La 1 decembrie 2018 Romania va sarbatori 100 de ani de la Marea Unire din 1918, moment considerat ca fiind marca dobandirii deplinei maturitati statale.

Bilantul celor 100 de ani este greu de sintetizat, un fapt ramane certitudine: regiunile care formeaza Romania au ramas aproape la fel de izolate una fata de cealalta ca si in urma cu aproape 100 de ani, infrastructura este la un nivel precar, rutele de transport intre Transilvania si Moldova, precum si intre Transilvania si Muntenia, fiind deficitare. Vom sarbatori 100 de ani de la Marea Unire cu un teritoriu mai restrans: Bucovina de Nord, tinutul Herta, Bugeacul, Basarabia si Cadrilaterul apartin acum la trei state diferite de Romania.

Sarbatoarea Centenarului se va face cu o restanta istorica: nu exista un monument reprezentativ care sa puna in prim plan dimensiunea religioasa a jertfei pentru cei care s-au sacrificat in diverse razboaie pentru constituirea statului modern. Exista locuri pentru cinstirea memoriei acestora dar niciunul reprezentativ pentru intreaga natiune (fie si in sens civic).

Un astfel de loc ar trebui sa fie Catedrala Mantuirii Neamului. Nu este deocamdata sigur daca acest proiect va fi finalizat pana la sarbatorirea Centenarului. Sistarea oricarei finantari de la stat in toamna anului 2015 nu este de bun augur pentru finalizarea acestui proiect. Printr-o eroare de perceptie, finantarea Catedralei a fost trecuta in seama bugetului acordat cultelor. Datorita semnificatiei sale, finantarea ar trebui sa fie parte distincta a bugetului public, gestionat de structurile administrative subordonate direct Guvernului.

Catedrala a fost in mod eronat alaturata cu un proiect national, gandit in cheie teologica. In realitate, Catedrala a fot gandita initial, la sfarsitul secolului XIX si in perioada interbelica, drept un monument pentru cinstirea celor care, cu pretul vietii, au facut posibila salvarea (mantuirea, in limbajul epocii) natiunii (neamului, in limbajul epocii).

Atunci cand se discuta despre acest proiect in dezbaterea publica, se uita ca initiativa constructiei sale a apartinut lui Mihai Eminescu. Acesta a pledat in favoarea edificarii unei Catedrale ortodoxe intr-un articol publicat in Timpul la 4 iulie 1881. Este util a reproduce aproape integral acest articol, deoarece marcheaza inceputul primei etape a demersurilor de constructie a Catedralei:

La 27 iunie a aparut in «Monitor» un anunt pentru deschiderea loteriei in favorul terminarii catedralei catolice cu hramul Sf. Iosif. Departe de a voi sa punem vro piedica inaintarii acestei cladiri, nu avem decat a felicita episcopia din Bucuresti pentru zelul religios ce-l dezvolta in privirea aceasta si toleranta romanilor pentru toate riturile, cu atat mai mult pentru cele crestine, fiind bine cunoscuta, n-am gasit nimic de zis in contra modului de a aduna fondul de constructie a bisericii, daca prescriptiuni hotarate ale unei legi fundamentale nu s-ar opune in mod precis si cert acestui mod. Ar fi nedrept pe de alta parte daca am face o cat de mica acuzare administratiei bisericii. Redeschiderea acestei loterii se face cu autorizarea guvernului, adeca guvernul insusi n-a ezitat a calca legile a caror paza ii este incredintata... Noi insine, in marea capitala a Romaniei, a carei populatie ar ajunge curand la un sfert de million, nu avem o singura catedrala, o singura zidire religioasa acatarii. Lucrul se explica prin imprejurarea ca Bucurestii sunt un oras relativ nou si ca n-au fost totdeauna capitala. Credem insa ca daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face exceptie de la absoluta prohibitiune a loteriilor in tara noastra, aceasta exceptie ar putea sa se faca cel mult in favorul bisericii statului.

Eminescu avea in vedere faptul ca procedura loteriei, utilizata pentru Catedrala Sf. Iosif si care avea sa fie folosita in 1885 pentru constructia Ateneului, procedura care presupunea punerea in vanzare a unor bilete (titluri de stat) cu valoare fixa, veniturile fiind mai apoi utilizate doar pentru constructia unor cladiri de utilitate publica, nu era in concordanta cu Constitutia de la 1866. Intr-adevar, art. 117 avea urmatoarea formulare:

Diferitele fonduri provenite pene acum din case speciale si de care guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie sa fie coprinse in budgetul general al veniturilor Statului.

