Predici la pericopele Apostolului duminical – opera cu mult folos duhovnicesc, pentru intregul an

Daca prin bisericeasca randuiala s-a statornicit ca rostirea pericopei din Sfanta Evanghelie sa fie precedata de citirea celei din Apostol, acest lucru s-a facut avand constiinta cuvantului de profunzime dumnezeiasca si hotarator pentru mantuire . De aceea, cinstea si atentia de care trebuie sa se bucure citirile din Noul Testament i-au facut pe slujitorii Bisericii dreptmaritoare sa se aplece si asupra Apostolului cu evlavie, dar si cu ravna de a impartasi binecredinciosilor crestini dumnezeiestile invataturi.O astfel de lucrare este si cartea Predici la pericopele Apostolului duminical , indelung si cu mult zel pastoral alcatuita de Parintele Profesor Leon Arion, de la Facultatea de Teologie a Universitatii Valahia din Targoviste. Volumul, aparut la Editura Institutului Biblic si de Misiune cuprinde ample, edificatoare si vii predici la pericopele Apostolului duminical, precum si la unele praznice imparatesti. Urmand insiruirea celor trei mari perioade liturgice ale anului bisericesc, aceste predici lamuresc invataturi de credinta si pravile ale vietuirii si nevointei crestine, impartasite prin textul Apostolului. Aceste predici vorbesc, astfel, despre neajunsa adancime a intelepciunii intregii Sfintei Scripturi a Noului Legamant, informeaza TRINITAS TV.Volumul poate fi achizitionat, la pretul de 30 lei, de la magazinele de carte bisericeasca si de la pangarele Bisericilor si Manastirilor din Patriarhia Romana.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 624

Id: 4865

Data: Mar 1, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).