Singuratatea il indeparteaza pe om de lume si de cer, lipsindu-l de mangaierea semenilor, lasandu-l prada bolii, resemnarii sau disperarii. Nici nu banuim cata suferinta poate ascunde singuratatea. Cata neputinta si cat gol sufletesc. Mai ales cand este vorba de batrani. In desertul neputintei, doar El, Mantuitorul lumii, mai poate vindeca.Intelegand acest adevar, Marian Dinu, un tanar student la Teologie, a reusit sa-L aduca pe Hristos in mijlocul batranilor de la Caminul pentru persoane varstnice din Singureni, judetul Giurgiu. El a amenajat aici, prin eforturi proprii, un paraclis in care L-a adus pe Salvatorul lumii. Singureni, din judetul Giurgiu, este un sat viu, animat, in care singuratatea nu este o constanta, incat sa-si impuna, implacabil, numele asezarii. Şi totusi, la Singureni, singuratatea acompaniaza viata catorva batrani care locuiesc in Caminul pentru persoane varstnice din localitate, desi ei dispun aici de ingrijire, asistenta medicala si hrana corespunzatoare. Golul nevindecat din sufletul lor Il striga pe Dumnezeu. Uneori cu lacrimi si cuvinte, alteori cu adanci nerostiri. Chiar si atunci cand nu pricep sau nu vor sa se afle ca-L cheama pe Dumnezeu, ochii lor tipa. Il cauta cu disperare. Caci vine o vreme cand omul trebuie sa se adune in sine si sa-si lamureasca socotelile cu viata. Şi aceasta limpezire nu poate veni decat de la El, prin El, Mantuitorul si Vindecatorul lumii. El este singurul care trebuie sa transeze chestiunea.Singuratatea care devasteaza fiintaI-am vizitat pe batranii de la Singureni intr-un timp nehotarat, cand nici iarna nu ne parasise, nici primavara nu calcase hotarat in marginea satului. Vietile celor 30 de persoane ingrijite aici sunt triste. Resemnarea, acceptarea situatiei, tristetea au luat chip de zid, dincolo de care singuratatea le devasteaza fiinta. Fiecare poveste, fiecare scanteie de viata exprima in felul ei o drama. Marin Grama, de 72 de ani, si Dumitru Cosoveanu, de 79 de ani, au ramas singuri, fara ajutor, dupa ce le-au murit sotiile. Unul a venit aici de la Giurgiu, celalalt de la Bucuresti. Ni se ofera trei mese calde. Mancarea este destul de buna, doctorul vine o data pe saptamana. Simtim insa nevoia unui preot. Am vrea sa mergem si noi la o slujba. Biserica din sat este putin cam departe si ne e greu. Ne simtim cam singuri. Mai citim cate o carte. Nu avem de unde lua nici macar un ziar, spun ei. Angela Radoi, de 71 de ani, locuieste in camin din 25 mai 2012. Eu mi-am pierdut baiatul la 47 de ani si am fost nevoita sa vin aici. Nu m-a adus nimeni. Ca nu are cine. Am un nepot de 23 de ani, dar el este cu mama lui. Am lucrat 36 de ani. Casa si pamantul s-au dus. Le-am vandut, mi-am luat un apartament la Calarasi, pe numele baiatului. Dupa succesiune, nora mea a ramas in el cu nepotul. Nu ma simt abandonata. Ma tot straduiesc sa strang bani, sa ajung la cimitir, la baiat. M-am nascut in Vedea, am locuit la Giurgiu, apoi m-am intors acasa pentru a avea grija de parintii mei. Aici am venit de la Calarasi, povesteste aceasta. Intr-un salon mai mare locuiesc impreuna cateva femei. Constanta Ene, din Ozun, judetul Giurgiu, nu are copii. Dupa moartea mosului meu, copiii lui din alta casatorie m-au adus aici, ca nu pot sa vaza de mine. Nu am putere sa ma mai misc. Sufar rau de singuratate. Suntem oameni batrani si avem nevoie cu totii de un preot. Sa ne spovedim, sa ne impartasim, ca vine acuma Pastele si trebuie sa ne pregatim, imi spune cu o lacrima retinuta in coltul ochiului batrana. Ioana Stoica, de 84 de ani, nu se poate deplasa. Am doi copii. Unu a ramas la tara si unu la