Prin post credinciosul nu doreste reglarea greutatii corporale, nici însusirea unei deprinderi mondene, ci înnoirea sa duhovniceasca, dezrobirea din temnița cea înfricoșatoare a pornirilor si gândurilor întunecoase.De luni vom porni razboi, unul nevazut, în care combatanții vom fi noi, iar inamicii, patimile, pacatele de tot felul, gândurile, tentațiile patimașe, orgoliul și egoismul ce ne stapânesc. Frontul se va numi post, iar triumful speram sa ne aparțina, întruchipat în învierea noastra duhovniceasca. Așadar, vom intra în Postul Mare. Ca în fiecare an, Sfânta Biserica ne-a pregatit pentru a conștientiza ca nu putem declanșa ofensiva împotriva scaderilor ființei noastre în orice mod. Dupa cum ostașii sunt instruiți înainte de a fi trimiși în teatrul de lupta, așa și noi, în cele trei saptamâni de când a început Triodul, ne-am luminat duhovnicește, în vederea întrarmarii cu virtuți capitale ce ne vor servi ca arme imbatabile în confruntarea ce ne sta în fata. În Duminica Vameșului și fariseului am primit ca platoșa nebiruita rugaciunea staruitoare, smerita. Ca vameșul sa ne recunoaștem micimea, strigând catre Cerescul Parinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”. Rugaciunea nu trebuie s-o transformam într-o etalare obsesiva a virtuților ori a faptelor noastre bune, chiar de ar fi multe, caci niciodata nu am putea spune ca ne-am rugat suficient, ne-am cait destul, ne-am plâns greselile din cale-afara. Duminica Fiului risipitor ne pune la îndemâna o a doua arma duhovniceasca prin care sa seceram din radacina neghinele din sufletul nostru. Emoționanta poveste a fiului nechibzuit ne-a înteleptit asupra unicei modalitați de însanatoșire din boala pricinuita de pacat: pocaința. Ortodoxia nu cunoaște o alta posibilitate de vindecare a ranilor sapate adânc în noi în timpul ratacirilor pe înghimpoasele carari ale pacatului. Doar prin pocaința, prin marturisirea sincera la scaunul Sfintei Taine a Spovedaniei ni se deschide drumul spre leacul ce ofera nemurire, Sfânta Împartașanie. Duminica trecuta, numita a Înfricoșatei Judecați, ne-a aratat Hristos înca o stratagema ca sa izbândim în batalia catre care purcedem. Milostenia constituie calea lesnicioasa de a deveni, dupa cum afirma dumnezeiescul parinte Hrisostom, asemenea cu Apostolii. Am reținut ca a face bine, pentru creștinul adevarat, nu este o chestiune de bonton, ci aducenadejdea rasplatirii din partea Mântuitorului, la a doua Sa venire. Sfântul Chiril al Ierusalimului ne lamurește în acest sens: „radacina oricarei fapte bune este nadejdea în înviere. Așteptarea rasplații întarește sufletul spre fapta buna”. În duminica de dinaintea debutului Sfântului și Marelui Post, a izgonirii lui Adam din rai, numita „a iertarii”, Domnul ne reamintește câteva sfaturi de capatâi: sa devenim milostivi, sa ne rugam, iar gândul la bucuria rasplatirii sa ne dea curaj și putere. Sa reținem din evanghelia zilei înca un lucru: sa iertam tot ce avem împotriva fratelui, caci, de nu vom ierta, nici noi nu vom putea nadajdui la iertarea Parintelui Ceresc (Matei 6, 14-15).Odata cu trecerea acestei zile, se sfârșește perioada de „instrucție” duhovniceasca. Întrarmați și întariți sufleteste, cu ochii atintiti catre biruinta finala, de mâine vom porni razboi împotriva pacatelor, a tot ce ne desparte de iubirea nesfârșita a lui Dumnezeu.Deși societatea contemporana, tributara mentalitatii consumiste, se cazneste sa transforme orice perioada liturgica din an, atât de importanta în evolutia noastra spirituala, într-un „produs”, sa nu uitam esențialul: noi nu postim ca sa ne detoxifiem. Postul ortodox nu trebuie gândit ca o ecologie corporala sau body-ecology. Ca postirea are și astfel de urmari este o dovada ca tradiția ortodoxa statornicita de Sfinții Parinți ne conduce catre o vietuire echilibrata aici, învațându-ne sa ne pregatim pentru Veșnicie. Noi urmarim prin post neutralizarea patimilor: a egoismului, invidiei, rautații, calomniei ori a altor rautați ce ne catranesc ființa, aruncând-o într-o tenebroasa existența. Credinciosul nu doreste, prin ajunare, reglarea greutatii corporale, nici însusirea unei deprinderi mondene, ci înnoirea sa duhovniceasca, dezrobirea din temnița cea înfricoșatoare a pornirilor si gândurilor întunecoase. Postul difera de o simpla dieta, devenind un act de cult caci împuținam hrana biologica și o sporim pe cea duhovniceasca. El ne împrospateaza trairea, simtirea, ne sfinteste existenta, ne sporeste luciditatea în gestionarea relatiei cu Dumnezeu, cu semenii ori cu mediul înconjurator ca spatiu dat noua în stapânire de Domnul, ca sa-l transformam într-un laborator duhovnicesc, lucrând cu meticulozitate, respect si nazuința la mântuirea noastra.Debutul postului ne propune, asadar, apelul Bisericii la nevointa și mai multa rugaciune pentru îndreptare, spre reabilitarea fiintei umane cazute în pacat si redobândirea „frumusetii celei dintâi”. Parcurgând cele sapte saptamâni ce vor urma, nu facem decât sa ne înscriem la cursurile unei scoli duhovnicesti, învatând sa iertam, sa fim milostivi dar și ce înseamna pocainta și smerenia. Pe lânga aspectul alimentar, postul deplin ne îndeamna la lupta duhovniceasca, la mai multa rugaciune, la citirea Sfintei Scripturi, a Sfinților Parinți, la pelerinaje religioase, la cercetarea mai deasa a duhovnicilor și parinților îmbunatațiți spre tamaduirea de tot ce ne subjuga și ne robeste inima, îndepartându-ne de Dumnezeu și de scopul ultim al viețuirii noastre pamântene, mântuirea. Gândind la toate acestea, sa postim cu bucurie duhovniceasca, nu cu întristare, caci postul nu ne slabeste, nici nu ne îmbolnaveste, ci, dimpotriva, ne însanatoseste, ne întremeaza, apropiindu-ne de Hristos, Mântuitorul nostru și de slavita Învierea Lui. (Articol postat pe site-ul doxologia.ro la data de 16 Martie 2013, semnat de arhim. Mihail Daniliuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 546

Id: 38525

Data: Mar 3, 2014

Imagine: