„Iisus S-a coborat din ceruri ca să-l poată ridica pe om; Iisus a suferit ca să-l poată face fericit pe om; Iisus a murit ca să-l poată invia pe om; Iisus S-a coborat pană la iad, ca să elibereze pe om; Iisus S-a inălţat la ceruri ca să poată inălța pe omul căzut, pană la tronul lui Dumnezeu”, a spus miercuri seară Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la Varșet, Serbia.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat slujba privegherii pentru praznicul Inălțării Domnului la Catedrala Episcopală din Varșet, Serbia, care iși serbează joi hramul.
In predica rostită la finalul slujbei, ierarhul a subliniat trei semnificații ale praznicului Inălțării Domnului.
Indumnezeirea firii omenești
„Inălțarea Domnului inseamnă indumnezeirea umanului, a firii omenești. Adică, inălțarea cu trupul la cer a Mantuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă in primul rand ridicarea firii umane, pe care El a avut-o ca Om, la slava dumnezeiască, la o demnitate şi o cinste nemaiintalnite pană atunci”, a explicat Preasfinția Sa.
Ierarhul, citandu-l pe Sfantul Ioan Gură de Aur, a spus că „prin Inălțarea lui Hristos la cer, firea noastră omenească, pe care şi Hristos Domnul a avut-o prin Intrupare, a trecut mai presus de ingeri, s-a inălțat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit pană ce a șezut pe tronul lui Dumnezeu”.
„Inălțarea firii omenești a fost posibilă pentru că Hristos Cel Inviat nu a lepădat firea umană atunci cand S-a inălţat intru slavă, ci a asumat-o total şi a condus-o in insuși centrul vieții Sfintei Treimi”.
„Hristos nu Se intoarce la ceruri şi nu Se infățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om, ca pe noi, oamenii, să ne facă fii după har ai Tatălui ceresc in slava Impărăției cerurilor”, a explicat Episcopul vicar patriarhal.
A doua semnificație a sărbătorii, evidențiată de Preasfinția Sa, este faptul că Inălțarea Domnului la cer „reprezintă de fapt o apropiere supremă a lui Dumnezeu faţă de oameni. Prin Inălțare, Hristos poate deveni interior celor care cred in El”.
Practic, prin Inălțarea Sa la cer, Iisus nu se desparte nici de ucenicii Săi de atunci, nici de noi, ucenicii Săi de astăzi, ci Iisus işi schimbă numai modul de prezenţă intre noi, de la o prezenţă vizibilă, la o prezentă tainică!
Praznic al bucuriei
„Al treilea lucru pe care trebuie să il reținem este că sărbătoarea Inălțării Domnului este un praznic al bucuriei. Așa spune Sf. Ap. Ev. Luca, că după Inălțarea lui Hristos la cer, apostolii, inchinandu-se Lui s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„Bucurie pentru că Iisus, invingand moartea şi pe diavolul, ne-a adus mantuirea. Bucurie pentru că de acum avem in ceruri pe Mijlocitorul suprem; bucurie pentru că rugăciunile noastre sunt acum purtate in sanul Preasfintei Treimi de Insuși Fiul lui Dumnezeu; bucurie pentru că Hristos, inălţat mai intai pe Cruce, se inalță acum unind cerul cu pămantul, pe Dumnezeu cu omul pierdut”.
Preasfinția Sa a concluzionat că „Mantuitorul Hristos nu ne lasă singuri, El insuși spune ucenicilor Săi, şi prin ei ne spune şi nouă: Nu vă voi lăsa orfani (Matei 28, 20). Inălţarea Domnului nu ne lasă singuri!”
Catedrala din Varșeț
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a evidențiat aspecte din istoria Catedralei Episcopale din Varșeț, emblematică pentru Episcopia Daciei Felix.
„Praznicul Inălțării Domnului constituie o sărbătoare aparte pentru credincioșii romani din Banatul Sarbesc, deoarece, in această zi de sărbătoare, este serbat și hramul Catedralei Episcopale”.
„Catedrala a fost realizată, in stil baroc bizantin, de arhitectul Dimitrie Boitor, inspirată de planurile Catedralei Ortodoxe Romane din Sibiu, pictura fiind realizată de pictorul lugojean Virgil Simionescu, cu motive religioase inspirate din arta populară romanească”, a expicat Preasfinția Sa.
„Catedrala din Varșeț a fost sfinţită in data de 23 mai/5 iunie 1913, de sărbătoarea Inălţării Domnului, de către vrednicul de pomenire Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcopul de Caransebeş”.
Moaștele Sfinților Sila, Paisie și Natan
Miercuri după-amiază au fost aduse la Varșeț moaștele Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei și au fost așezate spre inchinare. Delegația care a dus cinstitele moaște in Serbia a fost condusă de Arhimandritul Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Programul hramului va continua joi cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de ierarhi, pomenirea eroilor și a ctitorilor Catedralei Episcopale din Varșeț, iar de la ora 18:00 va avea loc un concert de cantări religioase.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul este delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la manifestările prilejuite de hramul Catedralei Episcopale din Varșeț.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 201
Id: 81226
Data: Jun 13, 2024
Imagine:
Mai este o lună pană la prima sărbătorire a Aducerii moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București, introdusă de curand in calendarul ..... Data: Jun 14, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit joi, la Paraclisul Catedralei Naționale, despre motivele pentru care Biserica a hotărat ca pomenirea eroilor să ..... Data: Jun 14, 2024 |
De Praznicul Inălțării Domnului, eroii neamului au fost pomeniți pe Platoul Bucegi, unde se dorește ridicarea unei biserici in cinstea celor care s-au jertfit ..... Data: Jun 14, 2024 |
Celebrată anual in data de 14 iunie, Ziua mondială a donatorului de sange a fost instituită la nivel global de Organizația Mondială a ..... Data: Jun 14, 2024 |
In preajma Zilei Eroilor, atelierul de pictură al Catedralei Naționale a anunțat finalizarea proiectului de icoană in mozaic care va reprezenta Inălțarea ..... Data: Jun 14, 2024 |
Victimele mineriadelor și eroii neamului, care și-au dat viața pe campurile de luptă de-a lungul timpului au fost pomeniți joi la monumentul Eroilor ..... Data: Jun 14, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).