Primatii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cetateni de onoare ai orasului Kissamos

Patriarhul Daniel Kissamos

Intaistatatorii de Biserici Ortodoxe locale au primit astazi, 18 iunie 2016, titlul de cetatean de onoare al orasului Kissamos din Creta. Evenimentul a avut loc la centrul multicultural Tsatsaronakeio al Mitropoliei de Kissamos, in continuarea mesei oficiale oferite de mitropolie si autoritatile locale.

In deschidere, Mitropolitul Amfilohie de Kissamos a adresat o alocutiune in care a prezentat istoricul Mitropoliei de Kissamos si a exprimat recunostinta pentru faptul ca intreaga lume (oecumene) se aduna in granitele modeste ale mitropoliei . Mitropolia de Kissamos a fost marita si slavita  asemenea Imparatesei cetatilor (n.n. Constantinopol), Niceii, Efesului si Calcedonului din timpul Bizantului .

In continuare, a luat cuvantul Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, care a adresat un mesaj intitulat Rugaciune si ospitalitate la Mitropolia de Kissamos, CretaPatriarhul Romaniei a facut referire la istoricul cetatii Kissamos si a exprimat bucuria de a se afla in Creta, o insula sfintita de sangele multor martiri. In incheiere, Preafericirea Sa a facut referire la faptul ca Duhul Sfant aduna in comuniune eclesiala pe toti credinciosii.

Inainte de a conferi distinctiile Intaistatatorilor, dl Theodoros Stathakis, Primarul orasului Kissamos, a tinut, la randul sau, o alocutiune in care a facut referire la importanta istorica a orasului Kissamos, ca centru de cultura doriana si spiritualitate apostolica, fiind una dintre episcopiile infiintate de Sfantul Apostol Tit in Creta. Theodoros Stathakis l-a evocat si pe Sfantul Cuvios Nichifor cel Lepros, canonizat de curand de Patriarhia Ecumenica, originar din Sirikari (Kissamos), localitatea sa natala.

In continuare, primarul a anuntat decizia Consiliului Municipal – Kissamos (111/2016) de a conferi titlul de cetatean de onoare ai orasului Kissamos tuturor Intaistatatorilor de Biserici Ortodoxe.

Aceasta distinctie a fost oferita ca o infima marturie de respect si recunostinta pentru lucrarea polivalenta, recunoscuta la nivel mondial, axata pe pastrarea traditiei ortodoxe, unitatii, pacii si coexistentei pasnice a popoarelor; axata pe necesitatea de a arata ca protectia mediului este o problema dominanta a umanitatii; dar si ca cinste deosebita pe care o confera intrunirea Sfantului si Marelui Sinod in regiunea noastra, precum si vizita voastra binecuvanteaza Mitropolia de Kissamos si Selinos si orasul nostru.

Primarul Stathakis a oferit fiecarui Intaistatator cheia orasului. Astfel, alaturi de ceilalti Primati de Biserici Ortodoxe locale, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a devenit cetatean de onoare al orasului cretan Kissamos.

In semn de apreciere, Mitropolitul Amfilohie de Kissamos a oferit Patriarhului Ecumenic o cruce de binecuvantare, si tuturor membrilor delegatiilor o icoana a Sfantului Nichifor cel Lepros si un volum cuprinzand istoricul si activitatile Mitropoliei de Kissamos.

The post Primatii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cetateni de onoare ai orasului Kissamos appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 806

Id: 60255

Data: Jun 18, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).