Prințul Charles a vizitat Biserica Nașterii Domnului din Betleem la finalul săptămânii trecute. Moștenitorul tronului britanic a fost primit vineri de Patriarhul Teofil al Ierusalimului și de reprezentanții celorlalte confesiuni care dețin lăcașuri de cult în complexul de pe locul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Preafericitul Părinte Teofil i-a oferit Prințului Charles un dar simbolic din partea comunităților bisericești din Palestina, reprezentarea „Steaua Nașterii Domnului”, placată cu perle.
„Este o mare onoare să vă primim aici, în Betleem, locul Nașterii Domnului Iisus Hristos, locul care a adus pace și dreptate peste toată lumea”, a subliniat Preafericirea Sa potrivit site-ului oficial al Patriarhiei Ierusalimului.
„Betleemul este într-adevăr un simbol al păcii aici, pentru creștini și musulmani, care trăiesc ca o familie într-o comunitate unită. Biserica Nașterii Domnului, de asemenea, este locul care încarcă spiritual mii de pelerini de toate credințele și din toate culturile și naționalitățile lumii, fără nicio discriminare”.
„Prezența Alteței Voastre aici este foarte apreciată și cordială pentru regiunea noastră care se confruntă cu mari provocări. Pelerinajul în acest loc este un semn văzut al implicării Alteței Voastre în a promova și încuraja pacea și dreptatea chiar în locul nașterii Păcii”, a semnalat PF Teofil.
Prinţul Charles al Marii Britanii s-a aflat săptămâna trecută la Ierusalim pentru a participa la Forumul Mondial „Amintirea Holocaustului – lupta cu antisemitismul” și la ceremonia marcării a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz.
Foto credit: Patriarhia Ierusalimului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 280
Id: 69029
Data: Jan 28, 2020
Imagine:
230 de africani au primit duminică Taina Sfântului Botez în estul orașului Morogoro din Tanzania, informează Orthochristian.
Slujba Botezului a .....
Data: Jan 28, 2020
Sub genericul „Urme în timp”, la Muzeul Orășenesc „Concordia” din Vârșeț – Serbia s-a desfășurat sâmbătă un Simpozion internațional dedicat operei și vieții Părintelui Arsenie Boca (1910-1989).
La eveniment au participat invitați din România și Serbia, precum și .....
Data: Jan 28, 2020
În ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviștei de joia trecută a fost făcută publică valoarea ajutorului acordat semenilor în anul .....
Data: Jan 28, 2020
Biserica rusească „Sfânta Treime” este cea mai sudică biserică ortodoxă din lume. Deși a fost construită în munții Altai, a fost transportată pe insula King George, lângă stația de cercetare rusească Bellingshausen din Antarctica. Reconstrucția ei a durat 50 de zile.
.....Data: Jan 28, 2020
Locuitorii Vienei care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun vor putea obține „vouchere culturale” prin care vor achiziționa bilete gratuite la spectacole artistice şi la muzee, informează
Data: Jan 29, 2020
Până vineri, 31 ianuarie, inclusiv înscrierile la Crosul pentru Viață din data de 14 martie se fac cu preț redus, anunță organizatorii.
În ianuarie taxa este 70 RON, urmând ca în februarie să crească la 80, iar în martie la 100 RON.
Totodată, membrii aceleiași .....
Data: Jan 29, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).