În ziua de 14 septembrie 2014, când întreaga crestinatate praznuieste Înaltarea Sfintei Cruci, dreptmaritorii crestini din comuna bihoreana Lazuri de Beius au avut parte de alese momente de înaltare sufleteasca, bucurându-se de prezenta în mijlocul lor a Chiriarhului Oradiei, Preasfintitul Parinte Sofronie, care a binecuvântat lucrarile de restaurare efectuate la stravechea biserica de lemn a parohiei, monument istoric, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh si a savârsit Sfânta Liturghie arhiereasca în noua biserica de zid, ce are ca hram tot praznicul Rusaliilor, a precizat Pr. Cristian Rus.Dupa citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan, Ierarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învatatura în care a aratat importanta si maretia praznicului Înaltarii Sfintei Cruci, subliniind legatura dintre rastignirea si moartea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos si Învierea Sa din morti: „Ziua de astazi, paisprezece septembrie, praznicul Înaltarii Sfintei Cruci, este zi de mare sarbatoare în Biserica Ortodoxa, pretutindeni în lume. În anul acesta, 2014, rânduiala dumnezeiasca a facut ca sarbatoarea Înaltarii Sfintei Cruci sa fie într-o zi de Duminica, Ziua Domnului, ziua în care Biserica întreaga serbeaza, ca în fiecare Duminica, Învierea Domnului. Avem, prin urmare, astazi, îndoit praznic si, totodata, avem în atentia noastra duhovniceasca, a credintei noastre, atât Rastignirea Mântuitorului Iisus Hristos, cât si Învierea Sa.”„Într-adevar, cele doua evenimente mântuitoare sunt strâns legate si, asa cum nu putem vorbi despre Rastignirea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, fara sa varbim si despre Învierea Sa, tot asa, nici despre Învierea Sa din morti, a treia zi, nu putem vorbi despartind-o de Rastignire.”„Înfricosatoare pedeapsa era în vechime rastignirea pe cruce. Înfricosatoare este pentru noi si astazi, cu atât mai mult cu cât aflam si vedem, prin mijloacele moderne de comunicare în masa, cum frati ai nostri crestini sunt si în zilele noastre rastigniti pentru credinta lor în Hristos Domnul, pentru ca refuza sa se lepede de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa devina altceva, respectiv musulmani. De la Mântuitorul Iisus Hristos, însa, rastignirea pe cruce nu mai înseamna doar moarte, ci înseamna moarte si înviere, caci El, Mântuitorul, este Cel dintâi nascut din morti, fiind începutul tuturor, în toate, cum Îl marturiseste Sfânta Scriptura si Sfintii Parinti, înaintemergator al nostru în înviere, pentru ca El, Mielul lui Dumnezeu, Care a fost rastignit pe Cruce si a înviat, a deschis cale oricarui om spre înviere. De aceea, de la El începând, toti care aveau sa moara rastigniti pe cruce cu credinta în Fiul lui Dumnezeu întrupat, si care mor si în zilele noastre cu aceasta credinta, mureau si mor cu nadejdea în înviere, devenind, astfel, martiri ai Bisericii, care se roaga, în vesnicie, pentru mântuirea oamenilor, la Tronul Mielului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos”, a precizat Chiriarhul.„Daca omul a rupt legatura cu Dumnezeu, prin neascultarea poruncii dumnezeiesti si, astfel, s-a rupt de comuniunea de dragoste cu Dumnezeu, si este vorba de primii oameni, Adam si Eva, aceasta comuniune de dragoste trebuia refacuta, dar nu oricum si nu într-un mod exterior, asa cum s-a întâmplat în istoria umanitatii, fie ca ne gândim la istoria ei culturala, si în special la istoria religioasa a omenirii, fie ca ne gândim chiar la poporul cel ales, care a primit Legea.”„Împacare exterioara cu Dumnezeu încercau sa aduca toate religiile pâna la Crestinism, ce trebuia sa se faca, împacarea, prin ispasirea pacatelor. Pentru dobândirea iertarii de pacate, de catre Dumnezeu daruita, oamenii au simtit, dintotdeauna, ca trebuie sa aduca o jertfa, sa faca un sacrificiu, si de aceea, în toate religiile, în centrul împacarii cu divinitatea statea jertfa, care era si sângeroasa, iar în unele religii pagâne, cum s-a întâmplat la unele popoare precolumbiene, existau cazuri unde erau jertfiti oameni, sau în Babilon, unde era temutul zeu Moloh, caruia i se aduceau jertfa copii. Asadar au fost si oameni sacrificati în vederea împacarii cu Dumnezeu.”„Şi în Sfânta Scriptura a Vechiului Testament apar sacrificii umane, dar ca preînchipuire a jertfej Fiului lui Dumnezeu înomenit, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. O prima jertfa umana, accidental aparuta, si nu ca împacare cu Dumnezeu, este cea a lui Abel, ucis de fratele sau Cain. Ambii au adus jertfa înaintea lui Dumnezeu, pentru împacare, jerfa lui Abel fiind bine primita, iar cea a lui Cain nu, pentru ca nu era adusa cu inima curata. Din gelozie, apoi, fratele sau Cain îl omoara pe Abel, nu ca sa aduca jertfa, dar, cu toate acestea, inconstient, îl jertfeste pe Abel, îsi omoara fratele. Sângele lui Abel, sângele dreptului, este nimic altceva decât o prefigurare a mortii pe Cruce a Mielului lui Dumnezeu.”