Urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu Covid-19, preoții din Protopopiatul Șimleu Silvaniei au donat 7.500 lei din salariul lor pentru Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș”.
Suma este destinată achiziţionării de măşti, mănuşi şi combinezoane pentru personalul medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat al Episcopiei Sălajului.
Tot în acelaşi scop, peste 25 de preoți din Episcopia Sălajului s-au constituit într-un grup de voluntariat numit „Sfântul Zotic”.
În cadrul unui proiect local ce oferă ajutor, consiliere psihologică și asistență religioasă, grupul s-a oferit să fie alături de cei care au nevoie de sprijin, mângâiere și întărire în aceste vremuri atât de tulburi.
La început au ajutat prin cuvânt, iar în ultima săptămână prin distribuirea de alimente, medicamente și plata facturilor celor care suferă din cauza acestei pandemii.
De aceste activități care au însumat peste 12.000 lei şi au fost implicate 16 parohii, au beneficiat 133 de persoane.
De asemenea, la cantina socială a Centrului Multifuncțional „Filantropia” din Șimleu Silvaniei 60 de persoane aflate în situații de risc social au primit zilnic, de luni până vineri, din partea parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” pachete alimentare.
Foto credit: Dispotrading
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 249
Id: 69806
Data: Apr 10, 2020
Imagine:
Episcopul Ignatie al Huşilor a vizitat joi două spitale din judeţul Vaslui, unde a făcut o serie de donaţii. Donaţiile fac parte din Campania .....
Data: Apr 10, 2020
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a explicat în cel mai recent cuvânt pastoral că zilele de sâmbătă de peste an „îşi găsesc înţelesurile” în sâmbăta învierii lui Lazăr, care anul acesta va fi în 11 aprilie.
„Toate sâmbetele anului liturgic îşi găsesc .....
Data: Apr 10, 2020
Episcopia Severinului și Strehaiei a anunțat activitățile filantropice desfășurate până în prezent în favoarea celor afectați de pandemie. Eparhia a pus la dispoziția autorităților spații pentru carantină, a oferit alimente persoanelor defavorizate și a contribuit financiar pentru .....
Data: Apr 10, 2020
Au trecut 108 ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie
Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii .....
Data: Apr 10, 2020
La ora actuală, Suceava este cel mai afectat oraș din țară în ceea ce privește lupta anti-Covid-19.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate și a medicilor, la inițiativa Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și .....
Data: Apr 10, 2020
Familiile cu 7 sau mai mulți copii se află în atenția Arhiepiscopiei Iașilor prin Departamentul Pro Vita care nu îi neglijează nici în acest an de Paști.
„Ajutorul nostru este unul de tradiție, anul acesta fiind special doar faptul că ne aflăm cu toții în lupta cu .....
Data: Apr 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 1
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 7
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 10
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 4
Marturii si evocari - Parintele Grigorie Babus - episodul 3
Marturii si evocari - Preoti romani eroi in Primul Razboi Mondial - episodul 2
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).