Una dintre cele mai impresionante procesiuni cu sfintele icoane din Eparhia Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 martie, la ora 16:00, cu prilejul serbării Duminicii Ortodoxiei. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, 18 icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, din mănăstirile moldave şi muntene, toate menţionate de episcopul Melchisedec Ştefănescu în opera sa închinată cinstirii sfintelor icoane, vor fi purtate în procesiune la Roman. Pelerinajul va începe la Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Roman şi se va încheia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Pe parcursul procesiunii, preoţii Protopopiatului Roman şi credincioşii care vor participa la acest eveniment duhovnicesc vor cânta tropare şi imne în cinstea Maicii Domnului, menite să amintească semnificaţia profundă a primei Duminici din Postul Sfintelor Paşti. Această zi rememorează ziua de 11 martie 843, când la Constantinopol a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Sărbătoarea de la Roman, ce deschide seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a episcopului Melchisedec Ştefănescu, va continua la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aici, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va rosti un cuvânt de învăţătură, după care, alături de soborul de preoţi, va oficia Taina Sfântului Maslu, prima din seria celor şapte ce vor fi oficiate în sfântul lăcaş de cult muşatin.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 20292
Data: Mar 1, 2012
Imagine:
Ieri, 1 martie, după săvârşirea programului liturgic specific acestei perioade a Triodului, începând cu orele 10:00, în Catedrala episcopală din Huşi, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de clerici din .....
Data: Mar 1, 2012
Sub genericul Daruind, dobandim! , elevii scolii nr. 23 Sfantul Silvestru din Bucuresti au organizat astazi o expozitie cu vanzare de martisoare si felicitari. Obiectele sunt confectionate de elevi, iar fondurile obtinute vor fi directionate catre copiii bolnavi de cancer, cu dizabilitati .....
Data: Mar 2, 2012
Printre numeroasele eparhii aflate alaturi de persoanele grav afectate de iarna grea, se numara si Arhiepiscopia Tomisului. Pe 1 martie 2012, din reprezentantii Centrului eparhial din Constanta au transportat 12 tone de alimente in comuna Chiojdeni, judetul Vrancea, dupa cum informeaza .....
Data: Mar 2, 2012
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Urziceni, prin Biroul de Asistenta Sociala, a organizat in colaborare cu Primaria Municipiului Urziceni, Centrul Cultural Municipal Urziceni si World Vision Romania cea de a treia editie a .....
Data: Mar 2, 2012
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informeaza:Prima duminica din Postul Sfintelor Pasti (4 martie 2012) a fost instituita de catre Sinodul de la Constantinopol in anul 843 ca sarbatoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinta dreptei credinte asupra iconoclasmului, erezie care .....
Data: Mar 2, 2012
La Galeria Byzantion din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti a fost vernisata pe 2 martie 2012 expozitia Chip al sfinteniei in icoana ortodoxa. Indemn spre rugaciune . Lucrarile au fost realizate de studentii anului III, de la specializarea Arta Sacra - Pictura. Fiecare .....
Data: Mar 2, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).