Paraclisul acestei parohii este închinat Sfintei Ecaterina, pomenită de Biserica noastră în fiecare an pe 25 noiembrie. La slujbă au participat, pe lângă enoriaşii din parohie, medici, profesori universitari şi copiii de la şcoala din localitate, care s-au închinat cu toţiii raclei în care se află un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman. PS Ioachim Băcăuanul a vorbit în cuvântul de învăţătură despre Evanghelia citită în Duminica a 30-a după Rusalii și despre viaţa Sfintei Mucenițe Ecaterina. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a evidențiat comunitatea de la Mănăstirea Caşin, păstorită de pr. paroh Ioan Bârgăoanu, care desfăşoară o bogată și frumoasă activitate cultural-misionară și filantropică. "Un moment deosebit l-a constituit programul artistic susţinut de copiii coordonați de prof. Otilia Bârgăoanu, care au recitat Imnul Acatist al Sfintei Cuvioase Parascheva și cel al Sfântului Antipa de la Calapodești. Talentul și calitățile micuților artiști au fost recompensate cu daruri oferite din partea ierarhului. Impresionați de cele trăite la Mănăstirea Cașin, prof. dr. Codruț Munteanu, renumit chirurg, și prof. univ. dr . Dan Mihai Chițoiu, prezenți la Mănăstirea Cașin, și-au exprimat bucuria că au participat la eveniment. La rândul său, preotul paroh Ioan Bârgăoanu a mulțumit tuturor celor care au fost prezenți la acestă sărbătoare", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 638
Id: 35933
Data: Nov 26, 2013
Imagine:

Data: Nov 27, 2013
Data: Nov 27, 2013

Data: Nov 27, 2013

Data: Nov 27, 2013

Data: Nov 27, 2013

Data: Nov 27, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).