Clericii Protopopiatului Cluj 1 au fost invățați cum să prevină și să combată traficul de persoane, in condițiile in care numai in 2022, la nivel național, au fost traficate cel puțin 502 persoane.
Ședința administrativă desfășurată joi la sediul protoieriei s-a constiuit intr-un curs de „Identificare și prevenire a traficului de persoane”, inscris in cadrul proiectului intitulat „Asistență umanitară pentru persoanele din Romania afectate de criza ucraineană”
Proiectul a fost susținut de Ministerul Afacerilor Interne prin Agenția Națională Impotriva Traficului de Persoane și Patriarhia Romană, prin Federația Flinatropia, in colaborare cu Centrul Regional Impotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca și Protopopiatul Ortodox Roman Cluj 1.
Cursul, desfășurat chiar in biserica de la sediul protopopiatului a fost susținut de părintele Valentin Timaru, doamna Claudia Preduț, subcomisar in cadrul Inspectoratului General al Poliției Romane, și doamna psiholog Daniela Florea. Invitatul special al cursului a fost domnul Liciniu Campean, Consilier eparhial pe probleme de misiune.
Invitații au dialogat cu preoții pe o temă stringentă și care, din păcate, se manifestă la nivel mondial, „un fenomen grav, foarte real și foarte prezent in viețile noastre”, așa cum l-a descris doamna subcomisar Claudia Preduț.
Victimele au nevoie mai ales de speranță
Claudia Preduț a explicat unde au nevoie autoritățile de ajutorul preoților.
„Victimele traficului de persoane au nevoie de ajutor, pe care noi, ca insituție, il putem oferi pană la punct, dar mai ales de speranță, ca un dar de mare preț, pe care o pot trezi cei care lucrează cu sufletul, adică preoții. Așa se explică dorința noastră de a consolida colaborarea pe care o avem la nivelul Patriarhiei Romane, prin care ne dorim să venim in sprijinul acelor persoane abuzate, atat prin consiliere psihologică și spirituală, cat și prin sprijin material”.
„Concret, ne dorim ca slujitorii sfintelor Altare să ne ajute nu in calitate de �turnători�, ci in virtutea vocației, lucrand la sufletul omului greu incercat. Intervenția preotului este esențială acolo unde asistăm la procesul de dezumanizare a persoanei, care ajunge să devină o marfă, fiind vandută și revandută”, a spus doamna comisar, potrivit Radio Renașterea.
Dorința de intensificare a colaborării cu Biserica Ortodoxă Romană este explicată de nevoia pe care o impun procedurile greoaie de reintegrare a victimelor, care au nevoie de consiliere psihologică și spirituală, aspect la care preoții excelează: „Vorbim de persoane care trecand prin experiențe traumatizante se inchid pur și simplu”, a completat doamna Claudia Preduț.
Psihologul Daniela Florea le-a prezentat preoților exemplul unei femei, care la 20 de ani, respectiv in anul 2016, a ajuns in Italia, fiind obligată se se prostitueze. Perioada de exploatare a acesteia a durat trei ani, iar in 2019, femeia, care intre timp a fost reabilitată după 2 ani de psihoterapie cu cel puțin o ședință de o oră pe săptămană, abandonată in Germania, s-a intors singură in Romania. Femeia a devenit mamă, dar reabilitarea ei a necesitat consiliere psihologică, de asistență, pentru ca ea să se reintegreze la școala pe care a abandonat-o, respectiv la locul de muncă.
Traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile infracţiuni, fiind situată pe al treilea loc in lume, surclasată doar de către traficul de droguri şi de cel de armament.
Pentru a ajuta o persoană victimă a traficului, doritorii se pot adresa Poliției, Misiunilor diplomatice ale Romaniei in străinătate, Organizațiilor nonguvernamentale de specialitate, la numărul 119 (număr unic de telefon la nivel național pentru cazurile de abuz impotriva copiilor), precum și la Telverde a ANITP, la numărul 0800.800.678 sau la 004.021.313.31.00 din străinătate.
Foto credit: Pr. Marius Cristian Focșanu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 78206
Data: Apr 24, 2023
Imagine:
In data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia .....
Data: Apr 24, 2023
Academia de ingrijiri paliative este un drum menit „să trezească conștiințe și să atragă cat mai multe persoane să se implice”, a declarat sambătă Marinela Ivan, responsabil proiecte la Ambasada Elveției la .....
Data: Apr 24, 2023
Elevii care au obţinut rezultate foarte bune la etapa naţională a Olimpiadei de Religie, clasele V-VIII, au fost premiaţi sambătă in sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
Pr. conf. Ovidiu .....
Data: Apr 24, 2023
Preasfințitul Părinte Ambrozie a oficiat duminică Sfanta Liturghie la noua Catedrală Episcopală din Giurgiu. Cu acest prilej, a fost cinstit Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul orașului.
„Suntem deosebit de bucuroși ca in .....
Data: Apr 24, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).