]]>Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, aniversează 14 ani de la hirotonia întru arhiereu. Preasfinţia Sa s-a născut la 5 martie 1970, la Gura Râului, judeţul Sibiu, fiind al 4-lea din cei 6 copii ai Preotului Gheorghe Șpan și Preotesei Emilia Șpan. În 1988a absolvit Liceul de Matematică-Fizică Gheorghe Lazăr din Sibiu. În perioada 1989 – 1993 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, iar mai apoi cursurile doctorale (1994 – 1998) la Institutul de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris. În ziua de 21 ianuarie 1994 este hirotonit diacon pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar mai apoi pe seama aceleiaşi capele, în data de 6 martie 1994, este hirotonit preot celib. În perioada 1994 – 2001 a deservit ca preot slujitor şi duhovnic Mănăstirea de maici Acoperământul Maicii Domnului de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa. În anul 1999 este transferat canonic din Arhiepiscopia Sibiului în Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris şi este numit preot paroh al Parohiei Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva din Paris. În data de 21 iunie 2001 este tuns în monahism. Duminică, 21 octombrie 2001, este hirotonit Episcop în Biserica Sfântul Iosif a Parohiei ortodoxe române din Bordeaux. În data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales drept cel dintâi Episcop Ortodox Român al Italiei, fiind întronizat la 8 mai 2008.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 519
Id: 57234
Data: Oct 21, 2015
Imagine:
]]>În perioada iulie - septembrie 2015, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, din partea a 340 de parohii și capele a fost oferit sprijin material și financiar, în valoare totală de .....
Data: Oct 21, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în Parohia Brătești din Protoieria Curtea de Argeș a avut loc un competiţie sportivă .....
Data: Oct 21, 2015
]]>La iniţiativa dlui Nikos Kotzias, Ministrul grec de Externe, în perioada 18 – 20 octombrie 2015, în Atena a fost organizată Conferinţa Internaţională cu tema Pluralismul religios şi .....
Data: Oct 21, 2015
]]>La Parohia Siliștea s-a desfăşurat miercuri, 21 octombrie 2015, întâlnirea preoților din cercul pastoral nr. 2 din Protoieria Topoloveni, informează site-ul oficial al Eparhiei. .....
Data: Oct 21, 2015
]]>Mănăstirea Petru Rareș Vodă din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia și-a sărbătorit miercuri, 21 octombrie 2015, hramul, după cum informează Radio Renaşterea. Cu acest prilej, .....
Data: Oct 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).