Programul anual „Un ghiozdan echipat pentru un copil vulnerabil, o șansă la educație performantă și la un viitor mai bun” desfășurat de Protopopiatul Gherla și filiala locală a Asociației Filantropia Ortodoxă va fi extins pentru a include 60 de copii proveniți din familii defavorizate, cu risc de excluziune socială și de abandon școlar.
Campania a ajuns la a opta ediție și își propune să determine implicarea comunității în susținerea acestor copii, dintre care unii trăiesc în familii monoparentale sau sunt crescuți de familia extinsă.
Copiii vor primi câte un ghiozdan în care vor fi: un penar echipat, caiete, substanțe igienico-sanitare și mască de protecție pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.
„Formarea tinerilor este esențială pentru familie și societate, iar azi, mai mult ca oricând, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, de suportul companiilor și al persoanelor fizice”, a declarat Simina Trifan, asistent social la Protopopiatul Gherla.
„Credem cu tărie că investiția în educație este una dintre cele mai bune modalități de a crește calitatea vieții. Împreună putem schimba destinele acestor copii care merită toate șansele la o viață socială normală”, a mai precizat ea.
Protopopiatul Gherla se desfășoară constant mai multe proiecte filantropice: Proiectul „Sfântul Stelian” oferă duminica o masă caldă pentru zeci de bătrâni singuri și vulnerabili, iar parohiile Gherla III și IV susțin refugiul pentru oamenii fără adăpost de la Cabana Brădet.
Pentru donații în produse
Protopopiatul Ortodox Român Gherla
Str. 1 Decembrie 1918, nr. 31, loc. Gherla, Jud Cluj
Luni-Vineri, orele 8:00-16:00
Pentru donații în bani
Serviciul de Asistență Comunitară Protopopiatul Ortodox Român Gherla
Cont: RO60BTRLRONCRT0296429801
Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla
Cont: RO54BTRL05201205H00683XX
Foto credit: Pixabay
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 236
Id: 71105
Data: Aug 26, 2020
Imagine:
Opincarul Alexandru Ilinca, cel care a fost distins în iunie 2019 cu „Crucea Râmnicului”, este propus de Centrul de Creație, Promovare și Conservare a Culturii Tradiționale Vâlcea pentru titlul onorific „Tezaur Uman Viu”.
Opincarul este propus împreună cu un alt vâlcean, .....
Data: Aug 26, 2020
Victimele Dictatului de la Viena vor fi pomenite duminică, 30 august, în toate bisericile din Arhiepiscopia Clujului, printr-o ectenie specială rostită la Sfânta Liturghie și prin oficierea slujbei Parastasului. Mitropolitul Clujului a transmis un
Data: Aug 26, 2020
Începând cu anul 2020, Franţa devine a şaptea ţară din Europa în care va fi predat cursul opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR),
Data: Aug 26, 2020
Academicianul Emilian Popescu a trecut în veșnicie marți, la vârsta de 92 de ani.
Renumitul profesor s-a născut în data de 20 februarie 1928, în localitatea Orlești, Vâlcea.
A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940-1947), .....
Data: Aug 26, 2020
„Universitatea de vară” a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM) se desfășoară pe durata a trei zile, în perioada 26-28 august.
Evenimentul, ajuns la ediția a 12-a, are anul acesta tema „Libertatea”. Conferințele se desfășoară .....
Data: Aug 26, 2020
Expoziția World Press Photo 2020 va fi vernisată la Muzeul Național de Artă în perioada 10 – 30 Septembrie.
„Expoziția prezintă povești importante .....
Data: Aug 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).