Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat marți Sfanta Liturghie la Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, care și-a serbat Centenarul de la sfințire.
Alături de ierarh au slujit părinți de la Centrul Eparhial și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
„Impăratul Constantin s-a transformat el insuși, devenind sfant. Noi, cinstindu-l in Biserică, luăm aminte la ceea ce Dumnezeu a lucrat in el, la faptul că el a devenit sfant prin credința sa dusă pană la capăt, fiind plină de roade”, a spus Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
„Din pilda, din modelul oferit de Impăratul Constantin, avem de invățat de a aduce bunăvoința noastră, de a aduce zambetul nostru, de a aduce mărturia credinței noastre, de a trăi frumos creștinește și, mai ales, de a ne asuma cuvantul dat.”
„Să fim oameni ai adevărului, ai iubirii, și atunci vom implini și noi porunca Domnului, vom cunoaște și noi fericirea pe care au cunoscut-o Impăratul Constantin și Impărăteasa Elena. Care este această fericire? Cea pe care a descoperit-o Domnul in popor: Fericiți sunt cei ce ascultă cuvantul lui Dumnezeu și-l păzesc”, a explicat Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Paroh Vasile Costan a oferit plachete aniversare sprijinitorilor comunității parohiale.
„Momentul este unul inălțător, de o spiritualitate adancă. Este un moment istoric, sunt 100 de ani ai acestei bisericii, ai acestei comunități”, a spus parohul.
„Bisericuța noastră se bucură la acest praznic și noi toți, care o insuflețim prin rugăciunile noastre, ne bucurăm de acest ceas de sărbătoare.”
Pomenirea ctitorilor
In continuare, cei prezenți s-au adunat in curtea lăcașului de cult pentru a participa la slujba de Binecuvantare a monumentului ridicat in memoria eroilor neamului și la Parastasul oficiat pentru sufletele ctitorilor și slujitorilor acestei biserici.
Construirea sfantului lăcaș, ecou al bucuriei unirii tuturor romanilor, s-a desfășurat in perioada 1918 și 1924, prin eforturile Preotului Sava Popovici și cu sprijinul financiar și material al Ministrului pentru Basarabia, filantropul Ion Inculeț, și al soției sale, Rucsanda, născută Cantacuzino Bașotă.
Au mai contribuit familia de boieri Christea Th. Christea și Ana, precum și locuitorii din satele vecine, care aveau nevoie de o nouă biserică după degradarea celei vechi.
Actuala biserică din Bogonos a fost sfințită in 9 iunie 1924 de Protoiereul de Iași, Părintele Iconom Stavrofor Gheorghe I. Niculea, delegat de Inaltpreasfințitul Părinte Pimen Georgescu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei.
Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 115
Id: 81068
Data: May 23, 2024
Imagine:
Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău a reușit să aclimatizeze o plantă din care se extrage unul dintre uleiurile esențiale folosite la prepararea ..... Data: May 23, 2024 |
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit duminică monumentul eroilor și capela mortuară din localitatea ..... Data: May 23, 2024 |
Primul atelier online de formare pentru povestitori al Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” a reunit ..... Data: May 23, 2024 |
Inițial poziționată in Piața Unirii din Oradea, statuia Domnitorului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi in Piața Emanoil Gojdu. Pe ..... Data: May 23, 2024 |
In perioada 22-26 mai, Episcopia Maramureșului și Sătmarului găzduiește etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și ..... Data: May 23, 2024 |
In data de 23 mai se implinesc 25 de ani de la moartea celui mai modern sfant, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol in martie 2022: Cuviosul Evmenie ..... Data: May 23, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).