Pe 13 iulie, „Ziarul Lumina“, în ediţia de Moldova, îşi invita cititorii la un exerciţiu de solidaritate. Părintele Vasile Florariu, paroh într-o localitate de lângă Iaşi, trecea printr-o cumplită suferinţă, necesitând de urgenţă un transplant de ficat.

În ţară, un sistem sanitar aflat şi el în suferinţă nu i-a putut da certitudinea că îl poate salva. Speranţa că se poate face bine a venit însă de la o clinică specializată din Regensburg, Germania. Costul uriaş al intervenţiei (140.000 de euro) depăşea cu mult posibilităţile familiei părintelui Florariu. Dar asta nu i-a împiedicat nici pe soţie, nici pe cei şapte copii să spere că vor face imposibilul şi că-şi vor ajuta tatăl să se facă bine. S-au rugat neîncetat, au bătut la orice uşă şi au mulţumit pentru orice ajutor, fie el cât de mic. Speranţa şi nădejdea şi-au pus-o în Dumnezeu şi în oameni. Dumneavoastră, cititorii noştri, le-aţi fost alături cu gândul, cu rugăciunea, cu gestul de a dona o sumă din puţinul pe care-l aveţi, pentru ca acest vrednic părinte să se poată întoarce sănătos acasă. Prin eforturile familiei, cu împrumuturi mari, dar mai ales cu ajutorul dumneavoastră, al celor care aţi dat o mână de ajutor, părintele Florariu a putut beneficia în cele din urmă de transplantul hepatic.

Cronica unei drame cu final fericit

E început de iulie. Internat într-o clinică de specialitate din Iaşi, având în antecedente o hepatită cu virus C, părintele Vasile Florariu resimte degradarea tot mai accelerată a stării sale de sănătate. La finalul a două săptămâni de internare, puterile îi sunt pe sfârşite. Medicii nu-i mai dau nicio şansă. Posibilitatea unui transplant hepatic, oriunde în ţară, pare imposibilă. Birocraţia şi listele lungi de aşteptare nu sunt o soluţie pentru urgenţa cu care ar trebui tratat cazul său. Familiei i se dă un verdict necruţător: în spitalul ieşean nu se mai poate face nimic.

Urmează cumplite ore de zbucium, de lacrimi, de suferinţă, tămăduite, în răstimpuri, în rugăciune. La patul părintelui Florariu se roagă deopotrivă copiii, doi dintre ei deja preoţi, prieteni, cunoscuţi. Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ajunge la căpătâiul părintelui, îl binecuvântează şi îi mângâie suferinţa.

Duminică, şapte preoţi săvârşesc Sfântul Maslu în spital, chiar în Secţia de Terapie Intensivă, rugându-se pentru sănătatea părintelui Vasile. În acelaşi timp, în biserica de la Satu Nou, acolo unde părintele este paroh, alţi şapte preoţi săvârşeau Sfântul Maslu. În timpul slujbei, un telefon de la o rudă din Bucureşti anunţă că nu e totul pierdut. Undeva, în Germania, există o clinică în care părintele s-ar putea face bine. Se scurg ore de chin, în care speranţa şi deznădejdea îşi fac loc rând pe rând. Fişa medicală a pacientului este trimisă spre analiză medicilor germani. Răspunsul vine nesperat de repede: starea de sănătate a pacientului, deşi precară, poate fi redresată. Trebuie deplasat de urgenţă în Germania, la Regensburg, pentru a fi investigat şi pregătit pentru tratament sau pentru un eventual transplant.

Gândurile costurilor uriaşe nu-i sperie pe cei din familia Florariu şi nici nu-i opresc din drum. Se gândesc doar la faptul că tata se va face bine şi asta le dă puterea de a trece peste orice obstacol. Protectori, nu-i dau părintelui vestea decât cu două ore înainte de sosirea avionului medicalizat din Germania.

Urmează transportul pacientului spre Regensburg. În avionul salvator, aflat la 10.000 de metri altitudine, părintele resimte o linişte şi o pace dincolo de fire. În România, familia se roagă să ajungă cu bine.

Impactul cu sistemul medical german e copleşitor. Procedurile respectate la sânge, aparatura sofisticată, existenţa unei excelente terapii a durerii, amabilitatea şi încrederea cu care medicii l-au abordat încă din prima zi l-au făcut să uite că e bolnav. Începe lupta: în ţară, familia luptă pentru a strânge banii necesari tratamentului, în Germania începe curs contra-cronometru, pentru ca starea bolnavului să permită transplantul. Se caută un donator, iar testele, grele şi interminabile parcă, îl desemnează în cele din urmă pe Teofil, unul dintre băieţii părintelui, ca fiind compatibil.  Pe 9 august are loc intervenţia, iar după trei zile de emoţii şi tatăl, şi fiul încep o viaţă nouă.

Pe 5 octombrie, după o lungă perioadă de recuperare, părintele se întoarce în ţară, fericit să-şi revadă familia, avându-i în suflet şi în rugăciune pe toţi cei ştiuţi şi neştiuţi, care au pus umărul la vindecarea sa.

Experienţa germană

Poate că finalul ar fi fost altul, dacă părintele Vasile n-ar fi avut şansa de a ajunge la spitalul german. Sună cinic, dar din nefericire Sănătatea românească - mă refer la sistem, şi nu la medici - este, la

• 1
• 2
• 3
• Pagina următoare

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 580

Id: 17989

Data: Nov 17, 2011

Imagine: