Protosinghelul Calistrat Bobu și Preotul profesor Ilarion Felea sunt propuşi pentru canonizare.
Argumentele locale pentru canonizarea lor au fost analizate în cadrul şedinţei de lucru din 25 septembrie 2021 a Sinodului Mitropoliei Banatului.
La întrunirea prezidată de Mitropolitul Ioan al Banatului au participat Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopul Lucian al Caransebeșului, Episcopul vicar Paisie Lugojanul al Arhiepiscopiei Timișoarei și Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului.
Argumentele locale au fost prezentate, apoi aprobate în timpul şedinţei de sinod şi „vor fi înaintate spre analiză ca propunere de canonizare către Cancelaria Sfântului Sinod”, a declarat la Trinitas TV Pr. Cons. eparhial Ionel Popescu.
Părintele Ilarion Felea (1903-1961), moț de pe Valea Crișului Alb ajuns duhovnicul tinerilor din Arad și condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Motivul oficial: nu propovăduia așa-zisa „luptă pentru pace”. Detalii despre viaţa lui, aici.
Protosinghelul Calistrat Bobu (1900–1975) a fost un vestit preot misionar în Banat. Era de loc din Burdujeni (Suceava), iar cu metania din Mănăstirea Sihăstria. În anul 1942 este trimis preot misionar în Banat. Timp de 33 de ani, părintele Calistrat a fost o făclie mereu aprinsă pentru călugării şi credincioşii din Banat. Pentru smerenia şi blândeţea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni. Mai multe, aici.
Foto credit: Mitropolia Banatului
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 316
Id: 74889
Data: Sep 26, 2021
Imagine:
Expoziția „Timișoara 15-22 Decembrie 1989” a fost vernisată vineri la Memorialul Revoluției din Timișoara, în prezența oficialităților locale și a .....
Data: Sep 27, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022 un mesaj de binecuvântare pentru toți studenții, profesorii și părinții.
Studenţilor şi profesorilor „Dorindu-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de .....
Data: Sep 27, 2021
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur a fost sfinţită în data de 1 octombrie 1961, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu. La aproape 60 de ani distanță, duminică, 26 septembrie 2021, trei ierarhi români au binecuvântat din nou lăcașul de cult.
.....Data: Sep 27, 2021
Manifestările prilejuite de strămutarea osemintelor Episcopului Nifon Niculescu s-au încheiat duminică la Galați cu ceremonia de așezare a acestora în cripta special amenajată în pronaosul Catedralei „Sf. Ap. Andrei”.
Împreună cu rămășițele pământești ale ierarhului .....
Data: Sep 27, 2021
„Ierarhul cu origini georgiene a devenit un stâlp de lumină din care iradia credința, blândețea, erudiția și dragostea față de oameni”, a spus IPS Varsanufie despre Sfântul Antim Ivireanul luni, la mănăstirea din Râmnicu-Vâlcea care îi este închinată.
Data: Sep 27, 2021
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Sf. Antim din Capitală. El a vorbit despre realizările sfințitului ierarh, care a fost colaborator al Sf. Martir Constantin Brâncoveanu: a întemeiat primele școli publice gratuite, a .....
Data: Sep 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).