Incepand cu luna ianuarie a anului 2012, Asociatia Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, in parteneriat cu Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, a reinceput activitatile de evaluare si intervenție psiho-sociala din cadrul Proiectului social 'Strategia de ocupare si calificare prin invatare si activitati pentru libertate', informeaza Gheorghe Cioiu.In cadrul acestui proiect, 60 de persoane private de libertate din Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova beneficiaza de servicii sociale specializate, precum si de cursuri de formare profesionala in domeniul brutariei si patiseriei.La finalul acestor activitati, cinci dintre beneficiarii proiectului, selectati in functie de abilitatile dobandite, situatia socio-familiala si interesul manifestat, vor fi angajati in cadrul Intreprinderii Sociale, aflate in curs de infiintare, la Craiova. Intreprinderea sociala este o entitate comerciala ce desfasoara activitati cu scop lucrativ (ca orice companie obisnuita), dar care foloseste profitul obtinut pentru crearea de noi locuri de munca destinate persoanelor defavorizate; Intreprinderea de acest tip nu are ca scop principal maximizarea profiturilor, ci indeplinește strict o misiune sociala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 558
Id: 19569
Data: Jan 26, 2012
Imagine:
In zilele de 23 si 24 ianuarie s-a desfasurat la Arad o noua sesiune de formare in cadrul proiectului 'Alege scoala!'. Intalnirea a fost coordonata de pr. conf. univ. dr. Miron Erdei, expert formator, si de Andrei Mihail Bija, specialist relatii sociale, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de .....
Data: Jan 26, 2012
In perioada ianuarie-octombrie 2012 se desfasoara in Episcopia Caransebesului cea de a doua etapa a proiectului cu finantare europeana, ce vizeaza pregatirea resurselor umane, in vederea valorificarii si promovarii patrimoniului cultural national, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de .....
Data: Jan 26, 2012
Ziua de 24 ianuarie, cand s-au implinit 153 de ani de la infaptuirea Unirii Principatelor Romane, a fost sarbatorita si de cadrele didactice si elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox Arad, intr- un cadru festiv. Dupa cum informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Banat, la serbarea organizata in .....
Data: Jan 26, 2012
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca i-a acordat Inaltpreasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, titlul de Doctor Honoris Causa, informeaza Ziarul Lumina, Ed. de Transilvania. Acelasi titlu i-a fost .....
Data: Jan 26, 2012
Episcopia Spaniei si Portugaliei are, incepand cu data de 25 ianuarie 2012, un nou preot in persoana parintelui Gheorghe Cristian Cucul, care isi incepe slujirea Altarului in Manzanares, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es. La Paraclisul Episcopal Nasterea Domnului Preasfintitul .....
Data: Jan 26, 2012
Raspunzand invitatiei organizatorilor Saptamanii de Rugaciune Ecumenica din Madrid, Preasfintitul Parinte Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Spaniei si Portugaliei, a asistat marti seara, 24 ianuarie 2012, la Vecernia oficiata in Catedrala Episcopiei Reformate de Comuniune Anglicana din .....
Data: Jan 26, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).