In toate Bisericile s-a citit astazi, 25 aprilie, in Duminica a patra dupa Sfintele Paști, Evanghelia care ne prezinta vindecarea Slabanogului de la Scaldatoarea Vitezda. In cuvantul de invațatura rostit in Catedrala Patriarhala, Preasfințitul Parinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a aratat invațaturile ce reies din pericopa de astazi: Evanghelia Slabanogului este in acelasi timp Evanghelia fericitei impliniri a indelungatei asteptari mesianice. Slabanogul din Evanghelie este Adam cel cazut si toti urmasii lui care au mostenit de la el aceasta dramatica mostenire, o natura umana cazuta, slabanogita, paralizata, neputincioasa. De aceea, il vedem pe acest paralizat lipsit nu numai de puterile sale trupesti, fizice, ci si de cele sufletesti. El nu raspunde ‘Da Doamne vreau sa ma fac sanatos’, iata Evanghelistul Ioan a vrut sa arate, si mai ales Dumnezeu cel care a inspirat Sfintele Evanghelii, ca prin pacat sau atunci cand suntem stapaniti de pacat toate aceste puteri ale sufletului, mostenite ca dar de la Dumnezeu, ratiunea, vointa libera, (etc) s-au intunecat, au paralizat in omul pacatos, in omul stapanit de pacat. Ingerul care coboara din cand in cand in scaldatoare si tulbura apa aducandu-i darul vindecarii reprezinta ingerii, dreptii si sfintii Vechiului Testament care au adus din cand in cand aceasta nadejde a vindecarii, care l-a tinut pe acest slabanog 38 de ani intre pridvoarele lui Solomon asteptand omul izbavirii si vindecarii sale , informeaza Radio TRINITAS.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 5927
Data: Apr 25, 2010
Imagine:
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane va participa la slujba sfintei Liturghii ce va fi savarșita in paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfantul Grigorie Luminatorul.Inaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va sluji in parohia Pocruia din județul .....
Data: Apr 25, 2010
Hristos vindeca si ridica pe cel bolnav si pacatosDuminica a IV-a dupa Pasti (a Slabanogului) Ioan 5, 1-15'In vremea aceea era o sarbatoare a iudeilor si Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare care se numea pe evreieste Vitezda, avand .....
Data: Apr 25, 2010
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului este pomenit in Biserica Ortodoxa Romana, astazi 25 aprilie.Iscusitul dascal al rugaciunii, Sfantul Vasile de la Poiana Marului, a reusit sa imbine, in sihastriile din tinutul Buzaului si Vrancei, asprimea ascetica a vietii calugaresti din Sinai si .....
Data: Apr 25, 2010
In Duminica a IV-a dupa Pasti (a Slabanogului) astazi 25 aprilie, la Catedrala Episcopala Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe' din Giurgiu, Sfanta Liturghie a fost savarsita, de Preasfintitul Parinte Ambrozie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, informeaza .....
Data: Apr 25, 2010
Sute de credincioși focșaneni au participat astazi, 25 aprilie, la hramul Parohiei Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului , din Municipiu.Slujba a fost savarșita de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie Arhiepiscopul Buzaului și Vrancei. Parohia este singura din Focsani care are acest hram .....
Data: Apr 25, 2010
In Catedrala Arhiepiscopala din Galați a fost oficiata astazi, 25 aprilie, o slujba de Te Deum cu prilejul implinirii a 125 de ani de la semnarea Tomosului de recunoaștere a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Patriarhia de Constantinopol. Slujba a fost savarșita de .....
Data: Apr 25, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvintele Credintei - Sfanta Liturghie - Catedrala din Chisinau - Schimbarea la Fata
Cuvintele Credintei - Aparata cu credinta pentru generatiile viitoare Biserica din Ciniseuti, Rezina
Cuvintele Credintei - Catedrala Soborul Sf Ioan Botezatorul din Comrat
Cuvintele Credintei - Grecia Ortodoxa Muntele Meteora
Cuvintele Credintei - indemn la pocainta Duminica Mariei Egipteanca
Cuvintele Credintei - Biserica Sf Ilie Balti - 2018
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).