Preotul Ioan Cosmin Boian, fiul Protopopului de Miercurea Ciuc, Ioan Boian, a vorbit despre modul in care tatăl său i-a influențat decizia de a urma calea preoției și despre contribuția acestuia la menținerea identității romanești in Harghita și Covasna intr-un interviu acordat jurnalistei Camelia Starcescu pentru revista Formula AS.
Gandindu-se la tatăl său, parohul Bisericii „Inălțarea Sfintei Cruci” din Sighișoara�spune că „la biserica asta, primul harleț tata l-a infipt in pămant, iar eu pe-al doilea”. Mai mult, Protopopul Boian s-a bucurat pentru chemarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o fiului său de a fi ctitor: „Ce bine că ți-a randuit Dumnezeu să faci o biserică!”
Părintele a mai povestit cum, in contextul relațiilor tensionate dintre romanii minoritari și unguri, tatăl său a reușit să dezvolte și să anime viața comunitară din parohiile romanești: „El a fost preot in cateva parohii, apoi protopop la Miercurea Ciuc, intr-o vreme in care relațiile romano-ungare erau incordate.”
„Cand noi am ajuns la Miercurea Ciuc, in 1977, in biserică erau tata, cantorul și noi, familia. Șase ani mai tarziu, cand am plecat, biserica era plină”, a adăugat preotul.
Intrebat dacă atmosfera ostilă nu l-a descurajat să aleagă crucea preoției, părintele Boian a răspuns că nu s-ar fi dus la Teologie „dacă tata ar fi insistat, dar a avut ințelepciunea să-mi spună doar că mă susține in orice voi alege. Și atunci am ales calea asta.”
„Tata mi-a fost model, a fost cumva intruchiparea unui indemn care mă călăuzește dintotdeauna: Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor, care e și titlul unei cărți a părintelui Vasile Coman, de la Oradea”, a mai precizat preotul Boian.
Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor a insemnat inclusiv salvarea mai multor biserici de la demolare, iși amintește părintele: „Acolo a lucrat mult, a salvat biserici ce urmau să fie dăramate”. Protopopului Boian i se datorează salvarea unei foste biserici greco-catolice din Miercurea Ciuc, pe care comuniștii ar fi vrut să o demoleze sub pretextul că niciodată nu s-ar fi slujit in ea.
Dand dovadă de tenacitate, părintele a reușit să demonstreze că există documente scrise care atestă oficierea serviciului liturgic din lăcașul de cult: „O povestire din cartea lui Sadoveanu ‹Valea Frumoasei› dă mărturie, insă, de preotul Isidor Vlad, care a slujit acolo, și care a și murit in acea biserică, in timpul unei slujbe. Necrologul părintelui a fost una dintre mărturiile de care tatăl meu s-a folosit ca să salveze biserica de la demolare”.
Pentru tot ceea ce a realizat in calitate de slujitor al Sfantului Altar, Protopopul Ioan Boian a fost distins de ierarhii cu care a colaborat, una dintre cele mai de seamă distincţii fiind „Crucea Patriarhală”, acordată personal de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, in anul 2000.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 144
Id: 81532
Data: Jul 27, 2024
Imagine:
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat joi slujba de sfințire a noului atelier de broderie al Arhiepiscopiei Sucevei și ..... Data: Jul 27, 2024 |
Preotul Mihail Săsăujan, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a adus in atenția publicului numeroase articole de ..... Data: Jul 27, 2024 |
Părintele Nicolae Steinhardt va fi comemorat luni la Mănăstirea „Sfanta Ana” Rohia, la implinirea a 102 ani de la naștere. .....Data: Jul 27, 2024 |
Un număr de șaptesprezece volume de carte, dintre care treisprezece ortodoxe, au intrat de curand in colecţia de patrimoniu a Bibliotecii Judeţene „Vasile ..... Data: Jul 27, 2024 |
Căpitanul Naționalei de fotbal, Nicolae Stanciu, a stat de vorbă marți seară cu copiii de la Parohia „Sfantul Nectarie” din Alba ..... Data: Jul 28, 2024 |
Rezidenții Luxab l-au cinstit sambătă pe Sfantul Pantelimon, in capela căminului de varstnici care păstrează un fragment din moaștele marelui ..... Data: Jul 28, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Te Deum Laudamus - Troparul Ortodoxiei
Te Deum Laudamus - Doamne , Buzele mele - Sabin Dragoi
Te Deum Laudamus - Crezul
Te Deum Laudamus - Innoieste-Te Noule Ierusalime
Te Deum Laudamus - Heruvic - Dragos Alexandrescu
Te Deum Laudamus - Cuvinese cu adevarat
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).