Bucuresti. Cel de la Ozun nu a mai ajuns la mine de vreo doua saptamani, dar ma viziteaza des. L-a ingropat pe al batran, ca a murit, spune batrana. Ecaterina Badalau e chiar din Singureni. A lucrat aici, in aceste saloane ale fostului spital de boli infectioase. A iesit la pensie si a facut pareza. Nu poate vorbi, nu poate misca o mana si piciorul drept de trei ani. Are doi copii la Bucuresti, care o viziteaza in fiecare saptamana.Mangaiere si dragoste pentru semeniPentru acesti oameni, Marian Dinu, din Singureni, student in anul III la Facultatea de Teologie Pastorala din Targoviste, a hotarat sa amenajeze in incinta caminului un paraclis in care sa-L aduca pe Mantuitorul ca sa le vindece sufletele. Sunt o fire mai emotiva. Cand am vazut singuratatea, nemangaierea care ii apasa, cand am aflat problemele si povestile acestor oameni, am ramas socat. Atunci m-am gandit sa incerc sa-L aduc pe Dumnezeu aici. Sa fac ceva pentru alinarea si umplerea golului din inimile lor. Am facut demersurile necesare pentru construirea unei bisericute care, cu ajutorul lui Dumnezeu si al binevoitorilor, se va ridica. Dar pana atunci, am amenajat acest paraclis. Cum nimic nu este intamplator, ci toate de la Dumnezeu, aceeasi lucrare a facut ca parintii sa fie cei care m-au sprijinit. De la ei a venit pana la urma indemnul. In luna octombrie 2012, Preasfintitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, si-a manifestat bucuria pentru faptul ca directorul acestui asezamant al Consiliului Judetean, Dragos George Chivu, si-a exprimat acordul pentru infiintarea paraclisului, si m-a desemnat pe mine, fiu al satului, ca, sub indrumarea parintelui protopop Mihale Dan, sa obtin avizele necesare construirii capelei. Aceasta binecuvantare inseamna foarte mult pentru batranii de aici. Iar pentru mine, o bucurie sufleteasca deosebita. Prima Liturghie se va oficia aici la momentul in care Preasfintitul va considera de cuviinta ca se poate sluji in acest paraclis, care este aproape gata. Am avut multe ispite care au incercat sa-mi naruiasca speranta, dragostea fata de semenii aflati in suferinta. Dar, prin rugaciune, cu ajutorul parintilor si al unor concetateni, am reusit sa le inving, imi spune tanarul student. El este ajutat de familie, iar Ion Miliganu, nasul lui, cel care l-a indemnat sa-si desavarseasca pregatirea teologica, are incredere in el si-l sprijina moral. Este foarte frumos si pilduitor ceea ce a reusit sa amenajeze el aici, gandindu-ma la posibilitatile materiale reduse ale familiei. Eu cred ca societatea poate conta pe astfel de tineri scoliti de Biserica. El da incredere semenilor, mi-a declarat domnia sa. Inainte de plecare, Mariana Dumitru, infirmiera de serviciu, ne-a spus ca ideea ridicarii unui paraclis in camin este bine-venita. Batranii intreaba mereu de preot. Am avut cazuri cand a trebuit sa fie cineva impartasit si nu avut cine sa o faca. Preotii din sat vin pe la noi la sarbatori, dar e nevoie, cred, de o asistenta religioasa permanenta. Am plecat de la Singureni la ceas de seara, cu fetele singuratatii descoperite aici adanc infipte in retina. De undeva de dincolo de ele rasuna insa, spre linistirea sperantei mele si a acestor batrani, strigatul lor, prins atat de tulburator in Psalmul 118: Faca-se dar mila Ta, ca sa ma mangaie, dupa cuvantul Tau, catre robul Tau. Sa vina peste mine indurarile Tale si voi trai, ca Legea Ta cugetarea mea este…(Reportaj publicat in Ziarul Lumina din 19 martie 2013, aparut sub semnatura lui Dumitru Manolache)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 929

Id: 29262

Data: Mar 19, 2013

Imagine: