Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, își cinstește luni, 18 ianuarie 2021, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deține cetățenia Română.
Slujirea pastoral – liturgică
4 decembrie 2008 – este tuns rasofor primind numele de Dionisie în cinstea Sfântului Dionisie Exiguul;
17 ianuarie 2009 – este hirotonit diacon;
16 aprilie 2009 – este hirotonit preot pe seama paraclisului Centrului Eparhial și a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Roma;
21 aprilie 2011 – este tuns ieromonah pe seama mănăstirii Bivongi, primind la tundere numele de Atanasie, în cinstea Sfântului Atanasie cel Mare;
15 august 2011 – este ridicat la rangul de protosinghel;
15 august 2013 – este ridicat la rangul de arhimandrit (HS 7124 din 10 iulie 2013);
2009 – 2018 – preot slujitor la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma;
1 mai 2018 – este hirotonit arhiereu – vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei cu titulatura „de Bogdania”.
Studii
2000 – 2005 – INSA Lyon (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon – Franța). A obținut diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicații și Rețele. În anul 2002 – Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon. Între 07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța).
În perioada 2006 – 2010 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. A obținut licența în teologie pastorală în anul 2010.
Între anii 2010 – 2012 a urmat cursurile unui Master în Teologie Practică (Drept Canonic), la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.
Din 02/2011 și până în momentul hirotoniei în treapta de arhiereu a îndeplinit funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Foto credit: arhivă Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 208
Id: 72480
Data: Jan 18, 2021
Imagine:
Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (IBMO) a publicat în colecţia Acatiste şi vieţi de sfinţi lucrarea „Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfintei Xenia din Petersburg”.
Serviciul de Stare Civilă Iaşi a transmis o statistică potrivit căreia în 2020 au fost înregistrate 7.541 acte de naștere, din care 3.707 fete și 3.834 băieți.
Lunile cu cele mai .....
Data: Jan 18, 2021
Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, şi Eugeniu Vizir, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Franţa, s-au unit simbolic vineri dimineață într-un gest de omagiu adus poetului național: ei
Data: Jan 18, 2021
Preoteasa Marta Butnaru lucrează la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) din Bacău al Agenției Naționale Antidrog. În prima parte a interviului acordat Basilica.ro, ea prezintă cercetări recente și riscurile consumului de .....
Data: Jan 18, 2021
Iarna cea rece și plină de zăpadă nu poate să învingă căldura din sufletele credincioșilor ortodocși. Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 11 – 17 ianuarie 2021.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).