„Apoi, contrarianta pare jertfa pe care este chemat sa o aduca Avraam, care îl primeste pe Dumnezeu sub chipul celor trei îngeri, aratarea Preasfintei Treimi la stejarul din Mamvri, si care, împreuna cu sotia sa Sara, care nu puteau avea copii, la batrânete fiind, Îl primesc pe Dumnezeu, primesc fagaduinta ca vor avea copii si, într-adevar, li se naste un fiu Isaac, al doilea patriarh biblic, pe care Avraam este chemat sa îl jertfeasca si pe care îl duce sa îl sacrifice pe o stânca. Aceasta stânca, potrivit traditiei rabinice, este stânca din Ierusalim, de pe muntele Sionului, unde astazi se înalta Domul stâncii, ce este un loc de închinare al islamului, ridicat peste stânca ce odinioara facea parte din Templul lui Solomon, si unde Avraam a fost chemat sa-l jertfeasca, pe acea stânca, pe acel altar de jertfa, pe Fiul sau Isaac. Nu se întâmpla asa pentru ca Dumnezeu îl trimite pe îngerul Sau sa îl opreasca pe Avraam si îi descopera într-o tufa un berbecut cu coarnele încolacite în crengi, fiind îndemnat sa sacrifice acel berbec în locul fiului sau.”„Doar daca am fi atât de învârtosati cu inima si molipsiti de rautatea din lume si de filosofiile mincinoase, multe dintre ele chiar religioase, nu am vedea ca în sacrificiul lui Avraam Dumnezeu vrea, de fapt, nu sa Se descopere ca un Dumnezeu razbunator, ci sa arate ce urma sa faca El Însusi pentru noi, oamenii. Avraam nu putea sa înteleaga de ce pe copilul pe care l-a dobândit la batrânete trebuia sa îl sacrifice, sa îl jertfeasca lui Dumnezeu si, totusi, nu sta nici o clipa pe gânduri, desi îndurerat, cu inima sfâsiata, stiind ca este porunca de la Dumnezeu, este gata sa îsi sacrifice fiul, pentru ca o putere mai mare decât el îl stapânea, puterea lui Dumnezeu, aceeasi putere ce îl opreste de la înfigerea cutitului în mielul Isaac si îi arata un alt miel, un berbec tânar, ca sa îl sacrifice.”„Puterea lui Dumnezeu este cea care ne descopera si noua, celor care credem, ca în sacrificiul lui Avraam se ascunde sacrificiul lui Dumnezeu. Cum sa nu sufere tatal când îsi da fiul spre jertfa. Dumnezeu-Tatal Însusi, atunci când L-a daruit pe Fiul Sau, a stiut ca doar cu sacrificiu, doar prin moarte poate sa fie învinsa moartea. Astfel, împacarile cu Dumnezeu prezente în toate religiile, jertfele iudeilor de boi, de vitei, de tapi, de miei, de iezi, de berbeci, toate jertfele cu varsare de sânge si, apoi, jertfele si ofrandele tuturor religiilor sunt doar împacari exterioare. Trebuia, însa, o împacare dinlauntru a omului cu Dumnezeu, de aceea Dumnezeu, potrivit sfatului mai înainte de veci al Preasfintei Treimi, pentru ca Dumnezeu stia ca, desi l-a chemat pe Adam liber, acesta va cadea în pacat, ca Tatal sa Îl trimita pe Fiul în lume sa Se faca Om, Adam Cel Nou, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a fi El Mielul de jertfa, sacrificat sângeros pe altar pentru împacarea din interior a omului, din adâncul firii omenesti, prin moartea pentru pacatele noastre a Celui fara de pacat, El facându-Se întru toate asemenea noua afara de pacat, prin jertfirea pe altarul de jertfa de pe Golgota.”„Jertfa de pe muntele Moria, unde Avraam a fost chemat sa îl jertfeasca pe fiul sau Isaac este prefigurare, deci, a jertfei de pe Golgota, unde, potrivit traditiei vechi din Biserica, este îngropat Adam. Muntele Golgota sau Dealul Capatânii, cum se numeste în traducere, pentru ca acolo este capatâna lui Adam. Iata pentru ce în icoanele cu Rastignirea, sub Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, ridicata pe o movilita se vede un craniu, craniul lui Adam. Pe Golgota s-a ridicat altarul de jertfa, nu o piatra pe care sa fie jertfit un miel obisnuit, ci altar de jertfa în forma de cruce, Crucea Domnului, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost rastignit. Sfânta Cruce este, deci, altarul pe care a fost jertfit Mielul lui Dumnezeu, pe care Şi-a întins mâinile ca sa fie rastignite si în aceasta întindere a mâinilor sa cuprinda în îmbratisare iubitoare lumea întreaga.”