Preotul Ștefan Iloaie despre ingrijirea duhovnicească la sfarșitul vieții

Preotul Profesor Ștefan Iloaie a susținut o prelegere in cadrul Simpozionului Internațional desfășurat la Palatul Patriarhiei in care a vorbit despre indrumarea duhovnicească la finalul vieții pămantești.

Părintele Ștefan Iloaie predă Teologie morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

In prelegerea susținută miercuri, Părintele Profesor a evidențiat importanța misiunii Bisericii in pastorația persoanelor varstnice.

„Indrumarea şi asistarea duhovnicească a persoanelor aflate la sfarşitul vieţii reprezintă una dintre temele misionare importante ale Bisericii. Semenii aflaţi in această situaţie – cei mai mulţi dintre ei bolnavi şi in suferinţă – au nevoie, aproape fără excepţie, nu numai de ingrijirea medicală ci şi de cea spirituală, duhovnicească”.

„Acordarea asistenţei duhovniceşti nu este doar responsabilitatea preotului, in general, deşi acesta e cel dintai chemat la dificila misiune de rostire a adevărurilor, de imbărbătare, incurajare şi pregătire a celui bolnav pentru intrarea in altă viaţă. Ea este un atribut cerut tuturor oamenilor, cu atat mai mult creştinilor, căci a fi creştin e mai mult decat o calitate; este o nobleţe, e chiar misiune”, a adăugat Preotul Ștefan Iloaie.

Provocarea unică a experienţei morţii

Omul nu este invățat cum să moară, iar ceea ce face ca trecerea de la viața pămantească la cea cerească să fie plină de mister și infricoșătoare este necunoscutul.

„Moartea ne supune fiinţa unui tip de experienţă ce nu a mai fost experimentat de niciunul dintre noi, vreodată, intrerupandu-ne vremelnicia cu intrarea in veşnicie, element străin cunoaşterii umane”.

„Noutatea absolută a implacabilului de la sfarşitul vieţii este necunoscutul; de aceea moartea se imbracă in mister, de aici şi temerea aşezată pe neaşteptatele ultime secunde. Acestea creează nu doar teama de moarte, ci şi angoasa cu privire la suferinţele care, cel mai adesea, o insoţesc”.

„Experienţele de la finele vieţii multora dintre semenii noştri au fost pline de boli, dureri, incercări, ceea ce cauzează mult mai profunda suferinţă interioară, atat pentru persoana in cauză, cat şi pentru cei dragi ai săi”, a explicat Părintele profesor.

Iubirea concretă a aproapelui

„Importanţa ingrijirii duhovniceşti pentru cei aflaţi la sfarşitul vieţii ne descoperă sensul profund al semenului. Valoarea pe care i-o descoperim aproapelui, modul in care ne referim la el, deciziile pe care trebuie să le luăm in locul lui – in diferitele situaţii făcute posibile prin dezvoltarea medicinii şi sporite mai nou de prezenţa biotehnologiilor – sunt, de fapt repere axiologice pentru noi inşine.

„Pentru creştin, de asemenea hotărari depinde mantuirea, atat a persoanei care decide, cat şi a aproapelui in locul căruia se decide”, a subliniat părintele profesor.

„Apropierea sensibilă faţă de semenul aflat la sfarşitul vieţii ne deschide oportunitatea de a-l ajuta să-şi folosească timpul – resimţit acum in mod acut ca limitat – in scopul intremării spirituale, a intăririi in credinţa că viaţa şi-a arătat deja roadele şi că se poate instala mulţumirea pentru realizările, fie ele multe sau puţine, dar şi cu finalitatea realizării din partea pacientului a unui bilanţ al vieţii, pregătit fiind – acum mai mult decat altădată – să i-l prezinte lui Dumnezeu”.

 

Foto credit: Ziarul Lumina� / Luigi Ivanciu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 187

Id: 79348

Data: Oct 12, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).