Preoții ieșeni contribuie la protejarea mediului informand credincioșii despre colectarea selectivă

In cadrul ședințelor administrative lunare, preoții ieșeni participă la sesiuni de formare privind managementul deşeurilor și colectarea selectivă, urmand să transmită apoi informațiile primite către credincioșii din parohii.

Informările au loc in urma unui protocolul incheiat la inceputul anului intre Arhiepiscopia Iașilor și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași.

Protoieriile Iași I, II și III au avut deja astfel de intalniri. Discuțiile au avut ca tematică principală managementul deşeurilor cu accent pe colectarea separată a acestora, dar şi alte subiecte de interes precum: calitatea apei, solului sau a aerului.

Următoarele două intruniri de acest fel urmează să aibă loc in Protoieriile Pașcani și Harlău, potrivit informațiilor oferite in presa locală de preotul Marius Burghelea, directorul departamentului SSM/PSI-SU/GDPR al Arhiepiscopiei Iașilor.

Biserica Ortodoxă este preocupată de rezolvarea problemelor de mediu indemnand, potrivit invățăturii creștine, la respect faţă de creaţie şi la un efort comun pentru protecţia mediului inconjurător.

Un proiect pilot al Bisericii privind educația de mediu se află in derulare in parohii din Arhiepiscopia Bucureștilor și Republica Moldova. Scopul acestuia este identificarea de soluții privind creșterea responsabilității ecologice.

Foto credit: Doxologia


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 229

Id: 77942

Data: Mar 7, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).