Pro Vita Iași organizează Festivalul Familiei de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor organizează Festivalul Familiei in ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Evenimentul se va desfășura in Parcul Expoziției din Iași, in intervalul orar 11:00-20:00.

Festivalul este organizat in parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași. Mai multe asociații, centre de educație, instituții, antreprenori sau alte entități vor organiza ateliere cu acces gratuit pentru copii și părinți pe parcursul intregii zile.

Programul include�ateliere�de creație, de povești, caligrafie, balet, muzică, pictat icoane, comunicare relațională, robotică, confecționare accesorii, preparat tăiței colorați, experimente științifice, cusut, prim ajutor, engleză și germană. Vor avea loc, de asemenea, momente artistice susținute de artiști apropiați cauzei, se arată pe site-ul Pro Vita Iași.

A patra ediție a Festivalului Familiei se remarcă prin prezența pe scenă a bursierilor Pro Vita Iași: frații Platon, frații Popescu, surorile Lazăr, frații Smeu și Maria Vieru. Toți provin din familii cu peste șapte copii și au rezultate foarte bune la invățătură, fiind inscriși in Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfantul Stelian”.

Sfinții Ioachim și Ana, un model pentru familiile contemporane

Vorbind despre modelul Sfinților Ioachim și Ana, părinții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, preotul Constantin Sturzu, Purtător de cuvant al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a explicat importanța unei singure familii la nivel istoric: „prin viața lor curată și prin rugăciunile lor contribuie la nașterea Mariei, cea din care se va intrupa Insuși Fiul lui Dumnezeu”.

Părintele a adăugat că Sfinții Părinți Ioachim și Ana reprezintă modele pentru societatea contemporană: „și astăzi putem schimba in bine fața lumii prin familiile care aleg să trăiască frumos, in conformitate cu autentica lor chemare, cea care vine de la Dumnezeu”.

Prin intermediul acestui festival vor fi sprijiniți in mod direct bursierii Pro Vita și de aceea participanții sunt invitați să doneze pentru bursele lunare de studiu pe care Departamentul le oferă. Vizitatorii vor putea admira o expoziție cu lucrări artistice create de bursieri. Actualizări privind desfășurarea evenimentului sunt disponibile pe provitaiasi.ro.

Foto credit: Pro Vita Iași


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 71

Id: 81699

Data: Aug 21, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).