Pentru că ne aflăm în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel vă oferim mai multe resurse digitale pentru a parcurge perioada de postire cu folos duhovnicesc.
Calendarul perioadei de post
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților.
Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci, şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce glăsuiesc: Aliluia!
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă. Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!
Sinaxar
(†) Sf. Ap. Petru şi Pavel – Basilica.ro
Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; că pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte…
Troparul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 240
Id: 70471
Data: Jun 17, 2020
Imagine:
Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor .....
Data: Jun 17, 2020
În data de 08 iulie încep înscrierile pentru studii de licență la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.
Candidații pot alege una dintre cele patru specializări: Artă sacră, Teologie Ortodoxă – Asistență socială, Teologie Ortodoxă – .....
Data: Jun 17, 2020
E.S. Radu Ioanid, noul Ambasador al României în Israel, a vizitat luni Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim. Oficialul român a avut o întrevedere cu arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.
„După o pauză de trei .....
Data: Jun 17, 2020
Agenţia de ştiri Basilica a anunţat recent organizarea Concursului de fotografie „Viaţa Bisericii în timp de pandemie”. Competiţia se desfăşoară în perioada 15-28 iunie 2020 exclusiv online.
Juriul concursului este format din: Preasfințitul Părinte Varlaam .....
Data: Jun 18, 2020
Municipiul Suceava va ține o zi de doliu în memoria Părintelui Arhiepiscop Pimen. În data de 27 iunie, toate instituțiile publice din oraș vor coborî drapelele în bernă. Gestul vine ca un omagiu pentru tot ceea ce ierarhul a făcut pentru orașul și județul Suceava, spune primarul Ion .....
Data: Jun 18, 2020
Ministerul Egiptean al Turismului și Antichităților a lansat turul virtual al Bisericii Abu Serga („Sfântul Serghie”) din Cairo, cea mai veche biserică creștină din Egipt.
Turul virtual interactiv este accesibil de pe platforma online
Data: Jun 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).