Acţiunea este coordonată de prof. Mihaela Coroamă, prof. Carmen Filoti, prof. Felicia Postolache şi reuneşte deopotrivă copii, părinţi şi cadre didactice de la 4 şcoli ieşene, partenere în proiectul educaţional „Vreau să fiu iubit fără să fiu lovit!“. Acest proiect a fost iniţiat de CAIA „Vasile Adamachi“, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Sectorul de Misiune şi Prognoză, Departamentul Pro Vita, Penitenciarul Iaşi, Şcoala Normală „Vasile Lupu“, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ şi Şcoala Gimnazială „George Călinescu“. În cadrul activităţilor vor fi implicaţi un număr de 50 elevi de la toate nivelurile, 10 cadre didactice şi 20 de părinţi. De asemenea, vor fi prezenţi specialişti în domeniul educaţiei, invitaţi, sponsori şi reprezentanţi ai comunităţii locale.
După cum ne-a declarat prof. Carmen Filoti, coordonatorul proiectului şi liderul IMPACT „Vasiliada“, scopul manifestărilor este schimbarea mentalităţilor referitoare la educarea copiilor, prin promovarea unor metode care să excludă violenţa şi să iniţieze activităţi de petrecere a timpului liber ce oferă siguranţă şi protecţie copilului.
Proiectul „Vreau să fiu iubit fără să fiu lovit!“ a fost implementat la CAIA „Vasile Adamachi“ şi a debutat cu o activitate de informare şi atenţionare privind pericolul creşterii fenomenului de violenţă fizică, psihică şi emoţională în şcoală, familie, comunitate, intitulată „Violenţa asupra copiilor, în cifre şi fapte“. Activitatea a fost coordonată de prof. Carmen Filoti şi bibl. Rădiţa Zbanţ. Alte activităţi care s-au bucurat de interes în rândul copiilor, tinerilor şi al părinţilor au fost „Împreună spre o lume fără teamă şi violenţă!“, desfăşurată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ şi coordonată de prof. Doina Bălan, „Cuvinte şi gânduri fierbinţi pentru bunici, copii şi părinţi“, activitate desfăşurată în colaborare cu Şcoala Normală „Vasile Lupu“ şi coordonată de prof. Vasilica Botezatu, şi manifestarea „Lumina Celui Nevăzut în viaţa celor ce-au crezut“, activitate coordonată de comisar-şef Carmen Matei de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.
Participare la Marşul pentru Familie
Duminică, 1 iunie, organizatorii proiectului „Vreau să fiu iubit fără să fiu lovit!“ împreună cu invitaţii, cu partenerii şi simpatizanţii lor au participat la marşul organizat de Asociaţia Familia Tradiţională, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Departamentul Pro Vita. Marşul s-a desfăşurat pe traseul Copou-Palatul Culturii şi a avut ca scop promovarea valorilor tradiţionale prin creşterea şi educarea copiilor într-o familie tradiţională, rolul bărbatului ca tată şi al femeii ca mamă în creşterea şi educarea copiilor, dezvoltarea armonioasă a copilului educat într-o lume lipsită de violenţă, apărarea drepturilor familiei şi a dreptului la viaţă. Tot ieri, cei implicaţi în proiectul „Vreau să fiu iubit fără să fiu lovit!“ au participat la conferinţa „Ce trebuie să facem ca să ne salvăm familia?“, organizată la Universitatea Petre Andrei - Sala Aula Magna, şi care l-a avut ca invitat pe biofizicianul Virgiliu Gheorghe.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 41184
Data: Jun 1, 2014
Imagine:
La această sărbătoare a participat şi primarul comunei Mogoşeşti Siret, Damian Butnaru, alături de cadrele unităţii militare din comună.
Festivitatea s-a desfăşurat după următorul program: deplasarea oficialităţilor spre monumentul din .....
Data: Jun 1, 2014
Ultima zi a lunii mai 2014 va rămâne în amintirea a 30 de pacienţi de la secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi, care au mers în pelerinaj la aşezările monahale nemţene. Această activitate are loc de opt ani de zile şi se .....
Data: Jun 1, 2014
Evenimentul a fost organizat împreună cu Şcoala Generală „Ion Simionescu“, aflată în apropierea lăcaşului de închinăciune, şi s-a bucurat de sprijinul conducerii instituţiei şi al profesorilor. Cu acest prilej, părintele .....
Data: Jun 1, 2014
După Sfânta Liturghie a fost oficiat Parastasul pentru cei adormiţi. În continuare, a avut loc un program omagial dedicat comemorării eroilor neamului românesc, susţinut de grupul de copii şi tineri din parohie. „Ne-am bucurat .....
Data: Jun 1, 2014
Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la această manifestare a fost pr. Florin Ţuscanu, directorul Centrului de Pelerinaje „Sfântul Antipa“ al Arhiepiscopiei Romanului şi .....
Data: Jun 1, 2014
Vizita Întâistatatorilor de Bisericii Ortodoxe la Tirana, Albania, cu prilejul sfințirii noii Catedrale Arhiepiscopale Învierea Domnului, a continuat astazi, 2 iunie .....
Data: Jun 2, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).