Duminica, 3 ianuarie 2010, preotii din Craiova au fost intampinati de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, in sala de festivitati a Mitropoliei, pentru traditionala receptie de inceput de an. In deschiderea evenimentului, grupul coral barbatesc Sfantul Mare Mucenic Dimitrie al Catedralei mitropolitane a interpretat cateva piese bizantine. Din partea clerului craiovean, parintele Sergiu Popescu, titularul Catedrei de istoria bisericii ortodoxe romane din cadrul Facultatii de Teologie din Craiova, a prezentat activitatea si realizarile anului precedent, informeaza Ziarul Lumina.In discursul sau, Mitropolitul Irineu a vorbit despre rolul pe care trebuie sa-l aiba preotul in Biserica si in societate: Suntem intr-adevar alesi de Dumnezeu si nu avem nevoie de o legitimatie pamanteasca, ci suntem pentru ca Dumnezeu ne-a facut sa fim ai Sai si nu ne putem niciodata deghiza altfel decat ceea ce suntem. Suntem preoti ai lui Dumnezeu si avem menirea de a lumina in casa aceasta care este Biserica lui Hristos. De aceea spune Mantuitorul ca nu se poate ascunde lumina sub obroc. Oriunde te-ai afla, esti privit si vazut de toti si in acelasi timp apreciat sau dispretuit pentru ca o lumina care efectiv da sa palpaie si sa se stinga este un pericol pentru cei care sunt in intuneric, iar menirea noastra preoteasca este sa luminam si sa avem candela din abundenta plina de untdelemnul faptelor bune. Pericolul cel mai mare nu este in afara societatii noastre, sau intr-o societate secularizata, sau intr-o impartire a societatii in sacru si profan, ci este ca nu cumva sa ne stingem, ca nu cumva sa dispara aceasta lumina sau sa se risipeasca si sa nu mai aiba tocmai festila care este existenta, ontologia si radacina noastra. In sensul acesta Dumnezeu va face sa straluceasca faptele, intocmai cum ne spune Hristos: «In aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei daca veti avea dragoste intru voi». Deci combustia acestei lumini este dragostea si unitatea dintre noi, o unitate pe care Dumnezeu a dorit-o si pentru care S-a rugat.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 606
Id: 3980
Data: Jan 5, 2010
Imagine:
Mii de credincioși sunt asteptații maine, de Boboteaza, la biserica Sfinții Apostoli Pentru și Pavel din Zimnicea, pentru a participa la sfințirea apelor și la procesiunea de la malul Dunarii. Slujba va fi oficiata de Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Parintele .....
Data: Jan 5, 2010
La Catedrala mitropolitana din Iasi se va oficia astazi slujba Aghesmei mari din ajunul sarbatorii Botezului Domnului. Aseara s-a savarsit slujba Utreniei, iar astazi, incepand cu ora 6:00, Miezonoptica, Ceasurile Imparatesti cu specificul praznicului si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare .....
Data: Jan 5, 2010
Parohia Munteni-Copou, in colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Vasile cel Mare din Iasi, a organizat aseara o dezbatere intitulata Atelierul de biserici. La aceasta manifestare, in cadrul careia s-a discutat propunerea de proiect a viitorului asezamant parohial ce se va .....
Data: Jan 5, 2010
In prima duminica din anul 2010, numita in calendarul crestin-ortodox si Duminica dinaintea praznicului Bobotezei, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, a savarsit Sf. Liturghie la parohia Adormirea Maicii Domnului din Resita. Construita in perioada interbelica la initiativa .....
Data: Jan 5, 2010
Credinciosii ortodocsi se pregatesc astazi, 5 ianuarie, pentru intampinarea sarbatorii Botezului Domnului. In ajunul Bobotezei, este zi de post, fiind si un prilej de reculegere duhovniceasca inaintea marelui praznic al Botezului Mantuitorului.Ajunul Bobotezei face parte din categoria .....
Data: Jan 5, 2010
Astazi, 6 ianuarie, Biserica serbeaza Botezul Mantuitorului nostru Iisus Hristos in raul Iordan. Sfantul Prooroc Ioan L-a oprit pe Iisus, zicandu-I: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?. Dar Domnul Iisus i-a zis ca botezul Lui este plinirea a toata dreptatea. Prin botezul .....
Data: Jan 6, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).