Centrul social-filantropic Lazaret din Bacău a fost sfinţit vineri, 1 iunie, de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la eveniment au participat autorităţi locale, judeţene şi centrale. „În cuvântul rostit cu prilejul inaugurării aşezământului, PS Ioachim Băcăuanul i-a felicitat pe preoţii slujitori din parohia Lazaret care s-au îngrijit îndeaproape de bunul mers al lucrărilor la acest complex. Centru de zi pentru copii, centru pentru persoanele cu autism, pentru reabilitarea dependenţilor de alcool, pentru consiliere, atelier de terapie ocupaţională şi multe altele sunt activităţile care se desfăşoară, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, la acest aşezământ social-filantropic“, a spus pr. Constantin Gherasim. Centrul social-filantropic Lazaret este unul dintre cele mai complexe aşezăminte social-filantropice ridicate în judeţul Bacău de Fundaţia „Episcop Melchisedec“, sub coordonarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. Centrul social-filantropic Lazaret cuprinde: Centrul de zi pentru persoanele cu autism „Cozma şi Damian“, Centrul de consiliere şi reabilitare pentru dependenţii de alcool şi alte droguri „Izvorul Tămăduirii“, Centrul de zi pentru copii „Sânta Filofteia“, Centrul pentru îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, Centrul de consiliere, sprijinire şi informare, un atelier de terapie ocupaţională şi ergoterapie, un cabinet stomatologic socio-medical, un centru de excelenţă în dezvoltarea resurselor umane şi un centru de formare în consilierea şi medierea conflictelor. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 22417
Data: Jun 5, 2012
Imagine:
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc sâmbătă, 2 iunie, cursul festiv pentru cea de-a doua promoţie de absolvenţi din cadrul proiectului „Vreau în clasa a noua“, promoţia 2008-2012. Prin intermediul .....
Data: Jun 5, 2012
Preşcolarii de la grădiniţa Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani au participat pe 1 iunie la flashmobul copiilor. Fiecare dintre ei a personalizat mesajul transmis părinţilor. Acţiunea a fost organizată pe terenul de sport .....
Data: Jun 5, 2012
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi, prin proiectul „Dreptul la viaţă“, a organizat sâmbătă, la Iaşi, „Marşul Vieţii“ în cadrul programului „1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“. Alături .....
Data: Jun 5, 2012
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi a organizat sâmbătă, 2 iunie, o manifestare cultural-artistică cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, sub genericul „Creştem împreună, copilăria nu are naţionalitate“, ediţia a .....
Data: Jun 5, 2012
La Turnu-Severin are loc zilele acestea simpozionul Mehedinti - istorie, cultura si spiritualitate , eveniment ajuns la cea de-a V-a editie. Tema generala a lucrarilor este legata de Anul omagial al Tainei Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor, la care se adauga alte doua teme: Vlahii .....
Data: Jun 5, 2012
In Arhiepiscopia Argesului si Muscelului s-au incheiat, astazi, 5 iunie 2012, conferintele pastorale semestriale de primavara organizate in cele sapte protopopiate ale Eparhiei. Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic a participat la ultima conferinta desfasurata in sala protopopiatului .....
Data: Jun 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
06 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Din cer senin
02 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Buna seara c-a-nserat
18 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Viflaime Viflaime
10 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Pruncul Imparat
14 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Steaua care stralucea
01 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Axionul Nasterii Domnului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).