„Mântuitorul Iisus Hristos pe toti oamenii îi vrea si pe toti îi cheama, dar nu toti cred în El. Cei care credem în El, însa, avem si nadejde la mântuire, caci asa cum El a înviat, vom învia si noi, si credem si ne straduim, pe parcursul întregii vieti, sa ajungem sa ne bucuram de roadele Învierii Sale. Roade care, însa, nu vin din afara, ci dinlauntrul firii noastre omenesti si, asa cum El a trecut prin jertfa de pe Cruce, prin moarte spre Înviere, si noi trebuie, în viata noastra, sa trecem prin cruce, prin sacrificiu, ca sa ajungem sa fim împreuna cu El, în Împaratia cerurilor.”„Unii dintre oameni sunt binecuvântati de Dumnezeu sa îsi verse sângele pentru credinta în Hristos, acestia sunt martirii Bisericii, de la cei din vechime, pâna la cei apropiati de noi, cum a fost Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ştefan, Radu si Matei si cu ginerele sau, Ianache Vacarescu, care au ales mai bine sa moara, taindu-li-se capetele, decât sa îsi piarda credinta, sa se lepede de Hristos, si pâna la martirii zilelor noastre, fratii nostri crestin-ortodocsi care sunt omorâti si rastigniti în Siria sau în Irak pentru ca nu vor sa renunte la credinta lor în Domnul nostru Iisus Hristos. Alti oameni, cea mai mare parte, majoritatea dintre noi, suntem chemati sa ne rastignim continuu în viata noastra egoismul, patimile, sa ne ducem fiecare crucea sa, care sunt suferintele, necazurile, încercarile prin care trecem, pe care le simtim în mod dureros, deoarece înca suntem oameni egoisti si atunci când suferim si ni se face nedreptate simtim ca pe ceva împotriva vietii noastre, desi, prin toate prigonirile, prin toate încercarile, prin toate nedreptatile si defaimarile nu facem altceva decât sa rastignim patimile egoiste din noi, pentru ca sa moara omul cel vechi al pacatului, Adam cel vechi si neascultator, si sa învie în noi, odata cu moartea pacatului, Adam cel nou, omul cel nou dupa chipul lui Hristos, Mântuitorul nostru.”În cadrul slujbei, Preasfintitul Parinte Sofronie a hirotonit pe diaconul Bogdan Florian Durgheu în treapta preotiei pe seama bisericii cu hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din parohia Şusturogiu, Protopopiatul Oradea. Noul preot a primit si hirotesia de duhovnic. De asemenea, parintele paroh Ionel Cosmin Popa a fost hirotesit iconom-stavrofor, pentru rodnica activitate pastoral-misionara si administrativ-gospodareasca desfasurata în parohie.Parintele Ioan Nat Balint, Protopopul Beiusului, Seghistei si Şteiului, a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, multumindu-i pentru dragostea parinteasca pe care o arata neîncetat preotilor si credinciosilor din Protopopiatul Beius, dar si a celor din cuprinsul întregii Eparhii a Oradiei. De asemenea, parintele protopop a facut o scurta prezentare a istoriei localitatii si a parohiei Lazuri de Beius, subliniind existenta si dainuirea peste veacuri a românilor ortodocsi pe aceste meleaguri, înca din cele mai vechi timpuri.Parohul Ionel Cosmin Popa, în cuvântul rostit, a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta zi binecuvântata, a multumit Preasfintitului Parinte Sofronie pentru împartasirea binecuvântarii arhieresti credinciosilor si oficialitatilor centrale si locale prezente, aratând ca distinctia primita este o cinstire oferita tuturor binecredinciosilor crestini din Lazuri de Beius. De asemenea, multumiri au fost aduse tuturor celor care au contribuit si au sprijinit lucrarile de restaurare a vechii biserici de lemn.Localitatea Lazuri de Beius este o straveche vatra româneasca atestata documentar înca din anul 1241, situata în sud-estul judetului Bihor, în Depresiunea Beiusului, la poalele Muntilor Codru Moma, la o distanta de 75 de km de municipiul Oradea si 12 km de orasul Ştei.În sat se pastreaza o biserica de lemn, monument istoric, datata de pe la 1650, fiind cea mai veche biserica de lemn existenta din Eparhia Oradiei, care, în perioada 2012-2014, prin grija parintelui paroh Ionel Cosmin Popa si cu sprijinul Consiliului Judetean Bihor, al Directiei pentru Cultura Bihor si al Primariei din localitate a fost restaurata în interior si în exterior de catre o echipa de specialisti, fiindu-i redata frumusetea de la începuturi. În interior, s-au facut interventii pentru restaurarea boltii din pronaos. La exterior, structura turnului a fost consolidata, iar acoperisul a fost schimbat în totalitate cu sindrila, întregul edificiu fiind tratat cu ulei de in si cu diferite solutii ignifuge.Biserica actuala a satului, de zid, unde sunt savârsite în mod regulat sfintele slujbe, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost construita între anii 1997-2003, în imediata vecinatate a stravechii biserici de lemn.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 706

Id: 44000

Data: Sep 15, 2014

Imagine: