Treizeci de biserici, monumente istorice, aflate în Ţara Chioarului pot fi vizitate online pe portalul web culturamm.ro.
Sunt disponibile fotografii de ansamblu şi de detaliu, hărţi și scurte descrieri ale acestor obiective de mare valoare pentru patrimoniul Ţării Chioarului. Însă cea mai spectaculoasă funcţie pentru vizitatori o reprezintă tururile virtuale cu puncte de rotire la 360 grade.
„În acest fel, având cel puţin 4 puncte de staţie pentru fiecare monument, putem oferi vizitatorilor aspecte din exterior, dar şi din interior (pronaos, naos, altar), concretizate în peste 140 de panorame”, menţionează iniţiatorii proiectului.
Printre lăcaşurile de cult incluse în proiect, se regăseşte biserica din Şurdeşti, aflată în patrimoniul UNESCO. (Tur virtual aici)
Nota particulară a ansamblului este dată de acest pridvor ale cărui elemente decorative au fost realizate de către mesterul Ştefan Tămăran Ciocotişan.
Turnul-clopotniță, desfășurat deasupra pronaosului, este prevăzut cu foișor extins spre exterior având o structură din doisprezece stâlpi, cu arcade realizate prin cioplirea contrafișelor dintre stâlpi și grinda superioară.
Turnul are 54 de metri, astfel că biserica atinge înălţimea de 72 de metri, fiind printre printre cele mai înalte construcţii sacrale de lemn din Europa şi din lume.
Este depășită actualmente de noua biserică a mănăstirii Peri din Săpânţa, care are 78 m înălţime.
Proiectul cultural Biserici din Ţara Chioarului. Tururi Virtuale a fost realizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş, împreună cu instituţiile partenere şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Foto credit: culturamm.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 321
Id: 70837
Data: Jul 28, 2020
Imagine:
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a explicat luni la Mănăstirea Oaşa cum putem urma „Drumul spre Împărăţie”.
De Sărbătoarea .....
Data: Jul 28, 2020
Academia Română atrage atenția asupra unor elemente importante referitoare la actuala situație a învățământului românesc, pornind de la experiența utilizării extinse a învățământului la distanță, mediat de tehnologie, ca soluție de avarie în contextul recentei .....
Data: Jul 28, 2020
Mănăstirea Petrova este un așezământ monahal românesc unde slujbele se oficiază în limbile română şi ucraineană, fiind în proximitatea mai multor sate locuite de ucraineni. De Sfântul Pantelimon, Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul a slujit în comunitatea monahală, fiind hramul unui .....
Data: Jul 28, 2020
Ziua Națională a Ambulanței din România este celebrată anual în data de 28 iulie.
Ambulanţa este serviciul la care românii apelează prima dată în situațiile critice, situații care pot face diferența în ceea ce privește viața proprie, viața celor dragi sau chiar a .....
Data: Jul 28, 2020
Episcopul Sofronie al Oradiei a așezat duminică piatra de temelie pentru un nou lăcaș de cult în satul bihorean Curățele. Biserica va copia, la scară mărită, planul arhitectural al celei zidite în Agora ateniană în secolul 10.
Biserica „Sfinţii Apostoli”, una din .....
Data: Jul 28, 2020
„Sfântul Pantelimon ne învață că trebuie să avem credință deplină, pentru că Dumnezeu este al dreptății, este Cel Care ne-a creat și ne poartă de grijă”, a afirmat luni .....
Data: Jul 28, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).