parte componentă din viața noastră.
Rar găsim oameni care să întrupeze curajul – capacitatea de a spune elegant, cu foarte mult respect, un punct de vedere discordant față de interlocutorul lor – , dar să o facă cu foarte multă politețe.
Femeia din Evanghelie nu a intrat într-o polemică cu Domnul Hristos, într-o contradicție, așa cum noi, din păcate, suntem obișnuiți.
Când cineva are altă părere decât a noastră, intrăm într-o polemică foarte grosolană. Când nu mai sunt argumente, începem atacul la persoana respectivă, legându-ne de viața privată.
Însăși inteligența ne ajută să ne comportăm ca femeia cananeeancă: cu curaj și foarte multă politețe.
De multe ori și politețea poate fi deformată. Poți fi un om politicos, dar viclean, ipocrit. Te comporți elegant doar de fațadă. Când te întâlnești cu altcineva, murdărești identitatea celui de dinainte, îl bârfești, îl calomniezi.
Un om politicos nu bârfește. Aceasta este lampa de control din care ne putem da seama că cineva nu este ipocrit: nu îl bârfește pe cel pe care a vrut să îl impresioneze prin comportamentul lui.
Dumnezeu ne-a înzestrat – fără să fim psihologi – cu un simț deosebit în ceea ce privește falsul, ipocrizia și minciuna. Ne dăm seama, de departe, de un om șmecher, fals. Îl simțim.
Se mai întâmplă să ne și înșelăm și să nu fim siguri pe intuiția noastră, dar, în mare parte, simțim omul care vrea să ne viclenească și care crede că ne-a manipulat, atunci când noi îl trecem cu vederea și nu îi spunem. Se înșală.
Reperăm foarte ușor viclenia, ipocrizia și falsul!.
Foto credit: Episcopia Huşilor
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 299
Id: 72729
Data: Feb 16, 2021
Imagine:
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a afirmat duminică, la Catedrala Mitropolitană din Iași, că viața fiecărui creștin .....
Data: Feb 16, 2021
Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, unica lalea olandeză cu nume românesc, este un proiect al parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din
Data: Feb 16, 2021
Arhiepiscopul Ioachim şi-a exprimat luni speranţa ca dosarul de canonizare al Episcopului Melchisedec Ştefănescu, fost episcop de Roman, să fie aprobat în scurt timp de Sfântul .....
Data: Feb 16, 2021
Lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI) s-au desfășurat online marți, 16 februarie 2021.
În deschiderea statutară a lucrărilor Adunării Eparhiale, Ambasadorului României în Republica Italiană, Excelența Sa Domnul .....
Data: Feb 16, 2021
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit marți, 16 februarie 2021, cu Președintele României, Klaus Iohannis.
Întrevederea a avut loc în jurul orei 13:00 la Reședința Patriarhală. Nu s-au oferit detalii publice despre discuțiile .....
Data: Feb 16, 2021
Parohia „Izvorul Tămăduirii” din satul Fundu Tutovei, județul Bacău, organizează, în cadrul proiectului „Biserica – familia .....
Data: Feb 16, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).