De praznicul Adormirii Maicii Domnului, peste 200 de biserici de parohie si de manastire din Mitropolia Moldovei si Bucovinei si-au serbat hramul. Cu acest prilej, mii de credinciosi au participat la programul liturgic al sfintelor lacasuri care au cinstit-o pe Maica Domnului prin rugaciune. La Manastirile Varatec, Zosin, Bistrita sau Putna au avut loc slujbe arhieresti, iar in celelalte biserici inchinate Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu au fost savarsite Sfinte Liturghii in sobor de preoti. Manastirea Zosin din judetul Botosani a imbracat in urma cu doua zile straie de sarbatoare, cand si-a serbat hramul. Credinciosi din mai multe zone ale Moldovei au venit sa participe la slujbele care au loc an de an, asa cum este traditia, in incinta manastirii. In ziua de hram, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de 25 de preoti si diaconi. Vremea frumoasa, dar mai ales importanta sarbatorii de la jumatatea lunii august au adunat, inca de la primele ore ale diminetii, sute de pelerini, care s-au rugat in timpul slujbelor, s-au inchinat in bisericile Manastirii Zosin sau au aprins lumanari.La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a rostit un cuvant de invatatura in care a vorbit despre mesajul pe care il transmite sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Cea mai evidenta roada a smereniei este Maica Domnului, a carei Adormire o praznuim astazi. Fecioara Maria a fost smerita atunci cand L-a purtat, nascut si crescut pe Mantuitorul Iisus Hristos in pantecele ei. Smerita a fost cand si-a vazut fiul rastignit pe Cruce, dar si dupa Inviere. Cand rostim cuvantul smerenie , gandul ne duce la slabiciune, la umilinta. Smerenia este cea mai mare dovada a puterii. Fratiile voastre ati fost chemati astazi de smerenia Maicii Domnului. Iata ca smerenia Fecioarei Maria are capacitatea sa inalte biserici precum aceasta. Smerenia Maicii Domnului a constituit forta care ne-a atras la aceasta sarbatoare. Suntem aici atrasi de cea mai smerita, dar cea mai puternic odraslita pe pamant, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, a spus Inaltpreasfintitul Teofan.Protos. Teodosie Plesca, staretul Manastirii Zosin, a multumit Mitropolitului Teofan pentru prezenta, amintind in acelasi timp faptul ca in 2009 se implinesc 230 de ani de existenta a asezarii monahale din comuna Baluseni. Manastirea Zosin a trecut, ca si alte manastiri, prin multe incercari, cum a fost cea din timpul comunismului, cand a fost inchisa. Nu s-a putut tine sub oboroc lumina, ci a iesit inapoi, ca sa lumineze tuturor. Iata ca ne aflam la implinirea a 230 de ani de existenta a Manastirii Zosin. Noua biserica de la aceasta manastire este o realizare a Maicii Domnului. De cand s-a facut prima sapatura la acest sfant lacas, am simtit din plin ocrotirea, binecuvantarea si sporul Maicii Domnului, a amintit parintele staret. In cadrul Sfintei Liturghii, tanarul Marian Ionut Starica a fost hirotonit diacon.Sfanta Liturghie cu prilejul serbarii hramului de la Manastirea Varatec din judetul Neamt a fost oficiata sambata de catre Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Programul liturgic a inceput vineri seara, cu slujba Vecerniei, a continuat cu Prohodul Maicii Domnului si slujba Utreniei. Manastirea Varatec dateaza din 1785 si a fost ctitorita de fiica unui preot din Iasi, calugarita sub numele de Olimpiada. Biserica actuala a manastirii a fost ridicata in perioada 1808-1812. Sub aspectul arhitectonic, sfantul lacas prezinta o combinatie a stilului moldovenesc, construita din piatra de rau si caramida, avand deasupra doua turle din zid, cu acoperisul in forma de clopot. In cadrul Manastirii Varatec mai exista doua biserici si un paraclis.Hram a fost pe 15 august si la Manastirea Putna, din judetul Suceava. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a adunat credinciosi din mai multe zone ale tarii, dar si din Basarabia sau Ucraina. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de catre Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Preasfintitul Meletie, Episcopul Hotinului din Mitropolia Cernautilor, apartinand Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, si Preasfintitul Ignatie, Episcop din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare.In Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor si-au mai serbat hramurile Manastirea Humor, Schitul Orata, Manastirea Rarau, iar in Arhiepiscopia Iasilor - la Manastirea Bistrita, unde Sfanta Liturghie a fost savarsita de catre Preasfintitul Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Romane a Spaniei si Portugaliei. Pe 15 august, zeci de parohii din Arhiepiscopia Iasilor s-au aflat in sarbatoare. In parohia Bivolari din Protopopiatul Iasi 1, dupa slujba Vecerniei unita cu Litia, ce a avut loc vineri seara, s-a desfasurat un program artistic care a cuprins poezii religioase si o piesa de teatru cu titlul Sfintii din inchisori. In ajunul praznicului a avut loc slujba Prohodului Maicii Domnului, la care au participat atat credinciosii din parohie, cat si fiii satului, veniti din strainatate. Pentru ca sarbatoarea bisericii este si a satului, autoritatile locale au organizat activitati culturale pentru sateni. Am considerat ca este necesar sa infiintam o publicatie locala a parohiei, pe care am intitulat-o 'Viata crestina', un periodic al parohiei Bivolari. In aceasta revista vor putea publica materiale tinerii din parohia noastra care vizeaza activitatea pastoral-misionara, ne-a declarat pr. paroh Emil Ojog. Sursa: ziarullumina.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 774
Id: 2278
Data: Aug 17, 2009
Imagine:
Astazi, in Duminica a X-a dupa Rusalii, in Paraclisul patriarhal, cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfanta Cuvioasa Parascheva, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a tinut un cuvant de invatatura prin care a .....
Data: Aug 17, 2009
Astazi, 16 august 2009, Preasfintitul Parinte Gherasim, Episcopul Ramnicului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Hurezi, ctitoria domnitorului Constantin Brancoveanu, care are cel de-al doilea hram Sfintii Martiri .....
Data: Aug 17, 2009
Ieri, 15 august 2009, Preasfintitul Parinte Gherasim, Episcopul Ramnicului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca la Manastirea Bistrita Valceana, care are unul din hramuri 'Adormirea Maicii Domnului'.Sarbatoarea a inceput cu slujba Privegherii .....
Data: Aug 17, 2009
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a savarsit astazi, 15 august, slujba de sfintire a demisolului noii biserici de la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol. Paraclisul va purta hramurile Sfantul Mare Mucenic Pantelimon si Sfantul Prooroc Moise.In cuvantul .....
Data: Aug 17, 2009
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a fost primit astazi, 17 august, in Catedrala Noua Sfantul Ioan Botezatorul din Fagaras, de sute de credinciosi in frunte cu Inaltpreasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfintitul Macarie, Episcopul ortodox .....
Data: Aug 17, 2009
In perioada 16-24 iulie 2009, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel efectueaza o vizita canonica in Mitropolia Ardealului, la invitatia Inaltpreasfintitului Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului. Astazi, 17 august 2009, va avea loc primirea la Catedrala noua din Fagaras, .....
Data: Aug 17, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
8 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - De vreme ce eu pacatosul
4 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - Cantarea Sfintei Cruci
3 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - Psalmul 70
7 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - Psalmul 102
6 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - Vai mie
5 Sfanta Manastire Putna - Bratele Parintesti - Doamne femeia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).