În cadrul acestei acțiuni, în fiecare zi de joi vor fi organizate întâlniri de suflet între copii asistați la Centrul de Servicii Sociale "Popasul iubirii milostive" și familiile din care provin și persoane ce doresc să împărtășească din experiența lor de viață. Joi, 21 noiembrie, a avut loc prima întâlnire în prezenţa ing. Mihai Amăriuței, a părintelui paroh Petru Munteanu și a familiilor cu copii asistați de centru. Pentru cei prezenți, întâlnirea a fost o experiență deosebită și inedită, părinții având ocazia să-și prezinte situaţia familială (numărul copiilor şi dificultăţile pe care le întâmpină zi de zi). În urma expunerii cazurilor, s-a constatat că există multe familii monoparentale, cu o situaţie materială precară, care au în grijă de la unul până la şapte copii. Mai mult de atât, există multe familii în care doar unul dintre părinți aduce un venit în casă. Oamenii au fost încurajați să meargă mai departe, să scape de deprinderile negative, să socializeze şi să se ajute unul pe celălalt. Întrebați de părintele paroh Petru Munteanu: ”Mai puteți? De unde aveți această fortă?”, toți au răspuns: ”De la Dumnezeu”.
Pericolul dependenţei de televizor
Ing. Mihai Amăriuței a menţionat că oamenii trebuie să-şi găsească un drum în viață pe care să îl urmeze, indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc. Plecând de la ideea că România deţine primul loc între ţările din Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, românii uitându-se la televizor, în medie, timp de cinci ore şi 30 de minute pe zi (conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie), ing. Mihai Amăriuței a remarcat că "oamnenii nu mai socializează, nu mai au apartenență socială, se izolează în spatele televizorului". Seara s-a încheiat cu o mică repetiție de colinde, copiii intonând celor prezenți câteva piese pe care le vor interpreta cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului din acest an. Așteptăm cu interes următoarele întâlniri care se vor desfășura în cadrul acțiunii social-educative ”Cartea Vie”. (Brîndușa Dediu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 496
Id: 35778
Data: Nov 22, 2013
Imagine:
Gospodarii din 14 comune ale judeţelor Iaşi şi Vaslui s-au reunit pe 20 noiembrie în localitatea Dorobanţi din judeţul Iaşi pentru a-şi expune produsele tradiţionale ecologice. Manifestarea a fost moderată de pr. Radu Alexandru Pavel, voluntar .....
Data: Nov 22, 2013
După cum ne-a relatat profesorul pentru învăţământ primar şi preşcolar Ilie Iurciuc de la Şcoala Gimnazială Zmeu, la activitate au participat elevii de la ciclul primar şi preşcolarii de la grădiniţă. Tema întrunirii a fost .....
Data: Nov 22, 2013
Spre finalul slujbei, ierarhul locului a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa unui lăcaş de închinăciune în viaţa credincioşilor. Înaltpreasfinţia sa a menţionat că în Biserică .....
Data: Nov 22, 2013
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu gazduieste, zilele acestea, prima conferinta internationala dedicata doctoranzilor. Evenimentul se adreseaza studentilor din domeniile .....
Data: Nov 22, 2013
La Spitalul Clinic de Urgenta „Sfântul Andrei” din Galati s-a desfasurat, vinerea aceasta programului misionar si social-filantropic „Sfintii – purtatorii .....
Data: Nov 22, 2013
Cu ocazia Zilei Nationale Fara Tutun, care se sarbatoreste anual în a treia joi din luna noiembrie, Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul Social, în parteneriat cu Agentia .....
Data: Nov 22, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).