Un sobor de preoti cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, slujitori de la Protoieria Sector 2 Capitala si de la Biserica „Sfânta Vineri“-Colentina din Bucuresti a savârsit o slujba de pomenire pentru psaltul si compozitorul Ion Popescu-Pasarea, la mormântul acestuia de la Manastirea Pasarea, informeaza “Ziarul Lumina”.Slujba de pomenire a cunoscutului muzician bisericesc a fost oficiata dupa Sfânta Liturghie. Personalitatea protopsaltului Ion Popescu-Pasarea a fost comemorata de cei prezenti cu ocazia împlinirii a 71 de ani de la mutarea sa la Domnul. La finalul parastasului, parintele prof. Victor Frangulea a prezentat câteva aspecte despre viata si activitatea compozitorului român.„Am fost onorat ca am participat la aceasta comemorare, pentru ca sunt profesor de muzica psaltica si se cuvine sa cultivam si sa promovam muzica bisericeasca psaltica pe care ne-a lasat-o Ion Popescu-Pasarea. El a reusit sa promoveze pe toate planurile, cu timp si fara timp, muzica strabuna bisericeasca. S-a remarcat prin alcatuirea unei linii foarte clare a muzicii bisericesti, facând-o cât mai accesibila cântaretilor care foloseau partiturile scrise de el. Aceasta muzica si astazi dainuie, pentru ca a încercat sa se desprinda de structura melodica a cântarilor gândite în secolele trecute, aceasta fiind mai complexa. Ion Popescu-Pasarea s-a îngrijit si de statutul cântaretului din parohie. Îmi amintesc ca la biserica din satul meu natal, comuna Hotarele, Giurgiu, în anii â70-â80, era un cântaret care a fost ucenic de-al lui Popescu-Pasarea si îmi amintesc cum cânta extraordinar de frumos, având o pregatire solida muzicala, fiind pentru mine un exemplu bun de urmat“, ne-a spus parintele asist. dr. Nicolae Giolu. Traditia savârsirii acestui parastas, de catre slujitorii Bisericii „Sfânta Vineri“-Colentina, este veche de 56 de ani, fiind initiata de cântaretul bisericesc Costache Gheorghe, protopsalt la Catedrala patriarhala din Bucuresti, apoi vreme de 5 decenii cântaret la Biserica „Sfânta Vineri“-Colentina. Ion Popescu-Pasarea s-a nascut la 6 august 1871 si a trecut la cele vesnice pe 10 aprilie 1943. A fost profesor de muzica psaltica la Seminarul Central si la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucuresti, la Conservatorul de Muzica si la Academia de Muzica Religioasa, precum si la câteva licee particulare. De asemenea, a fost cântaret la importante biserici din Capitala. A fondat si a condus câteva societati muzicale, dintre care amintim: „Macarie“; „Cucuzel“ si „Asociatia generala a cântaretilor bisericesti din România“. A publicat colectii si culegeri de cântece, muzica bisericeasca psaltica, lucrari didactice, studii de muzicologie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 710
Id: 41493
Data: Jun 12, 2014
Imagine:
De praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la hramul Catedralei arhiepiscopale din Arad, Preasfintitul Parinte Lucian, .....
Data: Jun 12, 2014
Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a slujit în Duminica Rusaliilor la Catedrala mitropolitana „Sfintii Trei Ierarhi“ din .....
Data: Jun 12, 2014
Una din bisericile de referinta din Craiova, vechi paraclis voievodal ctitorit de familia domnitorului Barbu Ştirbei, si-a sarbatorit hramul de Sfânta Treime, informeaza .....
Data: Jun 12, 2014
Slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Niculițel au participat astazi, la Isaccea, la conferința semestriala dedicata Anului Omagial Euharistic. Lucrarile s-au desfașurat în .....
Data: Jun 12, 2014
Întrunirea s-a derulat în cadrul cercului catehetic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa părintelui Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și .....
Data: Jun 12, 2014
La Târgu-Mures a avut loc joi, 12 iunie 2014, Conferința pastorala de primavara a preoților din protopopiatul Târgu Mureș. Ședința a fost .....
Data: Jun 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).