Premiera in Romania: Prima universitate dedicata persoanelor de varsta a treia a fost deschisa la Galati

img_4128

La Galati a avut loc luni, 10 octombrie 2016, deschiderea oficiala a Universitatii Varstei a Treia – U3A. Initiativa apartine Universitatii Dunarea de Jos din Galati si reprezinta o premiera pentru mediul academic din Romania, noteaza site-ul oficial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos.

Proiectul dedicat seniorilor a fost construit dupa un model de origine franceza si adaptat spatiului cultural si academic din Romania. Acesta se doreste a fi o forma de invatare pe tot parcursul vietii, de incluziune sociala si de dialog intergenerational.

Deschiderea oficiala a cursurilor a avut loc in Aula Magna a universitatii galatene. La eveniment au participat: Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Ştiintifice si ai cadrelor didactice universitare.

In oferta anului universitar 2016 – 2017 se afla discipline de interes din urmatoarele domenii:

  • Drept;
  • Medicina;
  • Arta, Cultura si Civilizatie;
  • Istorie, Filosofie si Teologie;
  • Kinetoterapie;
  • Economie, geopolitica si relatii internationale;
  • Psihologie si pedagogie intergenerationala;
  • Nutritie si stiinta alimentatiei;
  • Ştiinta si inginerie;
  • Turism

In prezent, in cadrul Universitatii Varsta a Treia – U3A activeaza un numar de 44 profesori voluntari care asigura procesul instructiv-educativ pentru cei 155 de studenti seniori inscrisi.

[gallery link="file" columns="5" ids="147475,147476,147477,147478,147479"]

The post Premiera in Romania: Prima universitate dedicata persoanelor de varsta a treia a fost deschisa la Galati appeared first on Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 698

Id: 61216

Data: Oct 13, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).