Va avea loc duminica, 27 februarie, intalnirea Preasfintitului Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei cu seminaristii mehedinteni, dar si cu alti cativa tineri din Severin, informeaza episcopiaseverinului.ro. Intalnirea va debuta cu Sf. Liturghie, fiind continuata apoi la sediul Centrului Eparhial. Incepand cu luna decembrie 2010, Episcopia Severinului si Strehaiei a acordat 20 de burse sociale pentru elevii seminaristi mehedinteni dar si pentru alti tineri care au stiut sa-si inmulteasca talantul primit de la Dumnezeu, dar carora situatia materiala a familiei nu le permite sa-l inmulteasca pe mai departe. Acordarea acestor burse a fost posibila prin sprijinul Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei care deruleaza proiectul de ajutorare a copiilor din familiile nevoiase din Romania, intitulat 'Bratele Parintesti'. Fiecare bursier primeste contravaloarea sumei de 50 EU, bani proveniti din parohiile Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, care desfasoara acest proiect pin persoane sau familii care au dorit sa subscrie 'o adoptie la distanta.'Proiectul se deruleaza pe durata anului scolar. Aceasta pentru ca in vara unii copii vor iesi de pe bancile scolii si altii vor putea sa se inscrie in proiect.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 587
Id: 12043
Data: Feb 26, 2011
Imagine:
La Urziceni incepe maine, 26 februarie, Targul martisorului . Manifestarea este organizata de copiii participanti la cercul de cateheza al protoieriei pe esplanada din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din oras.Targul se va incheia pe 2 martie cu un spectacol, dupa cum a declarat pentru .....
Data: Feb 26, 2011
La paraclisul mitropolitan Sfantul Gheorghe Vechi din Craiova va fi vernisata maine, 27 februarie, expozitia de pictura si desen a copiilor prescolari din Banie. Expozitia are ca tema ziua mamei si se va incheia pe 10 martie. Evenimentul va fi incununat si de un program liturgic bogat, dupa .....
Data: Feb 26, 2011
In data de 26 februarie 2011, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, s-a desfasurat la Galati olimpiada de religie, faza locala, informeaza parintele diacon Marian Patrascu de la Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Dunarii de .....
Data: Feb 26, 2011
Joi, 24 februarie, s-a intrunit in sedinta lunara de lucru Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timisoarei, sub presedintia Preasfintitului Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei. La aceasta intrunire au fost discutate mai multe aspecte din activitatea eparhiala, informeaza .....
Data: Feb 26, 2011
In data de 24 februarie 2011 s-au reluat, la Parohia Arad-Centru, intalnirile preotilor din Cercul pastoral-misionar Arad I, din Protopopiatul Arad, gazda fiind parintele prof. dr. Ioan Tulcan, din incredintarea Inalt Preasfintitului Arhiepiscop Timotei, coordonatorul acestui cerc si totodata .....
Data: Feb 26, 2011
Inalt Preasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a participat ieri, 25 februarie, la ceremonia de confirmare in Arma Comunicatii si Informatica, precum si la repartizarea pe functie a absolventilor ultimei promotii a Cursului de baza - ofiteri de la Centrul de Instruire pentru .....
Data: Feb 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).