Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat vineri Sfanta Liturghie la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, cu ocazia Izvorului Tămăduirii, hramul așezămantului monahal. In aceeași zi este cinstită și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat că „in icoana ortodoxă a Răstignirii Mantuitorului Iisus Hristos, Maica Domnului este reprezentată sub coasta Mantuitorului, de unde curge sange şi apă, cele două elemente euharistice. Sangele – simbolizează Sfanta Impărtășanie iar Apa – simbolizează Botezul. Doar prin aceste două Sfinte Taine noi devenim fii ai Bisericii”.
Maica Domnului este simbolul sau icoana Bisericii.
„In Vinerea Izvorului Tămăduirii, Maica Domnului simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu. Ea este, acum, imaginea Bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al lui Hristos. De aceea, Fecioara Maria este cinstită intr-un mod deosebit, ca cea care face minuni prin mijlocirea şi rugăciunile ei fiind numită Izvor al Tămăduirii sau Izvorul dătător de viaţă. Intrucat ea a născut pe Hristos Dumnezeu, Care este Izvorul vieții”, a subliniat Preasfinția Sa.
Ierarhul a amintit că in această zi se face slujba de sfințire a apei. „Agheasma din Vinerea Luminată este purtătoare de har. Ne aduce binecuvantare, sfințenie şi putere. Agheasma sau Izvorul de astăzi, prin mijlocirea Maicii Domnului, aduce viaţă nouă tuturor. Şi precum Mantuitorul Hristos a inviat din morţi, cu moartea pe moarte călcand, prin această apă sfințită ni se dă puterea de a lupta impotriva ispitelor, puterea de a lupta impotriva diavolului şi puterea de a fi biruitori in lupta cu păcatul”.
Mănăstirea Ghighiu
La hramul Mănăstirii Ghighiu au participat sute de pelerini. Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul le-a vorbit acestora despre hramul așezămantului monahal.
„Intre zidurile acestei mănăstiri binecuvantate de peste două secole, aflăm prețioase valori de artă și credință, celebre sau mai puțin cunoscute, care cheamă pe toți credincioșii să le descopere frumusețea, tainele și puterea”.
Biserica mare a mănăstirii a trecut printr-un amplu proces de restaurarea și a fost resfințită in anul 2022 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Cel mai de preț odor al Mănăstirii Ghighiu il reprezintă fără indoială, icoana mare, făcătoare de minuni, a Maicii Domnului cu Pruncul, numită Siriaca. Cinstită printr-o sărbătoare specială, instituită de Sf. Sinod al Bisericii noastre in anul 2018, icoana a primit aceeași zi de prăznuire cu marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii”, a subliniat ierarhul.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a spus că „alegerea zilei de prăznuire a icoanei Maicii Domnului Siriaca in aceași zi de prăznuire cu hramul mănăstirii nu a fost făcută intamplător”.
„Hotărarea se datorează faptului că in incinta mănăstirii Ghighiu se află un izvor tămăduitor, descoperit cu sute de ani inainte, care a stat la baza inființării mănăstirii și la fixarea hramului istoric; un izvor cunoscut și in vechime și in prezent pentru binefacerile lucrate de Maica Domnului, incat se crede că icoana Născătoarei de Dumnezeu a dorit ea insăși, in chip minunat, să vină aici. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, s-a dovedit a fi una dintre cele mai iubite și grabnic ajutătoare icoane, pentru toți credincioșii care se roagă și se inchină ei cu credință”.
Episcopul vicar patriarhal a incheiat predica cu indemnul: „Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi să o cinstim pe Maica Domnului după cuviință, aşa cum au făcut-o de-a lungul timpului toţi cei care au primit ajutorul şi binecuvantarea celei grabnic ajutătoare”.
La hramul Mănăstirii Ghighiu au fot duse moaștele Sfantului Ierarh Nicolae de la Biserica „Sfantul M. Mc. Gheorghe” – Nou din Capitală.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 109
Id: 80974
Data: May 11, 2024
Imagine:
In data de 10 mai este aniversată Ziua Independenței Naționale a Romaniei, potrivit Legii nr. 189/8 iulie 2021. Anul acesta se implinesc 147 de ani de ..... Data: May 11, 2024 |
De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin ..... Data: May 11, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei romane cu ocazia Zilei Naționale a ..... Data: May 11, 2024 |
Prin Legea nr. 156/7 iunie 2021 a fost instituită Ziua Romanității Balcanice, o sărbătoarea națională care amintește de recunoașterea ..... Data: May 11, 2024 |
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfanta Liturghie de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Catedrala Patriarhală. .....Data: May 11, 2024 |
Ziua de 10 mai are trei mari semnificații istorice pentru țara noastră. In anul 2015 a fost promulgată Legea nr. 103/14 care instituie această zi ca ..... Data: May 11, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).