La orele serii, marți 3 iunie 2013, Preasfințitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi a condus procesiunea cu moaștele Sfinților Mc. Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Manastirea Cocoș pana in centrul localitații Niculițel, iar apoi la cripta martirica de la Niculițel.Aici pe o scena special amenajata, in preajma martiriconului, Preasfinția Sa a savarșit slujba Vecerniei cu Litia. In cuvantul de invațatura adresat mulțimii de credincioși prezenți Preasfinția Sa a subliniat rolul patimirii sfinților mucenici cat și darul facut de Dumnezeu dobrogenilor și romanilor prin descoperirea sfintelor moaște spre folosul sufletesc și trupesc al celor care cu evlavie ii cheama in rugaciune , a precizat Alexandru Chituța.In anul 1971 a fost descoperita la Niculitel (judetul Tulcea), localitate situata pe teritoriul care apartinea in antichitate cetatii Noviodunum, cripta martyrion a unei bazilici crestine. In interiorul acesteia au fost descoperite, in partea superioara a criptei, moastele intregi a patru martiri. Pe peretii interiori ai criptei, in partile de sud si de nord sunt zugravite doua inscriptii. Cea de pe peretele de nord confirma faptul ca este vorba de osemintele a patru crestini care au patimit pentru credinta crestina: Martirii lui Hristos . A doua inscriptie, de pe peretele de sud, indica numele celor patru Sfinti Martiri: Martirii Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos . Cinstirea lor se face din vechime in ziua de 4 iunie. Ei fac parte din grupul de 36 de mucenici care au patimit pentru Hristos pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, intre sfarsitul veacului al III-lea si inceputul veacului al IV-lea.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 594
Id: 31440
Data: Jun 4, 2013
Imagine:
In Duminica a V-a dupa Pasti, a Samarinencei, 2 iunie 2013, duminica dedicata parintilor si copiilor lor in intreaga Patriarhie Romana, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, .....
Data: Jun 4, 2013
Cateva sute de tineri, copii, parinti si preoti au participat, sambata, de Ziua Copilului, la un mars pe strazile Iasului, incercand sa atraga atentia asupra copiilor care nu au mai apucat .....
Data: Jun 4, 2013
Preasfințitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, a sfintit duminica, 2 iunie 2013, locul pentru biserica ce se va zidi in parohia Cuza-Voda - Viisoara, .....
Data: Jun 4, 2013
Protoieria Targu Jiu Nord organizeaza in aceasta saptamana intrunirea cercurilor pastoral misionare, pe tema Sfintii Imparati Constantin si Elena . Astfel, primul cerc pastoral-misionar a .....
Data: Jun 4, 2013
In Duminica Samarinencii Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a vizitat Parohia Zarand din Protopopiatul Arad, oficiind Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul .....
Data: Jun 4, 2013
Vineri, 31 mai 2013, credinciosii din Parohia Sfantul Ierarh Iachint de la Vicina din Belluno au participat la Taina Sfantului Maslu, savarșita de catre preotul paroh George Mihai .....
Data: Jun 4, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).