Joi, 6 august 2009, in ziua praznicului Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor, la Manastirea Sfantul Pantelimon din statiunea Lacu Sarat, de langa Braila, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a participat la Sfanta Liturghie oficiata de Preasfintitul Casian, Episcopul Dunarii de Jos, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi si in prezenta a numerosi credinciosi. Intaistatatorul Bisericii noastre a explicat in cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej intelesurile duhovnicesti ale acestui praznic imparatesc.La finalul slujbei, Parintele Patriarh Daniel a tinut un cuvant de invatatura explicand tainele ascunse ale acestui mare praznic dumnezeiesc. Preafericirea Sa a vorbit despre slava Invierii, pe care au vazut-o cei trei apostoli pe Tabor in Persoana Mantuitorului, schimbandu-si nu numai infatisarea fetei, ci si a intregului Sau Trup.Intaistatotorul Bisericii noastre a aratat ca in aceasta lucrare dumnezeiasca a Schimbarii la Fata a Mantuitorului Iisus Hristos a avut loc o transfigurare a Sa, caci nu S-a schimbat numai la Fata, ci Şi-a schimbat toata infatisarea, pana cand si hainele Sale s-au facut albe ca lumina. Este schimbarea formei, infatisarii, transfigurarea intregii Persoane a Mantuitorului Hristos, intregului corp. Hristos Domnul le-a aratat ucenicilor ca cel ce merge la moarte este Domnul slavei, dar faptul ca le-a spus «Sa nu spuneti nimanui nimic pana ce Fiul Omului va invia din morti» ne arata ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului Iisus Hristos era o pregatire a ucenicilor Sai de a intelege legatura dintre Cruce si Inviere, dintre suferinta crucii si slava Invierii, caci slava Invierii este tainic ascunsa in Cruce, iar Crucea, ca iubire jertfelnica, este samanta slavei Invierii . Schimbarea la Fata ne arata legatura intre suferinta Crucii si slava Invierii, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.Preafericirea Sa a evidentiat ca slava sau lumina Invierii care izvora din Trupul transigurat al Fiului lui Dumnezeu e aceeasi cu slava Crucii, care e tot una cu slava parinteasca, adica cu slava Tatalui ceresc. Aceasta slava este lumina dumnezeieasca pe care o vor vedea dreptii in imparatia cerurilor, in sanurile lui Avraam.Preafericitul Daniel a explicat la sfarsit de ce au randuit Sfintii Parinti ai Bisericii sa se sarbatoreasca acest praznic in ziua a sasea a lunii august, desi in Evanghelie aflam ca Mantuitorul S-a suit pe Tabor cu putin inainte de patima Sa, aceasta sarbatoare aflandu-se cronologic in Postul Pastilor. Acum intelegem de ce Biserica nu a randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc cu o saptamana inainte de Rastignirea Mantuitorului. Desi Sfintele Evanghelii spun ca Mantuitorul S-a schimbat la Fata cu putina vreme inainte de Rastignirea Sa, totusi Biserica n-a fixat aceasta sarbatoare inainte de Sfintele Patimiri ale Mantuitorului, ci a mutat, in mod surprinzator, data de praznuire. Vedem aici si libertatea Sfintilor Parinti care au alcatuit calendarul, nu erau obsedati de timpul acestei lumi, ci erau preocupati de intelesurile duhovnicesti ale vietii noastre din ceruri. Caci viata pamanteasca nu este singura viata. Este doar timpul pregatirii pentru alta viata, pentru viata netrecatoare si vesnica din imparatia slavei Preasfintei Treimi. De ce se praznuieste acum Schimbarea la Fata? Pentru ca Schimbarea la Fata le-a aratat ucenicilor si ne arata si noua slava celei de-a doua veniri a Mantuitorului Iisus Hristos, slava de pe urma, slava din ziua de apoi. Sarbatoarea aceasta a fost fixata si randuita de Sfintii Parinti ai Bisericii sa fie praznuita in ultima luna a anului bisericesc, care este luna august. In ultima luna a anului bisericesc avem trei mari sarbatori, care combinate toate trei formeaza icoana Deisis, icoana Judecatii din urma. Mantuitorul in mijloc, schimbat la Fata intru slava, Maica Domnului in dreapta ca icoana a Bisericii, care se roaga pentru cei ce au credinta in Dumnezeu si s-au pocait de pacatele lor si pe Sfantul Ioan Botezatorul, care este dascalul pocaintei. Schimbarea la Fata, Adormirea Maicii Domnului si Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul sunt sarbatori care ne amintesc de Judecata din urma, de venirea a doua a Mantuitorului Iisus Hristos intru slava. Biserica a randuit astfel ca Schimbarea la Fata sa nu se confunde cu sarbatorile Pastilor, a explicat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Sursa: ziarullumina.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 996
Id: 2178
Data: Aug 9, 2009
Imagine:
In Duminica a IX-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca la Catedrala Episcopala Adormirea Maicii Domnului' din Giurgiu. Cu acest prilej, Preasfintia Sa a hirotonit intru .....
Data: Aug 10, 2009
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, un grup de 23 de copii de la Asezamantul Social Gradina Maicii Domnului' din Parohia Letca Noua si de la casele de tip familial din Giurgiu, alaturi de 3 instructori de educatie ca insotitori, au participat in .....
Data: Aug 10, 2009
Miercuri 5 august, la Galati, membrii Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania, Filiala Sfantul Apostol Andrei au primit vizita unui grup de 12 studenti germani din Tubingen in cadrul unui schimb de experienta care se va desfasura pe durata a zece zile. Tema generica a intalnirii .....
Data: Aug 10, 2009
Episcopia Dunarii de Jos - Galati anunta derularea proiectului cu titlul: Centrul multifunctional de servicii sociale 'Speranta , din cadrul Programului Phare 2006/018-147.04.02 - Coeziune Economica si Sociala, Servicii Sociale, avand ca partener Consiliul Local Galati.Obiectivul .....
Data: Aug 10, 2009
Duminica, 9 august 2009, la implinirea a 408 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat, de la ora 18:00, Paraclisul Maicii Domnului si slujba Parastasului pentru voievodul roman, la Biserica Memoriala Mihai Viteazul din Alba Iulia, .....
Data: Aug 10, 2009
Cu binecuvantarea Preasfintitului Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului, in anul 2004 a luat fiinta, in municipiul Pitesti, parohia pentru nevazatori Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, preot paroh fiind numit parintele Radu Gabriel Constantin, care, pe langa slujirea preoteasca la .....
Data: Aug 10, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant la 2 Februarie - Întâmpinarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Duminica a VIII-a dupa Pogorarea Sfantului Duh - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Duminica Tuturor Sfintilor - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la 1 august - pomenirea Sfintilor Mucenici sapte frati Macavei - Sfantul Ioan Gura de Aur
Prefata - Sfantul Ioan Gura de Aur
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).