Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a liturghisit luni la hramul bisericii Sf. Parascheva – Mihai Bravu din Capitală.
Lăcaşul de cult a fost ctitorit de Patriarhul Justinian Marina, piatra de temelie fiind aşezat în 1948. Biserica a fost sfinţită în anul 1974.
Omilia Părintelui Episcop Ieronim a evidenţiat viaţa sfântă a cuvioasei din satul Epivata.
Sfânta Parascheva, a spus ierarhul, s-a însoţit „cu harul Preasfântului Duh care sălăşluia în sufletul său”, dar şi cu „toate virtuţile cele frumoase pentru care mulţi sfinţi se nevoiseră ani şi ani să le dobândească”.
Părintele episcop a reamintit minunea prin care moaştele Sfintei Parascheva au fost descoperite.
„Trupul ei a fost coborât după rânduială şi dăruit pământului însă nu a fost ca el să rămână tăinuit”.
„La o vreme întâmplându-se pe mare o furtună şi ajungând la mal un marinar care se înecase, sătenii l-au îngropat, însă locul de îngropare a acestui om care se vede că va fi avut o viaţă păcătoasă era undeva în proximitatea mormântului Sfintei Parascheva”.
Printr-o minune, sfânta s-a arătat administratorului acelui cimitir, dar şi unei credincioase şi le-a spus să îl dezgroape pe acel marinar „să ia acel trup păcătos şi să îl ducă departe de al ei”.
„Omul acela care avea în grijă cimitirul şi o altă credincioasă au spus preotului, ierarhului locului şi săpând acolo au găsit-o pe această împărăteasă (pe Sf. Paraschva – n.r.) întreagă, neputrzită şi cu moaşte foarte frumos mirositoare”, a precizat ierarhul.
În anul 1235, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate la Târnovo.
Mai târziu, în anul 1393, au fost mutate la Belgrad şi în 1521 au fost duse la Constantinopol.
În anul 1641 domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) le-a adus din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi.
Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice.
Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 250
Id: 68162
Data: Oct 15, 2019
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a prezentat luni credincioşilor Parohiei „Doamna Oltea” din Capitală modelul de viaţă oferit de Sfânta Cuvioasă Parascheva.
„Sfânta Parascheva ne îndeamnă pe toţi să facem ceea ce a făcut ea: să-i iubim pe alţii, dar mai .....
Data: Oct 15, 2019
Centrul „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și voluntarii Paraclisului CMN au organizat sâmbătă un congres dedicat îngrijirilor paliative.
Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul „Sfântul Nectarie” în contextul
Data: Oct 15, 2019
Practicarea ascezei, iubirea aproapelui şi încredinţarea totală lui Hristos sunt cele trei moduri prin care putem deveni sfinţi asemenea Cuvioasei Parascheva şi ierarhului Spiridon, a spus pelerinilor prezenţi la Iaşi Mitropolitul Nectarie de Corfu, .....
Data: Oct 15, 2019
Mănăstirea Dobreşti, ctitoria Patriarhului Daniel, şi-a serbat luni hramul închinat Sfintei Parascheva în prezenţa a doi ierarhi români. Episcopul Siluan al Ungariei şi Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Paisie, au oficiat Sfânta Liturghie în pridvorul lăcaşului de .....
Data: Oct 15, 2019
Episcopul vicar patriarhal a evidențiat luni la hramul parohiei „Sfânta Vineri”- Pajura din Capitală modelul Sfintei Cuvioase Parascheva pe care orice creștin trebuie să-l urmeze în realitatea vieții cotidiene.
„În această realitate pe care o traversăm cu toții, .....
Data: Oct 15, 2019
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Parchetul Militar Timișoara va desfășura din 15 octombrie în Caransebeș o nouă campanie investigaţii arheologice.
Campania vizează descoperirea mormintelor celor .....
Data: Oct 15, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).