Fondurile obtinute din vanzarea acestor bilete, in cazul proiectului Catedralei Sf. Iosif si al Ateneului, ar fi trebuit sa intre in bugetul statului si abia ulterior sa fie alocate unui proiect sau altul.

In momentul de fata, o subscriptie publica pentru construirea Catedralei nu ar intampina niciun impediment din punct de vedere legal.

Inainte de loteria (subscriptia) pentru ridicarea Ateneului, s-a votat Legea Bisericii Catedrale din Bucuresti nr. 1750/1884, bugetul alocat fiind de 5 milioane lei (aproximativ 5% din bugetul statului la acea vreme). Legea nu a fost insa niciodata pusa in aplicare.

Interesant de remarcat ca, in paralel cu aceste evenimente si dezbateri din Romania, in Bulgaria a fost demarat un proiect similar, dedicat de asemenea eroilor care au decedat pe front in timpul Razboiului de Independenta. Piatra de temelie a Catedralei Sfantul Alexandru Nevski din Sofia a fost pusa in 1882, constructia efectiva incepand insa abia in 1904. Constructia Catedralei la Bucuresti ar reprezenta asadar recuperarea comemorarii unui eveniment istoric care a dus la crearea a doua state, Romania si Bulgaria dar care a fost marcat prin constructia unui monument reprezentativ doar de catre cel din urma stat.

A doua etapa a demersurilor de constructie a Catedralei demareaza dupa 1918, argumentele fiind asemanatoare celor aduse in prima etapa. Patriarhul Miron Cristea, in cadrul eforturilor pentru obtinerea unui teren de constructie si a sumelor de bani necesare, a insistat pe aceleasi considerente: este nevoie de o Catedrala pentru cinstirea eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial. Miron Cristea a insistat pentru amplasarea Catedralei in Parcul Carol, folosind urmatoarele argumente: terenul acestui parc a apartinut Mitropoliei Ţarii Romanesti, dupa mutarea resedintei mitropolitane de la Targoviste la Bucuresti, iar de ingrijirea terenului s-a ocupat mitropolitul Filaret (1792 - 1793) - de aici denumirea de Dealul Filaret - si urmasul acestuia, Dositei Filitti (1793 - 1812); in acest parc a fost asezat Mormantul Ostasului Necunoscut dupa Primul Razboi Mondial, iar Biserica Ortodoxa celebreaza cultul eroilor.

Acest din urma monument a fost ridicat in 1923, fiind dezafectat in 1958 si mutat la Marasesti. In locul sau s-a ridicat in perioada 1959 - 1963 Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism, cunoscut sub denumirea Monumentul Eroilor Comunisti, dezafectat dupa 1989 dar existent si astazi.

Asadar, argumentul principal al Catedralei utilizat de Miron Cristea nu a fost necesitatea unui spatiu mai mare pentru Catedrala patriarhala, ci celebrarea in bune conditii a cultului eroilor. Abia dupa 1990 a fost ridicat in mod constant cel dintai argument, bazat pe cresterea numarului de credinciosi care doresc sa asiste la slujbele de la Patriarhie. Actuala Catedrala patriarhala a fost ridicata in anul 1658 ca biserica de manastire, devenind Catedrala mitropolitana cu statut provizoriu, transformata in Catedrala patriarhala dupa 1925, cu acelasi statut provizoriu.

A treia etapa a debutat in 1995 prin constituirea unei Comisii consultative sub autoritatea Patriarhului Teoctist, format din membrii Sfantului Sinod si ai Consiliului National Bisericesc (academicieni, profesori, istorici, teologi, ingineri etc.). In 1999 BOR a acceptat ca locatie pentru Catedrala un spatiu in Piata Unirii (cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucuresti s-a ridicat si o troita pe amplasamentul viitoarei Catedrale, troita care poate fi vazuta si astazi), dar PMB nu a acordat avizul de incepere a constructiei. Asa s-a ajuns din nou la solutia constructiei Catedralei in Parcul Carol, prin HG nr. 468/2003, locatia fiind confirmata ulterior prin Legea nr. 441/2004. Prin acest dintai act normativ, un teren de 52.700 mp era trecut din administrarea Consiliului General al PMB in cea a Patriarhiei BOR, iar Monumentul Eroilor Comunisti (dezafectat la acel moment) trecea de asemenea in administrarea BOR care ar fi urmat sa il demoleze. Din pacate, argumentele care au fost expuse in prima, respectiv a doua perioada de dezbateri referitor la Catedrala nu au mai fost reiterate, pe prim plan trecand argumentul referitor la spatiul insuficient al Catedralei patriarhale din Dealul Patriarhiei. Poate ca daca acest argument ar fi fost reiterat, constructia Catedralei ar fi inceput in Parcul Carol si ar fi fost astazi intr-o etapa foarte avansata sau chiar finalizata. Datorita protestelor initiate de cei care au considerat ca o Catedrala ar distruge Parcul Carol, proiectul a fost sistat. Locatia a fost schimbata in cea actuala (Calea 13 septembrie) prin OUG nr. 19/2005, aprobata cu modificari prin Legea nr. 261/2005. In 2007 OUG nr. 19/2005 a fost modificata prin Legea nr. 376/2007. Art. 1, alin. 2 din OUG nr. 19/2005 a capatat urmatoarea formulare, in vigoare si astazi:

Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului vor fi asigurate de catre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Guvernul Romaniei, in limita sumelor alocate anual cu aceasta destinatie prin bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, precum si de catre autoritatile administratiei publice locale.

Asadar, incepand cu anul 2007, exista temeiul legal pentru alocarea sumelor de la bugetul de stat pentru constructia Catedralei. In toamna anului 2015 nu s-a abrogat aceasta prevedere, ci doar s-a decis ca de la bugetul statului pentru anul 2016 sa nu se mai aloce fonduri pentru acest proiect.

BOR justifica alegerea noi locatii prin necesitatea unei reparatii morale pentru cele 5 biserici din zona respectiva care au avut de suferit, fie prin demolare (Alba Postavari, Spira Veche, Izvorul Tamaduirii), fie prin translare (Schitul Maicilor, Mihai Voda).

Nu s-a insistat foarte mult in dezbaterea publica din acest moment pe semnificatia initiala acordata Catedralei. Nu exista un spatiu pentru pastrarea memoriei celor care au cazut pe campurile de batalie, nici pentru Razboiul de Independenta, nici pentru cele doua Razboaie Mondiale, nici pentru misiunile militare din afara Romaniei asumate ca urmare a angajamentelor ONU sau NATO (Irak, Afganistan etc.). Pentru cei cazuti dupa 1990, exista un monument laic, fara nicio semnificatie religioasa (Monumentul Eroilor militari romani cazuti la datorie, langa Palatul Copiilor), practic necunoscut de catre bucuresteni. Astazi insa proiectul unei Catedrale ar trebui sa ia in considerare atat latura de cinstire a eroilor, cat si o problema practica, pusa in lumina de Eminescu in 1881, atunci cand Bucurestiul avea o populatie de 10 ori mai redusa: o Catedrala patriarhala care nu poate face fata afluxului de credinciosi cu ocazia sarbatorilor religioase. Statul ar trebui sa se implice financiar datorita responsabilitatii pe care o are fata de cultul eroilor (exista si o institutie cu aceasta denumire: Oficiul National pentru Cultul Eroilor) care are nu doar o latura laica, ci si una profund religioasa. Un alt argument pentru implicarea statului ar putea fi prezentarea proiectului Catedralei in paralel cu crearea unor spatii adiacente destinate serviciilor sociale care pot fi practicate de catre Biserica pentru cei aflati in nevoie: camin pentru batrani, cantina sociala, centru de zi pentru copiii proveniti din familii aflate in dificultate, etc. Daca proiectul Catedralei ar fi prezentat in acest fel, avand trei dimensiuni de utilitate publica (lacas de cult reprezentativ, marcarea cultului eroilor, loc destinat a pune in aplicare parteneriatul social intre Stat si Biserica) cu siguranta ar exista un temei mult mai solid pentru implicarea financiara a statului si pentru finalizarea acestui proiect cu ocazia Centenarului.

Radu Carp este profesor la Facultatea de Știinte Politice, Universitatea din Bucuresti, si este doctor in drept la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (2002). MA in studii europene si relatii internationale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). De asemenea, a ocupat functiile de director general al Institutului Diplomatic - Roman, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010) si secretar stiintific (2010-2012) la Facultatea de Știinte Politice, Universitatea din Bucuresti.

Sursa: adevarul.ro

The post Prof. Radu Carp: Un proiect care transcende Centenarul. Catedrala appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1223

Id: 60685

Data: Jul 20, 2016

Imagine: