Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat luni, la sărbătoarea Sfintei Treimi, Sfânta Liturghie în Curtea Catedralei Patriarhale. În omilia sa, a vorbit despre taina Sfintei Treimi și modul în care aceasta se poate dezvălui oamenilor.
În cuvintele Sale, Mântuitorul ne dezvăluie relația Sa cu Tatăl ceresc ca pe o „legătură tainică de comuniune desăvârșită dintre El, Tatăl și Duhul Sfânt”.
Faptul că Mântuitorul spune că locuiește întru Tatăl și Tatăl întru El arată că „avem trei persoane care locuiesc una în alta, care se comunică una alteia, care se înconjoară într-o iubire infinită”, a explicat ierarhul.
„Taina lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul și lui Dumnezeu Sfântul Duh ne-a fost predicată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sigur că ea este mai presus de logica omenească, de rațiunea omenească”, a continuat el.
Ierarhul a mai subliniat că Mântuitorul S-a rugat ca și cei care cred în El să fie în aceeași comuniune de adevăr și iubire prezentă în Sânul Sfintei Treimi: „…ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine…” (Ioan 17, 22-23)
Taina Sfintei Treimi este de necuprins cu mintea, a spus Vicarul Patriarhal, dar au existat oameni care s-au învrednicit de această cunoaștere, care nu se realizează prin puterile omului, ci prin voința lui Dumnezeu.
„Sunt între creștini oameni care au progresat, care au ajuns în cunoașterea lui Dumnezeu pe trepte de nebănuit. în Biserica noastră avem trei sfinți care sunt numiți Teologi”, a precizat Preasfințitul Părinte Varlaam, enumerându-i pe Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Simeon Noul Teolog, dar și pe părintele Dumitru Stăniloae.
Celui din urmă, „pentru ostenelile lui, pentru smerenia lui, i s-a îngăduit să ajungă la o înălțime a cugetării duhovnicești cu privire la Dumnezeu ca puțini oameni din lumea aceasta”, a afirmat Vicarul Patriarhal.
El a subliniat că astfel de adevăruri, care sunt mai presus de rațiune și de studiul intelectual, se dăruiesc de către Dumnezeu celor curați cu inima.
„În procesul cunoașterii duhovnicești sunt necesare citirea Scripturii, citirea Sfinților Părinți, dar este nevoie de multă rugăciune și de curățirea inimii prin lacrimile pocăinței, prin spovedanie și mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului.”
„Când ne împărtășim, primim în noi lumina cea adevărată, lumina Preasfintei Treimi”, a spus ierarhul despre „darul ceresc, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
„În această zi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne învrednicească să pricepem fiecare după puterea credinței, a rugăciunii, a sufletului nostru, câte ceva din această taină de necuprins cu mintea”, a încheiat Vicarul Patriarhal cu referire la taina comuniunii de iubire a Sfintei Treimi.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 224
Id: 70405
Data: Jun 10, 2020
Imagine:
Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române este pus sub ocrotirea Sfintei Treimi. La liturghia oficiată luni în curtea Catedralei Patriarhale au fost rostite ectenii speciale pentru centru și angajații săi. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, care a oficiat Sfânta .....
Data: Jun 10, 2020
Scrisoarea pastorală a Sinodului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale prilejuită de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt evidenţiază câteva beneficii pe care pandemia le-a produs la nivel spiritual.
„Liniștea de care a fost cuprinsă, .....
Data: Jun 10, 2020
„Cel care are pe Duhul Sfânt, mărturisește un părinte, se bucură că este mic și neluat în seamă și se bucură când îi vede pe ceilalți mari și băgați în seamă. Ne bucurăm noi de această stare sau există în noi o încrâncenare de a fi mari, influenți și puternici în .....
Data: Jun 10, 2020
Catedrala din Sibiu şi-a sărbătorit hramul de sărbătoarea Preasfintei Treimi. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului care a numit edificiul eclezial „mama tuturor bisericilor din eparhie”.
„Ea reprezintă credinţa neamului nostru, dar şi .....
Data: Jun 10, 2020
Mitropolitul Serafim a oficiat duminică prima liturghie la Biserica „Sfântul Ştefan cel Mare din Viena” şi a binecuvântat clopotele lăcaşului de cult construit după modelul Mănăstirii Voroneţ.
PS Macarie a transmis în predica din Lunea Rusaliilor un mesaj privind starea actuală a lumii care este cuprinsă de încercări și frică, de revoluții care contestă valorile firești și atacă inocența copiilor. Cu toate acestea, el amintește puterea regeneratoare a Duhului Sfânt .....
Data: Jun 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Galeriu - Predica de pe munte - Iubirea vrasmasilor 3-10-99
Pr Galeriu - predica, rugaciuni de sfintire a apei - Izvorul Tamaduirii
Pr Galeriu - Duminica Samarinencii - 14-05-98
Pr Galeriu - Cateheza Pilda Talantilor 11-02-2000
Pr Galeriu - Duminica Sf Grigorie Palama 7-03-1999
Pr Constantin Galeriu - Pescuirea minunata (2000)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).